Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Liderul socialistilor din Republica Moldova, Igor Dodon, va denunta acordul de asociere cu UE si va cere referendum pentru integrarea in Uniunea Vamala condusa de Rusia
T.D. - - - -
2014-12-01
Actualitate Interna
0

Igor Dodon, liderul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) a anuntat, luni, ca va solicita denuntarea acordului de asociere cu UE, in prima sedinta a Parlamentului de la Chisinau. Dodon a mai spus ca va cere organizarea unui referendum pentru consultarea moldovenilor privind integrarea tarii in Uniunea Vamala, condusa de Rusia, potrivit Agerpres.

Liderul socialistilor moldoveni susține că va discuta un parteneriat politic cu Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, condus de Vladimir Voronin, doar dacă acesta va denunța acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

În același timp, Dodon a respins cu fermitate orice fel de coaliție cu partidele proeuropene. "Lucrurile în Republica Moldova încep să se schimbe. Vreau să vă felicit pentru începutul sfârșitul guvernării oligarhice euro-unioniste din Republica Moldova", a afirmat Dodon.

Liderul PSRM a acuzat fraudarea alegerilor parlamentare și a cerut demisia Comisiei Electorale Centrale (CEC) și a ministrului de externe, susținând că "zeci de mii de cetățeni nu au putut să voteze”.

PSRM a atras la alegerile parlamentare de duminică 21,34% din voturile electoratului, potrivit rezultatelor preliminare furnizate de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova.
 

Pro-europenii pregatesc o coalitie de guvernare

O coalitie proeuropeana va fi formata in Republica Moldova, potrivit liderului liberal-democrat, Vlad Filat. “Partidul Liberal-Democrat din Republica Moldova va face o coalitie cu Partidul Democrat si cu cel Liberal”, a spus Filat.

"PLDM va face coaliţie cu PD şi PL. Am vorbit cu Lupu şi Ghimpu", a declarat Filat.

"Nu vom negocia integrarea europeană a Republicii Moldova, viitorul european al Republicii Moldova. Nu vin acum cu condiţii. Ne ştim foarte bine şi cred că această cunoaştere ne permite să nu pierdem timpul cu tatonări, ci să oferim substanţă", a adăugat Filat.

"Nu pot spune că sunt foarte bucuros de rezultatul PLDM, dar, dacă faceţi o analiză şi vedeţi prin ce am trecut în ultima perioadă de timp, veţi vedea că rezultatul este onorabil. PLDM rămâne cel mai mare partid politic din Republica Moldova. Nu doar proeuropean. Nu mă interesează instituţiile, funcţiile. Alegerile nu au rezoltat problemele ţării, presiunile la care a fost supusă ţara persistă. Manipularea fără precedent din partea mass-media prorusă a fost evidentă. Rezultatul ne permite să continuăm drumul european", a subliniat Filat.

CITESTE SI:

TAGS : alegeri parlament republica moldova ue rusia igor dodon socialisti
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
471
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22