ALEXANDRU SOLOMON: Documentare despre Maidanele lumii

Interviu Realizat De,octavian Manea | 17.03.2015

Pe aceeași temă

În perioada 16-26 martie, la Bucureşti va avea loc cea de-a opta ediţie a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World România. Publicăm în continuare un interviu cu ALEXANDRU SOLOMON, directorul festivalului, regizor şi producător de film documentar.

 

Cea de-a opta ediţie a festivalului One World România se desfăşoară sub genericul Kino-Maidan. De ce aţi ales această umbrelă?

Este o combinaţie între cinema documentar şi Maidan. Este şi un soi de salut adresat vecinilor de la Kiev, dar, în acelaşi timp, am extins un pic conotaţia de „Maidan“, pentru că s-au întâmplat atâtea pe diverse „Maidane“ din lume. În acelaşi timp, documentarul e o prezenţă sau documentariştii sunt şi ei o prezenţă destul importantă pe fiecare dintre aceste „Maidane“ şi aici am încercat să facem conexiunea. Sigur că sunt o grămadă de dezamăgiri după entuziasmul iniţial. Şi în Ucraina lucrurile sunt mai complicate decât păreau. Pe de altă parte, cred că există un soi de implicare crescută a documentariştilor pentru fenomene de acest tip. Am avut, de exemplu, anul trecut în festival, în avanpremieră, filmul lui Vlad Petri, Bucureşti, unde eşti?, despre protestele de la Bucureşti din 2012. Adică şi România a experimentat un pic de revenire pe Maidan a spiritului civic. Filmele bune sunt cele care includ şi aceste semne posibile de deziluzie sau semnele de întrebare asupra validităţii demersului respectiv sau a combinaţiei de grupuri de interese care se manifestă pe Maidan. Lucrurile nu sunt omogene şi nici totdeauna aşa de grozave cum par.

 

Ce alte puncte de interes aţi recomanda din această secţiune dedicată „puterii celor fără de putere“?

Titlul englez al secţiunii este Agents of Change (Agenţi ai schimbării) şi am încercat să găsim filme despre indivizi care încearcă să schimbe ceva. Avem un film despre Edward Snowden, care a luat şi Oscarul anul acesta pentru documentar, se cheamă Citizenfour. Avem şi un film finlandezo-brazilian foarte frumos, despre un grup de activişti brazilieni care se manifestă prin graffiti pe clădiri foarte înalte - oameni la limita alfabetizării care vin din medii foarte necăjite şi care îşi exprimă nemulţumirile aşa. Filmul e foarte bun şi pentru că, într-una dintre scene, brazilienii respectivi sunt invitaţi ca artişti într-o bienală prestigioasă în Europa şi vedem ciocnirea culturală între perspectiva lor şi cea europeană, care, desigur, vrea să domesticească lucrurile. Dar avem şi un film care se cheamă Mandatul, despre trei lideri, să zicem, ai opoziţiei ruseşti, care e foarte echilibrat în felul în care îl prezintă inclusiv pe Ilia Iaşin, colaborator al lui Boris Nemţov. În film apare Xenia Sobchak, actualmente opozantă, dar care provine de fapt dintr-o familie foarte apropiată de cercurile lui Putin.

 

Ce evenimente paralele aţi gândit pentru promovarea tematicilor din filme?

Avem, cumva legat de fiecare secţiune, măcar câte un eveniment paralel, să zicem, în dezbatere mai extinsă. O să vorbim despre EuroMaidan şi ce a rămas din el sau cum se vede astăzi, discuţie moderată de Vlad Mixich, la care participă unul dintre regizorii filmului EuroMaidan. Rough Cut şi Laurenţiu Diaconu-Colintineanu. Punctul de interes e şi cum filmezi o revoluţie în timp ce se petrece şi în ce măsură poţi să-ţi faci o idee realizând un documentar despre ceva care se schimbă sub ochii tăi. Apoi, avem pentru prima dată o secţiune despre Africa. Mi s-a părut că e un teritoriu relativ necunoscut la noi, dar care e şi un laborator foarte interesant unde se bat tot felul de interese globale. Organizăm şi o discuţie despre Africa cu doi dintre regizorii filmelor din program şi un expert african care predă în Anglia. Avem o altă dezbatere despre cum se poate repovesti Europa cea nouă, Europa extinsă, prin documentar, cum pot călători poveştile noastre locale în afara graniţelor ţării, în Europa extinsă, şi dacă asta este o alternativă, să zicem, la mass-media clasice, comerciale... Și, apropo de focusul pe justiţie pe care îl facem în fiecare an, avem un fel de mic atelier-spectacol despre un caz de corupţie. Ni s-a părut că, întrucât auzim în fiecare zi că a mai fost arestat cutare şi cutare pentru fapte de corupţie, ar fi interesant pentru public să vadă cum se desfăşoară ancheta şi procesul, pentru că, de obicei, limbajul juridic e destul de încifrat. Câţiva experţi juridici vor „traduce“ pe înţelesul cetăţeanului de rând, cum sunt şi eu, cum se desfăşoară un asemenea proces.

 

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1304/alexandru_solomon_1.jpg

 

Au documentarele un rol de socializare? Vedem, spre exemplu, că DNA a ajuns la o popularitate incredibilă. Are componenta de filme documentare un rol în apropierea cetăţeanului de acest fenomen?

Probabil că da. E important de văzut lucruri mai profunde decât putem vedea la televizor, mai profunde decât un reportaj, adică mai aşezate, urmărite în timp. Pe de altă parte, cred că e important de văzut similarităţi sau diferenţe cu fenomene din alte ţări, pentru că nu suntem nici singuri pe lume, cu atât mai puţin în epoca asta în care lucrurile circulă. Și nici nu e bine să credem că avem numai noi aceste probleme, fără să ne uităm în jur. Poate că în altă parte lucrurile s-au rezolvat într-un fel sau nu. Oricum, asta dă o distanţă care e bună.

 

Ce ne puteţi spune despre documentarele româneşti prezente în festival?

Sunt mai multe documentare cu teme româneşti sau făcute de autori originari din România decât în alţi ani, ceea ce e bine. De exemplu, avem o premieră românească a lui Andrei Schwartz, Outside/Afară, un film care s-a întins pe foarte mulţi ani ca observaţie şi filmare, pentru că Schwartz a făcut înainte un film în care protagonistul era un deţinut închis pentru mulţi ani şi deţinutul respectiv l-a sunat într-o zi şi a zis: „mă liberez, nu vrei să continuăm?“. Omul a intrat în puşcărie pe vremea lui Ceauşescu şi iese în România de azi, într-o lume pe care nu o cunoaşte deloc, şi se întoarce la o familie care nici ea n-a stat pe loc. Deci, un film foarte puternic. Apoi, e filmul lui Alex Nanau, care a circulat foarte mult şi bine în festivaluri internaţionale, Toto şi surorile lui, şi un al treilea film, să-i zicem românesc, prin autoarea lui, Teodora Mihai - Waiting for August, despre o familie din Bacău, în care mama e plecată la muncă în Italia, deci o familie tipică sfâşiată de problema migraţiei pentru muncă, şi care iarăşi e un film care a avut mare succes internaţional. Împreună cu cei trei regizori, facem şi o discuţie separată mai lungă despre modul lor de lucru.

 

După mai mulţi ani în care v-aţi concentrat exclusiv asupra regizorilor de documentar, anul acesta aveţi ca invitat special un producător: Heino Deckert. Vorbiţi-ne despre această personalitate, pornind de la rolul producătorului într-un film documentar.

Rolul ăsta e de multe ori asociat cu banii, în mod foarte simplist. Or, producătorul, mai ales la nivelul lui Deckert, e cineva care are o viziune creativă despre ce vrea să facă strategic pentru compania lui, în ce priveşte subiectele şi oamenii cu care lucrează, regizorii. Deckert e un om care încă de la început, după ce a terminat şcoala la Berlin, a avut tot felul de iniţiative inovatoare în domeniul ăsta. A reuşit să facă, de exemplu, o asociaţie de producători care să-şi şi distribuie filmele. Asta era la începutul anilor ‘90. E un om care a lucrat în ţări cum ar fi Bangladesh şi Rusia, cu regizori foarte diverşi ca personalitate. Cred că e altă perspectivă şi e de văzut ce înseamnă să fii producător de filme documentare. În plus, sunt oameni care mişcă lucrurile la nivelul felului în care funcţionează piaţa de documentar. El prezintă patru filme dintre cele peste 50 pe care le-a făcut, iar ultimul film are un subiect cvasiromânesc – e vorba despre o fetiţă surdo-mută care trăieşte într-o tabără de refugiaţi romi din Polonia şi dansează absolut excepţional fără să audă nimic. Filmul se cheamă Regina tăcerii şi reflectă darul ei interior, dar, în acelaşi timp, şi cum se vede lumea din jur prin ochii ei.

 

Ce alte secţiuni aţi recomanda din festivalul de anul acesta?

Mai e un grupaj căruia noi i-am zis Războaie contra naturii. Nu sunt chiar filme ecologiste, sunt mai degrabă filme în care politicul şi economicul dau nişte rezultate ecologic dezastruoase. Și aici aş menţiona un film bulgăresc, Vitosha, care povesteşte o situaţie foarte asemănătoare cu cea de la Bucureşti, din 2012-2013. Au avut şi ei o serie de proteste de stradă foarte importante, de care eu în vremea aia nu auzisem, aproape sincronizate cu cele de la Bucureşti, pentru o cauză ecologică - acolo e vorba despre potenţiala distrugere a unui parc natural de lângă Sofia. Dar oamenii s-au mobilizat pentru cauza asta ecologică şi, de fapt, în spatele acestei poveşti stau tot felul de interese financiare, politice, corupţie, cam ca şi la noi: tot ceva împotriva netransparenţei politicului care ia decizii peste cetăţean. E interesant că, între ţările astea vecine, schimbul de informaţii e foarte restrâns. E curios cum mai degrabă ne uităm peste câteva ţări mai la Vest decât la vecini.

 

Dincolo de organizarea festivalului, cum se anunţă anul acesta pentru producătorul şi regizorul Alexandru Solomon?

Lucrez la două filme în paralel. Unul e un proiect mai vechi, care se desfăşoară în Abhazia, despre un institut de cercetări medicale pe maimuţe. Am fost acolo pentru research de mai multe ori, dar nu existau fonduri pentru film. În fine, acum, după trei-patru ani, există finanţare pentru proiect şi trebuie să mă apuc propriu-zis să-l filmez. În plus, anul trecut a apărut o invitaţie din partea canalului Arte să fac un film despre România văzută de patru scriitori - Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu şi Florin Lăzărescu -, care va fi inclus într-o serie numită Europa scriitorilor. Va fi un film de 50 de minute care va fi difuzat la sfârşitul anului.

 

Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22