Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Cum se mobilează - la propriu! - libertatea
Raluca Alexandrescu - - - -
2015-01-27
Aniversare
0

GDS împlinește 25 de ani. Revista 22, deopotrivă. Au supraviețuit mineriadelor, schimbărilor politice din ultimul sfert de secol, contestărilor și conflictelor interne, demisiilor cu răsunet. Revista a mers înainte, luptându-se cu morile de vânt ale difuzării ori, mai recent, ale dominației masive a Internetului. Când lucram în redacție, redactor-șef era Gabriela Adameșteanu, iar redactor-șef adjunct Rodica Palade. Nu am rămas mult în tranșee: de la 1 septembrie 1998 până la 1 martie 2000. Zilele în redacție erau lungi, ritmate de calcuri rupte și refăcute de două-trei ori în câteva ore, de ciorne brăzdate de corecturi în carne vie, de parfum de merdenele de la chioșcul de după colț, de pe strada Amzei, și de pauzele de țigară lângă fereastra care dădea spre terasa Green Hours. De la postul de observație situat la etajul 1 erau contemplați cu invidie indivizii „liberi“ care puteau bea în liniște un suc, aparent fără presiunea termenelor limită. Evident, termenele limită nu au dispărut cu plecarea din redacție, ci s-au multiplicat. (Continuă de altfel să o facă într-un ritm amețitor.) Momentul cel mai plăcut al unei zile la revistă era prăbușirea într-unul dintre fotoliile masive tapițate cu pluș verde sau roşu, risipite prin redacție, al căror confort trebuia câștigat. Nu te puteai așeza oricum și oricând, semăna prea mult a trândăveală.


E drept însă, o porțiune din mica istorie a 22-ului și GDS-ului se întâlnește, din vreme în vreme, cu fotoliile verzi de pluș moștenite de la foștii locatari de dinainte de 1989. Le-am descoperit la 14 ani, când am intrat prima dată cu tatăl meu, Sorin Mărculescu, în sediul acela înghețat, le-am contemplat în primăvara lui 1990, când ajutam la sortarea unui transport de cărți, donație sosită din Franța. Pe scaunele capitonate cu același pluș verde - gustul lui Nicu Ceaușescu, ni se spunea, care ocupase înainte de revoluție clădirea - așteptau, contrastant, teancuri de cărți frumoase, cum nu mai văzusem: colecții de clasici francezi în ediții Poche cu coperți lucioase, cu hârtie albă și cerneală frumos mirositoare. Au venit ani grei și nesiguri, iar amintirea unui Occident ajuns în sfârșit aici prin carte, stând cuminte pe fotolii, în primăvara neverosimil de timpurie și de caldă a lui 1990, s-a tulburat de valurile negre ale mineriadelor.

http://www.revista22.ro/nou/aniversare/articole/imagini/raluca_alexandrescu_gds.jpg

Raluca Alexandrescu într-unul din fotoliile de la GDS, la o dezbatere despre plagiat (mai 2003).

 


Primul an de facultate m-a readus în sala mare de ședințe a GDS, cu aceleași fotolii mari, moi și verzi, cu alte cărți, cu promisiunea Occidentului, din nou. Eram studentă la o facultate nouă și oarecum itinerantă. Aici se ținea cursul de sociologie politică, de la ora 8 dimineața. În diminețile geroase de decembrie, căldura dinăuntru și confortul erau de multe ori copleșitoare: aveam colege care adormeau cu un zâmbet fericit pe față, în timp ce în fundal zumzăia vocea molcomă a profesorului. Pentru cine dorea să mai ia și ceva notițe, scaunele incomode așezate în cercul exterior erau singura opțiune posibilă.


Cum, necum, decorul acesta din ce în ce mai vetust a rămas asociat cu exercițiul dificil al primelor forme de libertate, în peisajul greoi și masiv al vechiului regim. O altă metaforă a tranziției românești, pendulând între fragila, improbabila siguranță a trecutului și incertitudinea stimulantă, fertilă a prezentului.

TAGS :
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Aniversare
4788
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22