Despre SRI, DNA și Big Brother ăsta mic

Văd reacții nervoase și împărțirea oamenilor funcție de persoana lui Daniel Morar. Omul a avut o reacție foarte haioasă azi. Și, așa cum scriam zilele trecute, a adus curaj la Curtea Constituțională. Curaj de care era nevoie, pentru că serviciile secrete trebuie să aibă limite. Iar limitarea activității lor prin mandate judecătorești e de bun simț, mă și mir că trebuie să argumentăm asta.

Cristian Ghinea 29.01.2015

De același autor

Văd reacții nervoase și împărțirea oamenilor funcție de persoana lui Daniel Morar. Omul a avut o reacție foarte haioasă azi.

Și, așa cum scriam zilele trecute, a adus curaj la Curtea Constituțională. Curaj de care era nevoie, pentru că serviciile secrete trebuie să aibă limite. Iar limitarea activității lor prin mandate judecătorești e de bun simț, mă și mir că trebuie să argumentăm asta.

Deci, cîteva lămuriri:

- va pierde activitatea anti-corupție instrumentul interceptărilor fără legea retenției datelor (Big Brother 1)?

(Lucian Mîndruță a exprimat această temere)

Nu. Interceptarea se face pe un cu totul alt instrument penal. Iar DNA o face cu mandat judecătoresc.

În cazul interceptărilor, SRI prestează un serviciu tehnic, la cererea procurorului DNA. Dacă e o problemă aici, e tocmai faptul că SRI are această tehnică și celelalte instituții depind de el – ar trebui o lege prin care DNA și procuratura obișnuită să aibă capacități proprii adecvate sau o agenție specială civilă să facă interceptările pentru ele.

Faptul că tehnica este la SRI e o vulnerabilitate, nu un avantaj pentru lupta anticorupție (dar asta e legea). SRI ar trebui să rămînă serviciu de intelligence, să facă doar sesizări în ceea ce privește corupția, e un rol perfect legitim și necesar. DNA are un serviciu tehnic propriu de interceptări, dar e subdimensionat – de aceea apelează și la SRI.

Ce înseamnă retenția datelor? Conform legii Big Brother 1, companiile sunt obligate să țină listing-urile (în cazul telefoanelor) timp de 6 luni pentru toată lumea. De fapt, aici legea nu schimbă nimic în practică, companiile de telefonie țin oricum 3 ani datele astea, pentru a putea factura și lucra cu interconectarea. Iar CCR acceptă posibilitatea retenției în celebra decizie unde motivarea a fost scrisă de Daniel Morar.

Problema e accesul statului la aceste date. Aici decizia Curții e clară: SRI și SIE trebuie să acceadă la date numai cu mandat judecătoresc, așa cum o fac și procurorii. Curtea demonstrează că SRI și SIE au prin legile lor de funcționare excepții de la cadrul legal obișnuit (de fapt, ipoteza pe care am explicat-o pe larg pe Facebook zilele trecute e că nervii SRI pe Curte și pe Morar nu țin de Big Brother în sine ci pentru că judecătorii de la Curte au intrat cu critici în legile de funcționare ale SRI și SIE. Ceea ce e un precedent binevenit de altfel și un început bun pentru controlul civil real asupra acestor servicii – și poate o premisă pentru o viitoare decizie de neconstituționalitate a legii SRI din 1992 și a legii SIE din 1998?)

Deci Curtea nu a avut nimic cu accesul procurorilor la date, ci cu accesul serviciilor.

Apoi, e o diferență fundamentală între mandatele pe data retention și cele pe interceptări. La interceptări, procurorul merge la judecător și zice: am suspiciuni că X e corupt, dați-mi mandat să îl interceptez. Judecătorul dă mandat. DNA merge la SRI și zice: SRI, interceptează pe X. Legal vorbind, SRI furnizează un serviciu tehnic și nu poate nici tria, nici cenzura materialul predat către procuror. Dacă SRI se limitează la acest rol, e o discuție pe care trebuie să o avem public. Oricum, repet ideea, cel mai bine ar fi să luăm de la SRI acest rol, care e strict tehnic și nu e nevoie de ditamai serviciul pentru interceptat și transcris.

Dar ce e important pentru discuția de acum: mandatul pentru interceptare acționează pentru VIITOR și îl privește doar pe X.

În cazul datelor de telecomunicații, procurorul merge la judecător și zice: vreau să știu cu cine a vorbit Y în perioada cutare, eventual unde a fost în ziua D, la ora M. Judecătorul dă mandat (dacă acceptă că e important pentru caz, evident). Cu acest mandat, procurorul merge la compania Vodafone/Orange și zice: din baza dvs. de date unde ați reținut datele TUTUROR abonaților, dați-mi aceste date despre Y. Deci mandatul pe data retention acționează pentru trecut. Și ne-ar putea privi pe toți, pentru că datele despre Y sunt selectate dintr-un noian de date unde apărem cu toții.

De aceea, e foarte important cine, cum și în ce condiții are acces la baza de date. Aici, decizia Curții spune că și SRI și SIE au nevoie de mandat.

Deci, nu confundați mandatele pe interceptări cu cele pe accesul la datele reținute de companii. Nu au legătură.

Altă întrebare: este instrumentul ”acces la date reținute” un instrument vital în materie penală?

Răspunsul meu: este un instrument care trebuie să fie extraordinar și limitat. De ce?

Din două motive:

- potențialul de intruziune în viața privată a tuturor e acolo, există, și e o tentație mare pentru stat. Inclusiv pentru politic.

- datele de trafic în sine nu dovedesc nimic.

Gîndiți-vă din nou la diferența între instrumentele penale obișnuite (martori, interceptări) și acest instrument.

De pildă, interceptările dovedesc că Hrebenciuc i-a promis lui Paltin Sturza că îi rezolvă retrocedarea. Asta zice el pe gură, e interceptat și asta e probă. Între timp, procurorii au adus și martori care confirmă: i-a promis că îl rezolvă prin mijloace ilegale. Pentru a proba asta, procurorii nu ne-au ascultat pe toți ca să vadă care dintre noi e corupt, ci l-au ascultat doar pe Hrebenciuc, după ce au convins un judecător că au de ce.

Cu ce ne-ar ajuta retenția datelor în cazul ăsta? Cu aproape nimic.

Pe retenția datelor putem afla doar că Hrebenciuc a vorbit la telefon cu Paltin Sturza și că eventual au fost în același timp în data Z într-o arie anume. Și ce? E dreptul lui de cetățean să bea o bere cu amicul Paltin.

Cu ce ne ajută asta din punct de vedere penal? Datele de telecomunicații sunt slabe ca instrument penal. Deci merită să lăsăm statului la bună discreție acest instrument cu potențial masiv de intruziune contra tuturor și din care beneficiile anti-infractori sunt totuși limitate?

De aceea, spune Curtea Europeană de Justiție, trebuie limitat accesul statului la datele reținute de companii numai la cazuri de infracțiuni foarte grave. Cel pentru care statul a cerut date, dar nu a fost anchetat formal, trebuie anunțat ulterior, iar datele trebuie distruse după o perioadă. Asta spune Curtea Europeană, și dupa ea Daniel Morar și Curtea Constițională.

Evident că observînd că SRI și SIE nici măcar nu cer, după legea noastră, mandat de la judecător (ce să mai zic să te anunțe ulterior că ți-au cerut datele de la Vodafone) Curtea s-a sesizat. De aici scandalul.

Asta înseamnă că nu e legitim ca statul să folosească datele reținute?

Ba da, dar cu restricții, mandat, și doar pentru infracțiuni grave. De aici putem avea o discuție pe limite.

Eu sînt de acord ca procurorii să aibă acces la date pentru cazuri de terorism, pedofilie și răpire. De ce? Pentru că la terorism trebuie să refaci rapid networking-ul teroristului, care ar putea să lovească din nou cu complici. La răpire, pentru că poți elibera victima.

Am dileme dacă ar trebui permis statului acest instrument și pentru corupție. Și dacă tot mă înjură toată stînga anti-anti-coruptă și Alina Mungiu că am lansat moda cu ”Eu votez DNA”  atunci cînd nu era încă la modă, cred că am destulă îndreptățire să mă exprim fără să trebuiască să adaug că pentru mine instituțiile anticorupție sunt foarte importante.

Doar că asta e altă speță.

Cred că DNA are deja destule mijloace să probeze corupția. În plus, corupții sunt persoane cunoscute, nu e ca și cum Viorel și Paltin fac trafic de grenade la restaurant, sunt persoane publice, se știu cu toți în orașul Bacău. DNA trebuie să demonstreze că Hrebenciuc e corupt el însuși, nu că vorbește cu alții care sunt ei corupți.

Însă opinia asta poate fi amendată, vreau să văd cazuri și să înțeleg. Dacă DNA convinge un judecător că are musai musai nevoie, atunci e ok, tot ce spun acum e că pentru mine această necesitate de a folosit retenția datelor ca procedură curentă nu e clară. Și dacă nu e clară pentru corupție, cu atît mai puțin pentru restul infracțiunilor.

Însă, atenție!, aceste date nu pot constitui ele în sine o probă pentru cazuri de corupție, nici pe departe – Viorel și Paltin sunt liberi să vorbească între ei.

De aceea, cred că e o fraudă logică invocarea anticorupției ca argument de mare necesitate pentru legile Big Brother.

De pildă, Sorina Matei scrie în articolul ei de dărîmat Daniel Morar că:

”Cel mai grav derapaj este desființarea legii privind retenția datelor, legea 82/2012. Potrivit unei statistici a Consiliului Superior al Magistraturii, în 2013, 12. 322 de dosare penale au fost întocmite pe baza funcționării acestei legi. Adică 10% din totalul dosarelor din toată țara.”

Dacă (și nu știu cert, dar o cred pe Sorina) această statistică e adevărată, atunci tocmai ea arată ce bine e că a picat legea. În primul rînd că nu puteau fi dosare penale ”întocmite pe baza funcționării acestei legi”. Ce înseamnă această exprimare vagă? Doar pe datele de comunicații nu poți face dosare penale, cum am explicat.

12.322 dosare penale e însă o cifră enormă și mă tem că asistăm la o comoditate a poliției și procurorilor: vreau să arăt că Maricel a violat-o pe Didina, ia să demonstrez eu că Maricel a fost în localitate cu Didina la data Z, doar așa ca să mai am o probă circumstanțială. Deci, vax albina ca probă reală (apropo, și în America există această problemă: abuzul de folosire a datelor de localizare a telefonului în cazuri penale – uite că suntem în rîndul lumii. Deosebirea ar fi că acolo juriile se pot lăsa impresionate de faptul că Maricel a fost în locul respectiv, sper că nu e cazul cu judecătorii).

Revenind la cifrele invocate de Sorina Matei, nu vor muri dosarele penale fără aceste probe. Faptul că cineva a făcut cerere de acces la date pentru 12322 de cazuri nu înseamnă că avem 12322 bazate pe legea asta. Ar fi trist să fie așa.

Mai rău chiar: dacă CSM ține această statistică, asta arată doar cîte mandate judecătorești au obținut procurorii (prea multe, dată fiind natura sensibilă a acestui instrument). De cîte ori și pentru ce cazuri au accesat SRI și SIE bazele de date de la companii? Nu avem idee, pentru că ele nu cer mandate (deși, cineva care a lucrat într-o companie de telefonie îmi spune că SRI avea instalată legătură direct la servere, deci nici măcar nu face cerere, ia direct datele – luați asta ca pe o informație neverificată, ar fi un scandal să fie așa).

A bagateliza accesul la bazele de date în cazuri penale e o problemă gravă. A lăsa un serviciu de informații să acceseze cum vrea el la modul absolut e un scandal.

Deci, pentru publicul nostru anti-corupție: relaxați-vă!

În disputa pe Big Brother, noi trebuie să fim de partea libertății și pentru un stat responsabil. Numai un stat responsabil și democratic poate lupta pe termen lung cu corupția. Ceea ce DNA face. Votați în continuare DNA și respingeți dreptul SRI de a lucra fără mandat! Nu e nici o contradicție.

Iar povestea de acum arată o falie mai veche în comunitate pe tema relației DNA – SRI.

Și nu e o temă simplă. Iată ce scriam în noiembrie 2014 în raportul ”Indicele Sustenabilității DNA”, raport care reflectă opiniile din comunitatea civică și mediatică interesată de subiect. Este un subiect de fractură, care a împărțit oamenii:

”Chestiunea cooperării cu Serviciul Român de Informații a născut controverse în spațiul public, dar, lucru mai puțin cunoscut, și în interiorul DNA și în alte instituții judiciare. Dilema de bază este: cât de mult ar trebui SRI să contribuie la dosarele penale instrumentate de DNA.

Înainte de a aprofunda discuția, trebuie însă să precizăm că, potrivit cadrului legal, sunt două modalități diferite de colaborare între SRI și DNA:

1) serviciul tehnic de interceptare și urmărire.

2) furnizarea de informații și sesizări.

1) SRI este instituția care efectuează interceptări pentru întreg sistemul judiciar. DNA are un mic serviciu tehnic care poate efectua interceptări, dar numărul cazurilor face să aibă nevoie și de serviciul tehnic al SRI.

2) Din punct de vedere formal, SRI este obligat prin lege să sesizeze DNA în cazul în care află informații despre cazuri de corupție. Însă este la latitudinea SRI momentul în care face sesizarea și amploarea informării. Formal vorbind, nu ar trebui să existe diferențe în comportamentul SRI ca furnizor de informații, însă practica a arătat că există, și că actuala conducere a SRI a fost mai cooperantă decât precedentele.

Chestiunea vizează direct sustenabilitatea DNA pentru că a existat un scandal public (vezi nota) care a arătat intenția anumitor cercuri politice și judiciare apropiate de politic de a fractura activitatea DNA prin întreruperea cooperării din partea serviciilor secrete. Deci, întrebarea cheie este: cât ar avea de suferit activitatea DNA dacă SRI primește un ordin politic de a nu mai coopera?

Nu există un răspuns cert în acest punct și nu am găsit păreri unitare, nici în cadrul interviurilor efectuate, nici în cadrul discuției de grup. Controversa privind colaborarea cu SRI vizează fiecare dintre cele două aspecte mai sus menționate. Întrucât nu există un consens, alegem să expunem aici cele două curente de opinie care se manifestă, pe care le vom numi generic: privirea sceptică și privirea non-sceptică.

Privirea sceptică

În ceea ce privește serviciul tehnic, una dintre părți susține că SRI este oricum obligat să presteze acest serviciu către DNA și că ar fi imposibil legal să refuze cooperarea. Sistemul prin care SRI prestează acest serviciu pentru toată magistratura din România e considerat  greșit în sine și ar fi preferabil transferul prin lege al acestor mijloace către procuratură. Dar dat fiind că acesta este sistemul actual, DNA nu poate lucra decât prin intermediul SRI.

Există totuși o garanție suplimentară dat fiind că interceptările se fac numai cu mandat anterior obținut de procurori de la judecător, iar SRI este formal obligat să predea procurorilor tot conținutul interceptat, deci procurorul DNA este cel care ia decizia de folosire a interceptărilor, iar acestea nu pot fi triate de ofițerii de informații.

În ceea ce privește furnizarea de informații și sesizări, privirea sceptică afirmă că SRI are această obligație legală și că nu e un merit deosebit al serviciului. Tot acest curent este critic față de o tendință pe care o bănuiește, aceea ca ofițerii de informații să fie activi în creionarea dosarului penal, dincolo de simpla sesizare. Acest curent critică decizia actualei conduceri a DNA de a menționa colaborarea cu SRI în comunicatele de presă prin care se anunță demararea anchetei penale sau trimiterea în judecată. O aparență de implicare prea mare a SRI în activitatea Direcției poate vulnerabiliza DNA, susține acest curent de opinie.

Privirea non-sceptică

Acest mod de a vedea lucrurile afirmă că ordinul politic ca SRI să asiste DNA a fost important pentru eficiența instituției și că nu au existat condiționări sau presiuni din partea SRI. Serviciul tehnic oferit de SRI nu implică o filtrare a informațiilor. Sesizările venite din partea SRI și lucrul în comun pe dosare împreună cu procurorii sunt o contribuție importantă, care trebuie recunoscută prin informarea publică tocmai pentru a cointeresa SRI să continue această colaborare.

Această abordare subliniază faptul că există și alte servicii de informații (serviciul de la Ministerul Afacerilor Interne, serviciul secret al armatei, SIE) care ar avea atribuții de colaborare cu DNA, dar că aceste servicii nu fac acest lucru, deci faptul că SRI cooperează este o decizie conștientă luată de conducerea Serviciului, care merită salutată. În plus, susține această opinie, semnalarea colaborării cu SRI în comunicatele de presă nu este o decizie care se referă doar la acest serviciu, ci o decizie de a menționa toate instituțiile implicate în fiecare dosar.

A existat un singur caz (devenit public, în dosarul de cercetare pentru Președintele Consiliului Județean Cluj) în care s-au scurs informații dintr-un dosar DNA pe filiera SRI, dar atunci Serviciul a cooperat pentru depistarea și cercetarea propriului angajat care a furnizat informații.

Notă:

Cazul a fost denumit de presă ancheta ”Curentul și motorul”. Este vorba despre acuzații aduse împotriva a trei magistrați și unui ofițer de informații din cadrul serviciului secret al MAI, care urmăreau traficarea de informații din dosare în schimbul obținerii unor poziții în magistratură. Unul dintre cei anchetați afirma că fără cooperarea serviciilor secrete DNA-ului i s-ar tăia ”curentul și motorul”, de unde denumirea mediatică a anchetei. DNA i-a trimis în judecată pe cei anchetați. Potrivit interviurilor efectuate de CRPE cu persoane din sistemul judiciar, cei inculpați exagerau în dialogurile interceptate atât propria importanță, cât și importanța activității serviciilor secrete în performanțele DNA, care a instrumentat cazuri de mare amploare fără a recurge la interceptări, doar pe baza probelor cu martori și a expertizelor.”

Întreg raportul CRPE despre sustenabilitatea DNA aici:

http://www.crpe.ro/wp-content/uploads/2014/11/INDEXUL-Sustenabilitatii-DNA.pdf

Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene (www.crpe.ro).

https://www.facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE

 

Articol publicat de contributors.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22