De același autor
Cel puțin până acum, președintele Iohannis, conștient sau nu, îi da o mână de ajutor lui Ponta în campania de recredibilizare.
Revenons à nos moutons. Nu-i ușor. Lumea, noi toți ne întrebăm ce va urma. Vor mai arăta Franța, Europa la fel? Deocamdată, mitingul de peste 1,5 milioane de oameni de la Paris, cu participarea a 50 de șefi se state, inclusiv din lumea musulmană, a transmis semnalul solidarității, al frontului comun în apărarea valorilor occidentale, refuzul terorii. Dar lucrurile nu vor rămâne așa. Se vor schimba politici de integrare/asimilare, de securitate, se va ieși, poate, din ipocrizie și adevărul sufocat de corectitudinea politică, cuplată cu cea morală - cum bine remarca Jean Sevillia încă de acum câțiva ani -, va fi rostit clar la scenă publică. Realitatea e cutremurătoare, normele civilizației europene sunt asediate și nu de ieri, de azi - caricaturile din Charlie Hebdo au fost doar un pretex într-un șir de atentate care nu se vor opri aici -, multiculturalismul, soluțiile administrative și sociale s-au dovedit un eșec, cel puțin în Franța. Neagu Djuvara spune că „această colonizare masivă a Europei de către Islam e de neoprit, nu putem decât s-o constatăm“. Europa, așa cum o știm noi, va dispărea în câteva generații.
Pe termen scurt însă, problema este cea a arhitecturii de securitate, despre care deja oficialii statelor UE discută: întărirea controalelor la frontiere în interiorul spațiului Schengen, deci schimbarea Tratatului, un serviciu secret european, măsuri în stilul NSA, întărirea relațiilor cu Statele Unite. S-a programat deja un summit internațional pe tema terorismului și a extremismului pe 18 februarie, la Washington. Lucrurile se mișcă previzibil, dar pe zone ce țin doar de suprafața problemelor, nu de fondul lor. Totuși, ca niciodată în cazul altor atentate, lesne de înțeles de ce, dezbaterile au fost de substanță. Lumea pare că s-a trezit, un soi de moment zero, care poate antrena necesara schimbare de paradigmă în clasa politică, societate, presă, lumea musulmană. Discuțiile despre religie, Islamul generator de violență și teroare, analogiile cu fascismul și raportarea la creștinism, pericolul islamofobiei, scăparea de sub controlul statului a comunităților musulmane și radicalismul sub influența unor predicatori jihadiști, al căror acces la finanțare nu a reușit să fie limitat, toate aceste discuții și multe altele au umplut până la refuz paginile ziarelor și lumea virtuală. România nu a făcut excepție. Pentru prima oară după mult timp, dezbaterea românească a prins consistență și a depășit nivelul imediatului dâmbovițean. Excepția notabilă și previzibilă, televiziunile.
Revenons à nos moutons se produce deja în spațiul românesc și media a început să învârtă linguroiul în ciorba politică. Marea întrebare: care este strategia președintelui Iohannis pentru a pune pe tapetul priorităților problemele cu adevărat importante ale României? Educația este un exemplu. Deocamdată, președintele tatonează și a început cu subiecte soft. A adunat partidele la Cotroceni pentru a obține consensul pe o temă de nerefuzat, fără riscuri: 2% pentru Armată, nu de acum, ci din 2017. Cine să spună nu? Strategia pare abilă: mesajul de președinte mediator a fost dat, consensul, după turbulenta perioadă Băsescu, este, iată, posibil. Se profilează coabitarea. Așa o fi? și dacă da, pe cine avantajează ea și care sunt alternativele? Pentru început, constatăm că Ponta pare încântat de perspectivă, nu precupețește laudele, și-a schimbat stilistica retoricii, scoate în evidență că blocajul și discordia anterioară nu i se datorau. În fapt, câștigă timp pentru lupta internă în partid și reușește să preia partea importantă a agendei publice și a așteptărilor. Imediat după întâlnirea cu Iohannis, a aruncat în planul doi consensul pe bugetul Armatei, dar și-a asumat în nume propriu modificarea legilor electorale, a Constituţiei - a şi invitat opoziţia la discuţii - și un soi de Cod etic (de la Macovei citire) pentru PSD. În statut trebuie introduse „situațiile de incompatibilități între funcția publică și cea administrativă, situația juridică a celor care se află în stadii ale proceselor juridice sau penale“. Încet, încet, Ponta se rebranduiește, își creionează un profil de reformist, de personaj echilibrat, victimă a „scandalagiului“ de Băsescu, gata de luptă cu baronii corupți, chit că se întâlnește pe șest cu ei pentru aranjamentele de la Congresul din primăvară și nu se dezice nominal de niciunul, nici măcar de Oprișan, din dosarul căruia au apărut stenograme epocale. Dar parcă PNL ia taurul de coarne în ce-l privește pe condamnatul Chiuariu și al lui nou devoalat trafic de influență în valoare de 2 milioane de euro din dosarul Hrebenciuc? Cel puțin până acum, președintele Iohannis, conștient sau nu, îi dă o mână de ajutor lui Ponta în campania de recredibilizare. Publicul votant anti-Ponta are de ce să fie nemulțumit, iar electoratul care se raportează la modelul Băsescu e de-a dreptul turbat.
Desigur, opțiunile lui Iohannis nu sunt deloc simple. PNL și să fie pregătit, dar nu e, nu are cum să forțeze asumarea guvernării, atâta vreme cât majoritatea parlamentară rămâne stabilă. Dacă va coabita, dar mai ales dacă va avea o atitudine conciliantă și lipsită de fermitate - ca în cazul OU pe care Ponta și-a dat-o singur pentru a scăpa la pachet de titlul de doctor și de acuzația oficială de plagiat -, Iohannis se va eroda rapid. Cu toate astea, niciun proiect de anvergură nu se poate face fără consens, tot modelul Băsescu stă dovadă. Desigur, Iohannis e doar la început, mai are timp să învețe (am scris deja asta în articolul intitulat Mai uşor cu Iohannis pe scări, în capul lor tronează încă PSD). Până una-alta, Iohannis pare să se mulțumească cu mici victorii de imagine, cum e cea cu bugetul Armatei, ajutându-l însă indirect pe Ponta să renască din propria-i cenușă.
