Parlamentul şi partidele faţă cu justiţia

Dosarele de corupţie deschid dosarul, îndelung amânat, al modului viciat în care se finanţează partidele politice de la noi.

Se poate spune, fără a exagera şi fără a re­curge la o frazeologie grandilocventă, că Ro­mâ­nia politică traversează, în debut de an 2015, unul dintre momentele ei cele mai tul­burate şi semnificative. Mai mult decât în oricare alt in­terval anterior, anchetele DNA expun un adânc al politicii ro­mâneşti, despre a cărui exis­tenţă aveam cu toţii ştiinţă. De data aceasta, însă, ju­de­căţile cetăţenilor şi instituţiile lor sunt dublate de un ma­terial probatoriu care se adu­nă, cu fiecare zi. De la Do­sa­rul Microsoft la cel al re­tro­cedărilor ilegale de terenuri, un sistem de spo­liere transpartinic este relevat şi, odată cu el, apar ramificaţiile organizării care a adus, îm­preună, afacerile dubioase şi elita politică.

În fapt, anchetele DNA şi ale altor instituţii ale statului nostru trec dincolo de accidentele bio­grafice ale unui personaj mai mult sau mai pu­ţin celebru, spre a documenta o istorie ca­re are în centrul ei unul dintre actorii-cheie ai democraţiei noastre, partidele politice. Cu fie­care piesă din dosar, se prefigurează un peisaj ale cărui contururi sunt familiare. Dincolo de misiunea lor oficială şi constituţională, par­ti­dele politice îşi relevă autentica lor funcţie în stat, aceea de a fi operatorii care pun în le­gătură resursele statului, afaceriştii veroşi şi pe responsabilii ce au abi­li­ta­rea de a opera, în dispreţul şi în afara legii.

Este această o formulă sta­bilă şi durabilă, susceptibilă de a oferi tuturor, celor din spaţiul de afaceri, ca şi celor din spaţiul politic, un be­ne­fi­ciu substanţial. Întreg ca­pi­ta­lismul românesc, alimentat şi susţinut prin comenzi de stat, este ivit din această ma­trice a complicităţilor. Partidele intervin spre a permite această comunicare. Traficul de in­fluenţă, abuzul în serviciu sunt instrumente ce dau consistenţă strategiei de subdezvoltare a României.

Personaje ca Elena Udrea, Adriean Videanu, Mi­ron Mitrea, Varujan Vosganian sau Viorel Hre­benciuc au în comun abilitatea de a fi me­diatori de afaceri şi protectori de interese ne­transparente. Traseul multora dintre fondurile obţinute din mită duce, inevitabil, la partidele politice. Efortul de cumpărare de voturi din campanie este posibil doar în măsura în care absorbţia de fonduri ilicite continuă. De­po­ziţiile din dosare confirmă ceea ce se bănuia, anume că venalitatea funcţiilor nu este o prac­tică datată istoric, de ev fanariot, ci pro­cedura pe care se întemeiază o parte în­sem­nată a funcţionării statului nostru. Elita po­li­tică se recrutează şi se regenerează, fără ca această regulă originară să fie pusă în dis­cu­ţie. Extorcarea de fonduri din contractele cu statul este rezervorul din care se ali­men­tează energia politicii noastre. Este un dat pe care nu îl mai putem ignora.

De aceea, gesturile parlamentului, în clipele în care se dezbat solicitările de încuviinţare a unor măsuri procesual penale, sunt de ci­tit în acest context al contraselecţiei pe care o încurajează mecanismul viciat al partidelor politice. Apelurilor preşedintelui Klaus Io­han­nis la transparenţă şi la abţinerea de la ob­strucţionarea justiţiei li s-a răspuns, în zilele din urmă, de o manieră dezamăgitoare şi con­tradictorie. Votului favorabil în dosarul Elenei Udrea i-a corespuns refuzul Senatului de a apro­ba urmărirea penală în cazul lui Varujan Vosganian. Dincolo de declaraţii, complicităţile supravieţuiesc, de vreme ce ele sunt în­cu­ra­jate de logica sistemului însuşi.

În cele din urmă, aceste prime două luni din anul 2015 anticipează viitoarea tensiune care se va naşte între parlament şi instituţiile ce au ca menire aplicarea egalităţii în faţa legii. Invocarea suveranităţii Camerelor ca alibi pen­tru blocarea de anchete nu este o tactică no­uă. Ceea ce este diferit este contextul de­finit de votul popular din 16 noiembrie 2014. Votul din competiţia prezidenţială a fost un vot în­dreptat împotriva regimului de corupţie şi de privilegii. Egalitatea în faţa legii este un prin­cipiu nenegociabil.

Anchetele DNA sunt punctul de plecare al reformei statului, invocată himeric, de atâţia, ca o fată morgana. De această dată, in­ves­tigaţiile ating centrul nervos care operează vas­ta reţea politico-infracţională. Dosarele de corupţie deschid dosarul, îndelung amânat, al modului viciat în care se finanţează partidele politice de la noi. Ecarisajul iniţiat acum este precondiţia oricărui proiect de regândire a statului de la noi. Reprezentarea politică şi li­bertatea de asociere în partide pot fi re­in­ventate doar după ce acest efort de limpezire legal se va fi desăvârşit. Un optimism lucid se impune. Presiunea civică constantă este parte din această ecuaţie a schimbării po­li­tice.