De același autor
Într-o țară normală, în fața unei asemenea crize, parlamentul ar trebui să se autodizolve și să se procedeze la alegeri generale, iar candidatul care a pierdut ar trebui să demisioneze din fruntea partidului de guvernământ. Dar România este o țară în care onoarea este un concept luat în râs.
Dincolo de orice poziții partizane, oricine poate să admită că acest guvern are un greu sold negativ. Acțiunea lui a fost dictată numai de preocupările electorale. „Catastrofa“ l-a găsit pe d-l Ponta absolut descoperit, cu miliarde pe care nimeni nu știe de unde le va scoate. Pe de altă parte, personalitatea primului ministru este total inadecvată: minte cum respiră, dă lecții de dezonoare, nu numai ca plagiator, dar și mărturisind că a votat contra d-lui Mircea Geoană, al cărui șef de campanie era. Așa cum am mai arătat, chiar în paginile revistei 22, moralitatea unui om politic nu este un lux, ci o necesitate stringentă.
Pe scurt, un guvern amoral și incompetent nu are ce căuta la conducerea țării.
Într-o țară normală, în fața unei asemenea crize, parlamentul ar trebui să se autodizolve și să se procedeze la alegeri generale. Pe de altă parte, candidatul care a pierdut ar trebui să demisioneze din fruntea partidului de guvernământ. Dar România este o țară în care onoarea este un concept luat în râs.
Trebuie să ne resemnăm cu ideea că guvernul deține deocamdată, cu ajutorul sateliților PSD, majoritatea. Cu tot oportunismul curent printre parlamentarii noștri, nu pare actualmente de gândit să fie inversată această majoritate. Și chiar dacă o astfel de răsturnare ar fi posibilă, în măsura în care pledăm pentru moralitate, nu este de dorit să se creeze o nouă majoritate prin trădările unor oportuniști, dictate de negocieri imunde.
În absența unui mecanism constituțional și în ipoteza probabilă că PSD și d-l Ponta nu-și vor asuma obligațiile de onoare, pronosticăm deocamdată o continuitate a guvernului, remaniat „pe ici, pe colo“.
Dar ce se va întâmpla mai departe, în condițiile precarității actuale? Nu numai că guvernul nu va reuși să se extragă din dificultățile în care s-a cufundat, dar situația este de așa natură încât a guverna nu pare foarte atractiv pentru nicio formațiune politică susceptibilă să succeadă actualei majorități.
Și atunci, intervine soluția care se numește în franceză la politique du pire, adică a conta pe ce poate fi mai rău, în speranța că acest rău va crea, pe temen mediu, o reacție sănătoasă.
Această reacție nu poate fi decât a mediilor sociale și, în ultimă instanță, a străzii.
Privind în jurul nostru, vedem pretutindeni nemulțumirea populară crescând, manifestații în Ungaria, Cehia, Bulgaria, Grecia. Am mai constatat că în România nu se petrece altceva decât pretutindeni. Doar stilul diferă (sângeros la noi în 1989, în Cehoslovacia de catifea). Votul din 16 noiembrie nu a fost altceva decât expresia unei indignări care s-a manifestat diferit în formă, în fond identic cu ce s-a petrecut în alte țări.
Rămâne așteptarea alegerilor: sau peste doi ani, sau după o criză dureroasă și prelungită, la termen; sau sub forma alegerilor anticipate, după trei propuneri ratate ale președintelui în termen de 60 de zile (art. 89 din Constituție). E puțin probabil ca manipulatorii majorității actuale să se lase antrenați într-o asemenea capcană.
Ultima posibilitate este aceea ca, prin consens, opoziția și majoritatea să accepte un guvern de tehnicieni. Am văzut că d-nii Lucian Croitoru, Mircea Coșea etc. au idei clare. Aceștia nu au preocupări electorale și își propun un mandat limitat.
Cel mai de dorit ar fi ca această soluție, a unui guvern de tehnicieni, să fie acceptată de tot spectrul politic. Ea ar permite partidelor, lăsate un interval de timp mai departe de afacerile curente, să se reformeze, să se dezbare de elementele corupte.
Firește, nu se face revoluție în fiecare zi. În România ar fi ceva similar cu trecerea de la feudalism la modernitate. Pentru o asemenea miză, nu e niciodată prea târziu.
