Bătălia lui Iohannis pentru schimbarea României a început

Iohannis trebuie să inițieze schimbări care în mod gradual vor face peisajul politic din 2024 de nerecunoscut față de cel trist care există astăzi.

Nu sunt deloc surprins că o parte dintre sus­ținătorii noului președinte declară că premierul învins și partidul său trebuie să plece de la putere. Ideea că unui șef de gu­vern respins categoric de către popor în competiția prezidențială îi lipsește le­gitimitatea necesară pen­tru a guverna are o mul­ți­me de adepți.

Dar ar fi o eroare colosală pentru o opoziție slabă să se agite pentru o întoarcere prematură la guvernare. Ali­anța Creștin Liberală s-a for­mat abia anul acesta și es­te cunoscută astăzi drept noul Partid Na­țional Liberal. În alegerile parlamentare din 2012, formațiunile sale constitutive fie s-au luptat cu îndârjire între ele, fie au dezertat de pe câmpul de bătălie. Există și alte formațiuni, deja create sau care se pre­gătesc să fie lansate, care nu ar trebui tre­cute cu vederea. Mai presus de toate, sunt numeroși români al căror interes față de politică a fost aprins de pericolul unui mo­nopol în mâinile unei președinții Ponta.

În mod remarcabil, o opoziție care părea pe moarte, cu puțin timp în urmă, con­tează din nou. Dar acest lucru nu este me­ritul său, ci se datorează aroganței ex­ce­si­ve a PSD, care cu siguranță ar fi con­trolat Cotroceniul astăzi, dacă ar fi no­mi­nalizat , un personaj mai puțin înspăi­mân­tă­tor de­cât Victor Ponta.

Oare sunt liberalii gata să anunțe că, pe fon­dul acestei noi epoci, vor renunța la traseism și vor respinge orice transfug din tabăra lui Ponta? Ar fi un început pro­mițător, dar mă tem că apetitul pentru un start autentic este limitat, cel puțin pen­tru câteva dintre persoanele cheie din an­turajul noului președinte.

Ar fi mult mai inteligent dacă învingătorul de pe 16 noiembrie i-ar cere lui Ponta să rămână și să guverneze responsabil pentru următorii doi ani. El ar trebui îndemnat să propună un buget gândit mai degrabă, să promoveze o recuperare economică în­delung amânată decât să re­compenseze interesele spe­ciale. Ar trebui invitat să re­ducă tensiunile politice, dân­du-și acordul pentru reconstituirea CNA, astfel în­cât acesta să poată să pre­întâmpine derapajele media grosolane. Președintele ar tre­bui să ceară redobândirea unora dintre prerogativele pierdute, inclusiv controlul asupra ICR (și restaurarea completă a bu­ge­tului acestuia). PSD ar trebui chiar in­vi­tat să promoveze o inițiativă mul­ti­par­ti­za­nă de reformare a Legii electorale. Nu nu­mai că pentru diaspora votul nu ar trebui să mai fie o umilință, dar crearea de noi par­tide trebuie să devină mai ușoară: for­marea unuia nou este mai dificilă decât ori­unde altundeva în Europa, ceea ce con­tribuie masiv la blocajul politicii.

Într-un moment în care așteptările ce­tă­țe­nilor s-au arătat a fi mai mari decât ceea ce se anticipa, Guvernului Ponta ar trebui să i se ofere șansa de a arăta că poate fi mai bun. Dacă asta înseamnă că ini­ția­ti­vele sale vor fi mai puțin toxice, atunci este excelent, pentru că PSD nu va dis­pă­rea în viitorul apropiat. Dar dacă a gu­ver­na pentru națiune, și nu pentru o clientelă lacomă generează tensiuni în interiorul PSD, atunci nu vor fi vărsate prea multe la­crimi.

Scenariul meu de coșmar este următorul: Guvernul Ponta caută orice scuză pentru a preda guvernarea, clamând o vânătoare de vrăjitoare din partea opoziției. Între timp, îi provoacă pe adversari să încerce să fie mai performanți când se vor afla la con­ducere. În acest context, pericolul re­pe­tării filmului guvernării 1996-2000 este unul real. Energia se va concentra pe cine va lua cele mai bune posturi. Războaiele de împărțire a teritoriului se vor declanșa repede. Electoratul neutru care a simțit că Iohannis merita o șansă va concluziona că PSD nu este atât de negru în cele din ur­mă, pregătind terenul pentru o întoarcere a sa din morți, precum Lazăr.

Fără îndoială, calibrul politicienilor din 2014 este mult mai slab decât cel din 1996. Vor fi mulți cei care nu vor fi dispuși să în­vețe din lecțiile acelui moment și vor evi­ta să prezinte cetățenilor o ofertă po­litică matură, dacă asta presupune pu­ne­rea în plan secund a propriilor cariere po­litice.

O mare responsabilitate apasă pe umerii lui Iohannis. Dacă tabăra lui dă greș, atunci nu va exista nicio scuză în a spune că este un outsider care a descoperit după vic­to­rie cât de murdară este politica centrală. Faptul că este un outsider care nu a fost ni­ciodată membru al parlamentului este unul dintre așii săi din mânecă. Iar asta îi dă credibilitatea de a propune un nou joc politic, cu reguli mai bune. Mai presus de toate, el trebuie să facă un efort herculean pentru a aduce noi oameni în politică și să insiste ca locotenenților săi să li se dea șansa să își demonstreze competențele.

Iar asta presupune o implicare a diasporei, o deschidere către oamenii talentați și în­treprinzători care au așteptat mereu să vo­teze pentru el și care vor fi furioși dacă va fi încet-încet înghițit de către sistem. În­seamnă reangajarea celor mai buni pro­fe­sioniști epurați din guvern, instituții de stat și media în era Antenelor, a lui Tă­riceanu și a lui Ponta. Dacă mandatul lui Io­hannis este asociat cu reciclarea ace­lo­rași personaje egoiste, nesigure și avare, atunci va fi o altă oportunitate pierdută pen­tru această națiune.

Iohannis trebuie să gândească strategic nu­mirile pe care le va face în propriul său staff prezidențial. Zoe Petre, consiliera lui Emil Constantinescu, a făcut un rău imens politicii democratice la mult timp după ce nu s-a mai aflat la putere. Același lucru s-ar putea întâmpla din nou. Totodată, el tre­bu­ie să dezvolte alianțe profitabile cu for­țele dinamice din afara bulei politice, pre­cum cele mai creative forțe din economie, aflate astăzi în sectorul IT.

Iohannis trebuie să fie conștient, în caz că nu este deja, că unele dintre cele mai mari obs­tacole în calea încercării sale de a îm­pinge România înainte, după revoluția fu­rată de acum 25 de ani, se vor găsi în rân­durile propriului partid, și nu în PSD. Ast­fel, el trebuie să inițieze schimbări care în mod gradual vor face peisajul politic din 2024 de nerecunoscut față de cel trist care există astăzi.

Traducere de OCTAVIAN MANEA

* Cartea lui Tom Gallagher, Europe’s Path to Crisis: Disintegration via Monetary Union, a fost publicată luna trecută de către Manchester University Press.