IULIAN FOTA: Proiectul de țară al României ține de ireversibilitatea occidentalizării

Interviu Realizat De,octavian Manea | 21.10.2014

Pe aceeași temă

Vedeți o nouă etapă, un nou proiect euroatlantic după cel de extindere a NATO și a UE? Eventual o atenție sporită pe consolidarea zonelor de periferie ca nouă misiune? Avem tot acest discurs cu accent pe reasigurarea strategică a flancului estic.

La nivelul conducerii politice, Occidentul trece printr-o criză, printr-o lipsă de viziune strategică și curaj. Nu suntem într-o epocă de mare progres, de mare dezvoltare. Odată cu anul 2008, cu „sfârșitul vacanței“, am intrat într-o epocă tranzitorie spre o nouă ordine internațională. Occidentul nu mai are nici resursele pentru a concepe un nou proiect major precum cel al lărgirii spre Est. Suntem într-o epocă în care accentul cade pe conservare și reorganizare internă. NATO și UE pun accentul pe consolidare instituțională, pe reformare și îmbunătățire a performanței interne și mai puțin pe lărgire. NATO se va concentra pe consolidarea liniei de contact cu strategiile revizioniste ale Rusiei, pe istmul balto-pontic. Deciziile de consolidare a apărării colective în țările baltice, Polonia, România și Bulgaria au fost deja luate la Newport, în Țara Galilor. UE trebuie să-și finalizeze restructurările interne și să dea un nou impuls creșterii economice. Cam asta este ce vom face în următorii ani.

Dar România are nevoie de un nou proiect național. Se tot vorbește de asta.

Este prematur să avem acum o astfel de discuție, este o mare capcană. România nu are încă nevoie de un nou proiect de țară și asta pentru că are deja un proiect de țară: transformarea sa deplină și ireversibilă într-o țară occidentală. Acesta este obiectivul pe care ni l-am asumat, al europenizării și occidentalizării României. Pentru acest lucru am intrat în Uniunea Europeană și în NATO. Aderarea la NATO și UE nu este un scop în sine. Evident că este un plus de securitate pe care îl obținem. Evident că este un plus de solidaritate datorat apartenenței la acest format, dar noi suntem în NATO și UE, în primul rând, pentru a ne putea garanta obiectivul național care este transformarea României, dintr-o țară comunistă sau postcomunistă, cu toate relele ei, într-o țară occidentală, europeană. NATO și UE au fost și sunt căi de modernizare a României. În cele din urmă, obiectivul nu este doar al generației noastre. Este, de fapt, idealul pașoptist, idealul fondator al statului român modern, pe care generația de atunci l-a formulat prima dată și cu care a început construcția României moderne. Cu alte cuvinte, reducerea decalajului dintre România și celelalte state europene dezvoltate, transformarea României

 


dintr-o țară orientală, cum era la 1848, într-o țară occidentală. Obiectivul acesta nu este complet îndeplinit. Avem progrese remarcabile, am făcut pași înainte pe acest drum, dar proiectul nu este finalizat. Și nu văd oportună discuția despre un nou proiect de țară când actualul proiect încă nu s-a finalizat. Discuția despre un alt proiect este o capcană, ține mai degrabă de diluarea actualului proiect și chiar împingerea României pe un alt drum și asta este foarte periculos. Când România o să fie o țară pe media Occidentului, în parametrii săi fundamentali, când nu va mai exista risc de ireversibilitate, abia atunci ar trebui să ne punem problema unui alt proiect. Suntem pe calea europeană, cum spunea Lovinescu, dar haideți să o parcurgem până la capăt, să ne asigurăm de ireversibilitatea occidentalizării. Și nu este deloc o misiune lipsită de provocări. Mai ales acum, când evenimentele din Ucraina demonstrează că am intrat într-o epocă în care occidentalizarea poate fi reversată prin război hibrid, prin „omuleți verzi“, agresiune de afară, subversiune politică, totul pe fondul unor semnificative vulnerabilități interne, precum corupția sau sărăcia.

Care sunt caracteristicile războiului hibrid practicat de Rusia? Este România amenințată de războiul hibrid?

Pericolul războiului hibrid

În Ucraina, dincolo de performanța Rusiei, este de notat prăbușirea statului ucrainean, rezultat al proastei gestionări a vulnerabilităților proprii. A pierdut Crimeea fără să tragă un foc de armă, fără să lupte pentru ea. La fel cum a pierdut România Basarabia în 1940, incapabilă să-și apere teritoriul național. Nu mă tem de „omuleții verzi“, dar mă tem de propaganda, de lăcomia unora dintre concetățenii noștri, de subversiune politică.

Doar în măsura în care nu reușim corecta gestionare a vulnerabilităților interne: corupția, ineficiența economică, confuzia ideologică, deprofesionalizarea României, mai ales prin distrugerea calității învățământului și, nu în ultimul rând, polarizarea socială accentuată și lăcomia. În Ucraina, dincolo de performanța Rusiei, care și-a făcut treaba foarte bine, în primul rând este de notat prăbușirea statului ucrainean, rezultat al proastei gestionări a vulnerabilităților proprii. Au pierdut Crimeea fără să tragă un foc de armă, fără să se opună sau să lupte pentru ea. La fel cum a pierdut România Basarabia în 1940, incapabilă să-și apere teritoriul național. Nu mă tem de „omuleții verzi“, este prea devreme, dar mă tem de propaganda, de lăcomia unora dintre concetățenii noștri, de subversiune politică. Și, bineînțeles, mă tem de autismul clasei noastre politice, care, cu puține excepții, în primul rând președintele Traian Băsescu, nu înțelege epoca nouă în care ne aflăm.

Ce ar trebui să facă clasa politică?

Să înțeleagă că vacanța s-a terminat, să fie responsabilă, să demonstreze că își iubește țara, pentru că, în cele din urmă, cel mai bun aliat al celui care dezvoltă un război hibrid împotriva ta este o elită politică incompetentă, iresponsabilă, lacomă și divizată. Fragmentarea politică este o oportunitate enormă pentru cineva care îți vrea răul. În această nouă epocă în care am intrat, lipsa de performanță politică nu se mai măsoară numai în miliarde pierdute la PIB. Mi-e teamă că putem din nou discuta de riscul de a pierde teritorii. Principala obligație a clasei politice nu mai este numai modernizarea României, înainte de orice ea trebuie să garanteze integritatea ei teritorială. Înainte de a aștepta ca alții să ne apere țara, este extrem de important să demonstrăm că noi suntem capabili să ne-o apărăm. Cum spunea președintele Traian Băsescu, într-un discurs ținut în Parlamentul României, nu putem să le cerem altora să ne iubească țara mai mult decât o iubim noi.

A fost summit-ul NATO suficient de cuprinzător în pachetul de măsuri anunțate pentru a calma temerile statelor baltice și cele ale Poloniei? În cele din urmă, pivotul mult așteptat, al reechilibrării infrastructurii NATO în Noua Europă, nu s-a întâmplat.

Jocul Moscovei

Rusia este obligată prin natura jocului global de putere să rămână relevantă. Deși nu are nici baza industrială sau capacitatea de mobilizare a resurselor pe care o avea URSS. Astfel, Rusia face și va face eforturi disperate ca să fie percepută în continuare ca relevantă pentru balanța globală de putere. Când nu ai resurse de putere de nivelul celorlalți, nu poți rămâne relevant decât prin jocuri negative, încercând să strici jocurile altora.

Ceea ce ne-am dorit de la acest summit a fost ca Alianța să demonstreze că este unitară, omogenă, coerentă și că înțelege natura noilor provocări de securitate. Documentele arată că Alianța înțelege noul context internațional, că știe la ce să se aștepte și că deja formulează un răspuns în sensul ăsta. În acest joc de șah pe care Rusia îl dezvoltă cu Occidentul și pe care îl joacă absolut remarcabil este clar că unul dintre obiectivele lor a fost acela de a testa coeziunea Alianței. Să nu uităm că am intrat în summit pe fondul unor neînțelegeri între aliați - cazul Snowden, legat de cine pe cine a spionat, cine pe cine a interceptat electronic. Faptul că a fost subliniată importanța relației transatlantice
printr-un document aparte reprezintă un aspect esențial, prin care Alianța arată iarăși că înțelege și răspunde corespunzător noului context. Faptul că următorul summit va fi în Polonia este iarăși un aspect sugestiv care nu prea a fost discutat. Cu alte cuvinte, Alianța nu-și va întoarce privirea de la zona de Est a continentului european. Așa cum logica summit-ului de la București a fost să dea un semnal nu numai României, ci și regiunii că Alianța rămâne ancorată în problemele Europei Centrale și de Est, cam aceeași semnificație joacă și viitorul summit din Polonia. Importanța Mării Negre este mult mai vizibilă și mai clară pentru aliați - un aspect care este iarăși reflectat în documentele summit-ului. Și aici trebuie să includem și importantul mesaj dat de Statele Unite în contextul acestui plan de reasigurare și mă refer la faptul că vor avea loc mai multe exerciții cu România și Bulgaria pe Marea Neagră.

Ne confruntăm cu perspectiva decredibilizării Articolului 5?

Consolidarea periferiilor

Am intrat într-o epocă tranzitorie spre o nouă ordine. Occidentul nu mai are resursele pentru a concepe un nou proiect major precum cel al lărgirii spre Est. Intrăm într-o epocă în care accentul cade pe conservare și reorganizare internă, pe consolidare instituțională, pe îmbunătățirea performanței interne, nu pe lărgire. NATO se va concentra pe consolidarea liniei de contact cu strategiile revizioniste ale Rusiei, pe istmul balto-pontic.

Ne aflăm într-un moment în care există posibilitatea unor scenarii palpabile, plauzibile, de decredibilizare a Articolului 5. În cele din urmă, decredibilizarea Articolului 5 ar însemna sfârșitul NATO și al relației transatlantice. Miza este foarte importantă. Am însă foarte mare încredere în răspunsul Occidentului la astfel de provocări. Este adevărat, Vestul vine după o perioadă destul de lungă de prosperitate, de lipsă de adversari, de pace și există o anumită inerție, comoditate. Pe de altă parte, miza este foarte mare, NATO înseamnă mai mult de 800 de milioane de oameni. Nimeni nu se joacă cu securitatea unui miliard de cetățeni ai acestei planete. O să depășim etapa unui leadership confuz, cel puțin în Europa, unde ne aflăm încă într-o zonă de wishful thinking. Vrem o soluție rapidă, necostisitoare, când, de fapt, dacă o să umblăm după soluția ieftină, o să ne trezim în brațe cu nevoia de a pune în practică soluția cea mai scumpă. Spunea cineva la un moment dat că, dacă ne ferim de crizele mici, atunci vom avea de înfruntat în mod sigur crizele mari, poate chiar războaie. Cred că are dreptate. Important este că acum americanii sunt primii care s-au trezit la realitate, înțeleg deja mizele. Pentru Washington este foarte important cum vor fi apărați aliații lor din Europa Centrală, pentru că, în cele din urmă, mesajul acesta va ajunge până în zona Asia-Pacific, unde există alți aliați care au îngrijorări de securitate.

Care sunt obiectivele Rusiei?

Vetoul Rusiei

Jocul este deschis pe toate planurile și mă aștept la cele mai proaste scenarii cu putință. La începutul anilor ’90, fiind slabă, Rusia a vrut să fie doar o voce în probleme de securitate europeană. Astăzi, simțindu-se mult mai viguroasă și mizând și pe anumite slăbiciuni structurale ale Europei, vrea un veto și nu este departe de a-l obține. Uitați-vă cum au opus vetoul lor participării Poloniei la orice format de negociere a situației din Ucraina.

Suntem la începutul unei lungi confruntări cu Rusia, mai ales pentru că asta vrea ea. Naționaliștii ruși, care îl sprijină din ce în ce mai mult pe președintele Putin, fiind tot mai aproape de el, văd în confruntarea cu Vestul o modalitate de reîntinerire a Rusiei, o renaștere în spiritul misticismului panslavic. Se vede deja cu ochiul liber în efortul de edificare a Novorusiei. Dincolo de Ucraina, Rusia a început să dezvolte o strategie ambițioasă, al cărei obiectiv este evaluarea posibilităților de diluare a europenizării și occidentalizării. Rusia este deranjată nu doar de posibila apartenență la NATO a Ucrainei, sau Georgiei, sau a Republicii Moldova. Cred că Rusia nu s-a împăcat niciodată nici cu ideea că Europa Centrală face parte din NATO și UE.

Mai mult, există o încercare de diluare prin diferite metode a activității celor două organizații - UE și NATO –, inclusiv de diluarea sau chiar rupere a relației transatlantice. În al treilea rând, Rusia este obligată, prin natura jocului global de putere, să se mențină relevantă. Un lucru care nu este deloc ușor pentru aceasta, pentru că Rusia nu este URSS. Nu mai au nici baza demografică, nici baza industrială, nici capacitatea de mobilizare a resurselor pe care o avea URSS. Pentru Rusia este mai dificil decât pentru URSS să se păstreze în jocul global de putere și avem un sistem internațional care este structurat în acest moment pe un alt tip de bipolarism decât cel cu care Rusia era familiarizată. Astăzi este absolut clar și evident că cele mai puternice și relevante țări de pe planetă sunt Statele Unite și China. Or, în tot acest joc, Rusia face și va face eforturi disperate ca să fie percepută în continuare ca relevantă pentru balanța globală de putere. În general, când nu ai resurse de putere de nivelul celorlalți, nu poți rămâne relevant decât prin jocuri negative (în dosare de genul celui sirian sau iranian), încercând să strici jocurile altora. Mai mult, în Ucraina, Rusia vrea să demonstreze că zeul este om și că sângerează. Vor să arate că Occidentul nu mai este cel de acum 30-40 de ani, că este vulnerabil și, ca atare, că poate fi contestat, un semnal ca ceilalți să se opună. Ucraina este parte dintr-un joc de șah tridimensional pe care Rusia îl duce în egală măsură pe toate cele trei planuri: subregional, local al ei, în granița cu Ucraina; cel regional, pentru că Ucraina contează enorm pentru relația cu Europa; cel global, unde într-un fel încearcă să se facă folositoare și să arate că, de fapt, Occidentul nu mai are forța de altădată.

Până unde va merge Rusia?

Jocul este deschis pe toate planurile și mă aștept la cele mai proaste scenarii cu putință. La începutul anilor ’90, fiind slabă, Rusia a vrut să fie doar o voce în probleme de securitate europeană. Odată cu venirea la putere a președintelui Putin, prin refacerea ei parțială, Rusia a vrut un vot. Astăzi, simțindu-se mult mai viguroasă și mizând și pe anumite slăbiciuni structurale ale Europei, vrea un veto și nu este departe de a-l obține. Uitați-vă cum au opus vetoul lor participării Poloniei la orice format de negociere a situației din Ucraina.

Până în 2008, cred că putem considera Rusia un partener care punctual a intrat într-o competiție cu Occidentul (spre exemplu, în fosta Iugoslavie). Începând cu august 2008, cu războiul din Georgia, Rusia a devenit ceea ce unii au numit foarte inteligent un frenemy. În anumite dosare era un colaborator (de exemplu, Afganistan sau combaterea terorismului), iar în altele Rusia s-a transformat în adversar. Este foarte posbil ca dosarul ucrainean să arate transformarea Rusiei dintr-un frenemy într-un inamic.

Cum vedeți evoluțiile din Marea Neagră? Ne putem aștepta la un comportament asertiv similar celui aplicat de China în Marea Chinei de Sud? Deocamdată, Alianța pare mai mult concentrată pe zona baltică și a flancului nordic.

Marea Neagră este astăzi cea mai importantă mare pentru Rusia sau undeva la paritate cu zona de nord a Pacificului. În aceste zone sunt dezvoltate două jocuri geopolitice foarte intense. Întotdeauna Marea Neagră a fost un buzunar al Mării Mediterane. Flota rusă din Marea Neagră este relevantă și pentru Mediterana - vezi cazul sirian. Astfel se explică mișcarea curajoasă a Rusiei de anexare a Crimeei. Dacă ne uităm la istoria rusă, Moscova a avut în Marea Neagră trei obiective constante: Crimeea, gurile Dunării și strâmtorile Bosfor și Dardanele. Vorbim de istorie și de ceea ce ei au încercat. În trecut, din trei reușiseră două, respectiv să controleze Crimeea și să dispună de o prezență lângă gurile Dunării, în timpul URSS. Nu văd de ce această geopolitică tradițională, clasică s-ar schimba astăzi. În esență, preluarea Crimeei ne arată că aceste obiective sunt în continuare valabile. Pe de altă parte, la acest joc geopolitic participă acum și Vestul. Iar dacă, pe termen lung, jocul este de șah, pe termen scurt el este de tenis. Important este că, după ce a câștigat câteva puncte, prin servicii puternice, bine trimise în teren, Vestul a început să returneze, angajând deja Rusia într-un schimb prelungit de mingi. Și deja vedem că o astfel de situație nu mai convine Moscovei. Sancțiuni, prezență militară sporită în anumite țări central-europene, exerciții suplimentare, toate aceste retururi de minge încep să îngrijoreze. În plus, prețul barilului de petrol tinde să scadă spre 80 de dolari. Meciul chiar devine interesant.

Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA

CITIȚI ȘI

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22