KLAUS IOHANNIS: „O să fiu un președinte serios, fiindcă toată viața mea am fost om serios“

Nu simt că trebuie să mă apăr pentru etnia şi credinţa mea

ANDREI OIŞTEANU:

Una dintre valorile GDS şi, în general, a intelectualităţii, a fost, începând cu 1990, toleranţa interetnică şi in^­ter­con­fesi­o­na­lă. Credeam că, de la începutul anilor ’90 până astăzi, am reuşist să potolim anu­mite excese - şi noi, şi alte ONG-uri, şi pre­sa democrată, poate şi unii poli­ti­cieni. Ceea ce se întâmplă în ultimele luni, săptămâni şi mai ales zile ne depăşeşte toate spaimele. În jurul numelui şi per­sonalităţii dvs. s-a trecut la un visceral atac pe motive etnice şi confesionale. Cum comentaţi acest lucru?

KLAUS IOHANNIS:

Întreaga campanie a PSD e gândită a fi anti-Iohannis, la un nivel extrem de jos. Credeam că anumite teme specifice în­ce­putului ani­lor ’90 au fost depăşite, dar ia­tă că unii strategi le folosesc în con­ti­nuare. Câ­teodată chiar am impresia că în PSD sunt surprinzător de mulţi care folosesc cu mare plăcere aceste mizerii pe post de argumente.

Nu simt că trebuie să mă apăr pentru et­nia şi credinţa mea. Eu aşa sunt şi aşa mă prezint electoratului. Nici nu cred că eu trebuie să explic de ce un neamţ poa­te să fie un bun român şi de ce un luteran este un creştin care poate să fie un ce­tă­ţean român foarte bun. Pe de al­tă parte, am întâlnit mii de oameni în această campanie, cu care am stat mai mult sau mai puţin de vorbă, şi niciunul nu mi-a reproşat etnicitatea sau faptul că nu sunt creştin ortodox. Şi atunci mi s-a con­firmat că nu trebuie să vin eu să mă apăr.

Dacă mergem în zona de etnicitate, eu n-am considerat niciodată că există ce s-ar numi o predefiniţie sau o pre­de­ter­mi­nare etnică. Fiecare om este ceea ce es­te prin şcoală, prin educaţie, prin cer­cul de prieteni, prin credinţă, prin felul în care încearcă să facă faţă în viaţă. Şi dacă unul este sas, altul român şi altul ungur, nu cred că de aici rezultă esenţa. Et­nicitatea contează încă la noi, dar pen­tru majoritatea oamenilor cred că e un argument de rang doi sau chiar trei, mai de­grabă în zona care nu trebuie nea­pă­rat combătută. Cel puţin în cazul meu, am constatat mai degrabă că există foar­te mulţi oameni care îşi imaginează că ci­neva care este etnic german are le­gă­tură cu lucrul bine făcut, e mai bun la ordine, la punc­tua­li­tate. Dacă nu devin argumente de prim rang, nu cred că tre­buie să combat aceste clişee, fiindcă, din experienţa mea, lăsate aşa, necom­bă­tu­te, cred că mai degrabă m-au ajutat de­cât mi-au stricat.

Iar în ceea ce priveşte religia, mi s-a trans­mis că anumiţi oameni sunt foarte preocupaţi că nu sunt poate un bun creş­tin, dar şi aici cred că argumentaţia mer­ge în acelaşi mod: nu mă simt obligat să răspund la aceste afirmaţii.

Dacă m-aş lua după tot ce e la televizor, ar trebui să mă împuşc

ANDREI CORNEA:

Ce veți face cu aceste celebre dezbateri pe care le-a propus Victor Ponta? Toată lu­mea este de acord că e o porcărie mo­dul acesta de a decide tu singur, apriori, unde te întâlnești cu adversarul. Ponta a reușit să impună această ima­gine în rân­dul populației, conform că­reia sun­teţi laș, că îl ocoliți. Pe de altă parte, cred că veți avea un mare dezavantaj dacă nu vă veți duce măcar la una dintre aceste întâl­niri. La urma urmei, nu aveți ce pierde.

O altă chestiune este legată de problema cu votul din diaspora, unde tocmai am văzut că sunt niște desfășurări noi prin numirea eternului domn Meleșcanu ca ministru de Externe. Dacă lucrurile nu se vor schimba (și cred că nu se vor schim­ba), ce veți face?

KLAUS IOHANNIS:

Că nu se modifică nimic legat de votul din diaspora am constatat deja. Din opo­ziție, e greu să faci ceva ce ține de gu­vernare. Am de gând să pun problema pe tapet ori de câte ori voi merge la te­le­viziune sau voi ieşi în public. Este evi­dent că măsurile care au fost luate – în loc de trei cabine de vot avem  patru, în loc de cinci ştampile avem una în plus, formularul se poate completa de acasă - vor duce la o relativă înlesnire a votului. Dar oamenii sunt foarte supărați și s-ar putea să avem un număr atât de mare de români din diaspora care doresc să vo­teze, încât să nu facă față nici de data asta și se va lăsa cu un scandal imens. Sacrificarea d-lui Corlățean este o în­cer­care slăbuță, fiindcă problema nu e la Corlățean, problema este la Ponta și la întregul guvern, care au știut din ca­pul locului că asta se va întâmpla și nu nu­mai că n-au făcut nimic, dar chiar cred că le-a convenit să fie așa.

Legat de dezbateri, așa cum au fost pro­puse, sunt inadmisibile în esență. Nu poa­te un candidat la sediul de partid să sta­bilească cum se desfășoară cam­pa­nia. Nici măcar nu au convocat birourile Ca­merelor, conform legii, ca să sta­bi­leas­că timpii de antenă.

Nu mă preocupă foarte tare chestiunea cu lașitatea, fiindcă, până la urmă, voi avea grijă să existe o dezbatere. Nu sunt un tip care se sperie ușor pentru că a zis ci^­ne­va că sunt laș. De când am intrat în acest joc, mi s-a spus că l-am trădat pe An­to­nescu și n-o să fiu președintele par­ti­du­lui. Nu l-am trădat și sunt președintele partidului. Că ni­cio­dată nu vom reuși fu­ziunea dreptei. Am făcut-o, e în­re­gis­tra­tă la tribunal. Că sunt un candidat slab și nu voi in­tra în turul doi, că sunt alții de o sută de ori mai valoroși. Am intrat și în turul doi. Și o să și câș­tig. Eu prefer să do­ve­desc prin rezultate decât prin po­vești. Da­că m-aș lua după ce e la te­le­vi­zor, ar tre­bui să mă împușc.

KLAUS IOHANNIS:

Eu cred că pot să fiu președintele care garantează independența justiției și statul de drept. Nu de pe o zi pe alta, dar prin modul în care acționez, simplu și transparent, şi care consolidează esen­ța lucrurilor. Cum mă raportez la aceste instituții? Sunt două aspecte. Unul, și poate cel mai important: nu o să mă bag acolo unde nu am treabă, și aici cred că sunt singurul care ar face așa. Doi: acolo unde am treabă, îmi voi face treaba în sensul să promovez competența. Sunt locuri unde se poate și locuri unde nu se poate. Sunt destule în sistemul acesta unde se poate. Eu cred că într-un mandat sau, optimal, do­uă, fiindcă viziunea mea este pe 10 ani, acest mod care aparent este sim­plist va duce la o consolidare ire­ver­sibilă a independenței justiției și a sta­tului de drept. Trebuie să constatăm că în ultimii ani s-au făcut progrese sem­nificative și în domeniul independenței justiției, și în domeniul statului de drept. Unii susțin că este același lucru, eu îmi permit să le numesc separat. Sis­temul în ansamblu, după părerea mea, este încă fragil. Aceste progrese, dacă sunt lucruri care se continuă, se sta­bilizează și devin ireversibile. Părerea mea este că nu suntem în punctul în care sunt ireversibile. E foarte valoros ce am obținut, dar este ca o figurină de porțelan, dacă nu o duci cu grijă mai departe, se sparge. Este poate punctul cel mai sensibil. Dacă va ieși candidatul Ponta, se va sparge. Dacă voi ieși eu președinte, se va consolida și atunci pu­tem să ajungem în zona în care putem să o aşezăm jos mai cu vervă și tot nu se sparge. Am această convingere. Exis­tența sau inexistența statului de drept și independența justiției depind de această alegere.

Unii dintre cei de aici ne amintim foarte bine cum a fost în anii ‘90 și la începutul anilor 2000, când chestiuni extrem de sensibile care țineau emi­na­mente de justiție se dis­cutau la partid sau chiar în ședințe de guvern. Or, eu cred că acolo ne în­toarcem dacă iese Ponta. Uitați-vă la pu­hoiul de corupți, unii condamnați, alții cu procese, alții în fața procurorilor, care abia așteaptă să vină Ponta, să voteze o dată PSD Legea amnistiei și grațierii, să fie spălați toți și să-și vadă de treabă în politică. Asta se va întâmpla, nu pot să vă dau o perspectivă mai luminoasă. Și se va ajunge la controlul justiției prin mecanismele specifice acestui partid. Să nu creadă cineva că lucrurile sunt ireversibile. Nu se va întâmpla nici în­tr-o lună, nici într-un an, dar așa cum s-a început deja, vor fi schimbați pe rând procurorii care sunt poate prea ze­loși, vor exista mecanisme să fie nominalizați judecători care poate sunt mai deschiși la anumite discuții. Asta nu înseamnă că indivizii respectivi, vorbesc de procurori sau de judecători, vor fi corupți. Doar că înmuierea sis­temului va duce la subjugarea sis­temului și ăsta este pericolul pe care mulți nu îl văd. Nu trebuie să pui un judecător corupt. Omul poate să fie de cea mai bună-credință, dar dacă e pu­țin sperios, va acționa într-un anume fel. Și dacă sunt suficienți din aceștia, sistemul va reacționa într-un anume fel.

Există o anumită brambureală etnică pe care trebuie să ne-o asumăm

ANDREI PLEŞU:

Dacă vor fi pierdute alegerile, le va pier­de, din păcate, o bună parte din poporul român, care de mulți ani se orientează bez­metic. E o analiză complicată de făcut; știu, sunt nepatriot dacă nu-mi iubesc poporul, dar poporul mă face să trăiesc cum nu vreau eu. Și nu sunt sin­gurul în situația asta. Deci alegerile vor fi pierdute de această categorie de oa­meni care nu vine la vot, de dreapta, ca­re a ales o strategie de conflict intern, de fărâmițare, de atacuri înăuntrul ei înseși, în ideea că „lasă că rezolvăm noi în turul doi“. N-o să mai rezolve în tu­rul doi din ceea ce au pierdut prin neaglutinare în turul întâi. A fost o stra­tegie greșită.

În legătură cu naționalitatea și biserica, sunt perplex, ca de obicei, se văd în Ro­mânia lucrurile acestea. Așa, ar trebui să ne legăm și că d-na Macovei e ca­to­lică, nu e ortodoxă, că d-l Ponta se unește cu d-l Vadim Tudor, care e eretic - el e baptist, iar Biserica Ortodoxă ar tre­bui să-l excomunice - şi el vorbește despre ortodoxie. Iar despre na­țio­nalități, să fim serioși, există o anumită brambureală etnică pe care trebuie să o asumăm. Maestrul meu și al d-lui Lii­ceanu, d-l Noica, avea un bunic pe care îl chema Ghigantis, era grec. Nici Iorga nu era prea român, în sensul etnicității pure.

Ca să destind atmosfera, închei cu un dialog pe care l-am avut cu un amic turc de la Universitatea din Istanbul, apropo de ce înseamnă confuzie etnică în această parte a lumii, pe care n-are rost s-o mai răscolim. Acest domn e pro­fesor de istorie la Istanbul și într-o zi, la o bere, mi-a spus: „dragă, să-ți spun ceva: grecii sunt tot turci, numai că se cred italieni“. Și eu, autocritic, am zis: „dragă, să știi că și românii sunt tot turci, dar se cred francezi“. Am povestit asta unui prieten maghiar, care mi-a spus: „măi, acum să-ți spun ceva, și ungurii sunt tot turci, numai că se cred unguri“.