Presa în 2015. Stare de fapt şi prognoze

Titluri puternice intrate în insolvență, declinul încrederii publicului pentru multe dintre brandurile consacrate, acțiuni ale procurorilor la trusturi intangibile până de curând. Să fie acestea semnele finalului unei epoci triste a presei românești?

Cinci televiziuni de ştiri, zeci de posturi naționale generaliste sau de nişă, puzderie de radiouri şi site-uri de informații, ziare în scădere abruptă de tiraj şi audienţă - toate se hrănesc dintr-o pia­ţă estimată la puţin peste 300 de milioane de euro în 2015. Cu puţine excepţii, toate organizaţiile autoh­to­ne de presă supravieţuiesc la minima rezistenţă într-un mediu economic complicat (vom vedea mai jos mo­ti­vele), iar rezultatele se văd - o explozie de cazuri de in­solvență și o scădere abruptă în cla­sa­men­tul mondial al libertății presei în 2014 (co­borâre de 7 locuri, de pe 45 pe 52, în cla­samentul realizat de Reporters sans Fron­tières). Cum am ajuns la aceste contra­performanțe și ce ne așteaptă în 2015?

În primul rând, câteva scurte considerații despre cauzele care au dus la o asemenea deteriorare a sectorului presei.

Aș începe cu grava distorsionare politico-economică a pieței mediatice, o realitate care a dus, printre altele, și la fuga po­si­bililor investitori străini dintr-o piață ale cărei reguli (mai bine zis, lipsa de reguli) sunt de natură să inhibe orice dezvoltare. Știm cu toții legătura strânsă dintre câ­te­va trusturi mediatice și forțele politice pe care le-au servit sau încă le servesc. Dis­torsionarea pieței se realizează în felul ur­mător: patronul (real) al televiziunii sau trus­tului respectiv prestează servicii de pro­pagandă, partidul servit îi facilitează pa­tronului accesul la contracte din bani publici sau diverse înlesniri, iar o parte din banii astfel obținuți se întorc în te­le­viziunea/trustul respectiv pentru cheltuielile ope­ra­ționale (salarii, chirii, sa­te­lit, abonamente la agen­ții etc.). Cu alte cuvinte, acel trust implicat în jocul politic obține venituri din afa­ra pieței reale de pu­bli­citate, devenind un con­curent neloial pentru res­tul jucătorilor corecți, care trăiesc doar din ceea ce performanțele lor îi îndreptățesc să adune din piața de pu­bli­citate.

(Îmi amintesc exemplele unor colegi pe ca­re trustul-mamut al lui Sorin Ovidiu Vân­tu îi momea în 2005-2006 cu salarii exor­bi­tante, nejustificate în raport cu valoarea adăugată pe care ei ar fi adus-o în trust; le spuneam atunci că e un balon de săpun care se va sparge sub presiunea pieței în câți­va ani, timp în care însă ei vor rămâne cu credite uriașe contractate pe baza ace­lor venituri supraevaluate și nejustificate. Realitatea ne-a dat dreptate.)

O altă cauză a deteriorării presei o re­pre­zintă controalele motivate politic. Ele sunt întâlnite mai ales în presa locală și se ma­nifestă prin țintirea acelor organizații de presă incomode pentru puterea politică lo­cală.

Vulnerabilitatea economică este și ea o ca­u­z­ă reală: fie prostul management, fie cri­za economică reală, fie inadecvarea la pia­ță (exemplu - insistența pe subiecte care nu se adresează publicului activ, căutat de publicitari), fie insolvențele stranii pe ban­dă rulantă ale societăților de difuzare (în cazul presei scrise) au dus la scăderea pu­terii brandurilor și, prin urmare, la un conținut de calitate mai slabă.

Mai există o cauză indirectă: comp­or­ta­mentul furnizorilor de reclamă. Au existat în ultimii ani câteva accese sporadice de moralitate din partea unor companii care au decis să nu se mai asocieze cu emisiuni TV controversate. Dar vedem în con­ti­nua­re cum mediul de business investește su­m­e uriașe în emisiuni/titluri care pro­mo­vează explicit valori exact opuse celor pe care acele companii clamează că le susțin.

Ce ne așteaptă însă în 2015? Lucrurile ara­tă rău pentru presă, la o primă vedere: ti­tluri puternice intrate în insolvență, de­cli­nul încrederii publicului pentru multe din­tre brandurile consacrate, acțiuni ale pro­curorilor la trusturi intangibile până în ur­mă cu ceva timp. Să fie acestea semnele fi­nalului unei epoci triste a presei ro­mâ­nești?

Cred că mai degrabă vedem semnele unei rearanjări a pieței. Rezultatul alegerilor din 2014 a dus la o fierbere mare și în zo­na de presă, unde rețetele clasice au fost invalidate, rețelele de putere și bani încep să nu mai funcționeze corect, iar in­ter­ven­ția parchetelor pare să zguduie din temelii o formulă a succesului bazată nu atât pe performanță, cât pe strategii informale.

Există semne că PSD nu e deloc mulțumit cu această rearanjare a pieței mediatice, ca­re ar duce la apariția sau întărirea unor ju­cători independenți de legăturile po­li­ti­ce. Nu m-aș mira deci să vedem proiecte ca­re să vulnerabilizeze suplimentar presa din punct de vedere al fiscalității, adică exact invers față de ceea ce premierul Pon­ta clama public la începutul anului - ne­voia unui acord politic pentru ajutarea pre­sei.

Dar cred ca tăvălugul schimbării nu mai poa­te fi oprit. Există semnale discrete că grupuri occidentale de presă sunt din nou interesate de piața românească. Odată ce au trecut criza în piețele stabile din Vest, aceste grupuri caută piețe noi pentru ex­pansiune, iar România e o alegere logică: e o piață mare, mult mai stabilă ma­cro­eco­nomic și politic totuși decât vecinii (Un­ga­ria, Bulgaria, Ucraina), cu pers­pec­tive mari de creștere. Dacă acest interes se va con­cre­tiza sau nu vom vedea peste un an-doi. Dar beneficiile pentru piață și pentru be­neficiarul final ar fi indubitabile.