Tandemul antijustiţie Băsescu-Udrea

Mariana Bechir 11.04.2015

De același autor

Atacurile lui Traian Băsescu împotriva justiției coincid cu momentele importante din dosarele penale ale Elenei Udrea, dovedind o similitudine a argumentației în lupta pe care cei doi o poartă cu DNA și Înalta Curte.

 

30 octombrie 2014. Cu trei zile înaintea primului tur al prezidențialelor, un site în­ființat cu o zi înainte și care avea să dis­pa­ră în câteva ore publică pozele de la Paris cu Elena Udrea, Alina Bica și Ana Maria Topoliceanu.

„Nu mă bat numai cu contracandidații mei la președinție, cu partidele care se află în spatele lor, mă bat cu re­pre­zen­tanți ai serviciilor secrete. A fost un filaj al serviciilor. Ne-au fotografiat timp de 48 de ore. Nu poate fi vorba de pa­pa­razzi“, declară imediat Elena Udrea.

Seara, la B1 TV, președintele în funcție Tra­ian Băsescu preia atacurile: „Aceasta este o operaţiune pe care serviciile, un ser­vi­ciu românesc şi unul francez, şi l-au fă­cut între ele. Este clar că a fost o co­la­bo­rare şi ea a fost promptă, după ce Elena Udrea şi-a depus candidatura (...) fo­to­grafiile le aveau din februarie“.

31 octombrie 2014. La Realitatea TV, pre­ședintele Traian Băsescu reia acuzele la adre­sa serviciilor secrete, precizând că a avut o discuție cu șefii SRI și SIE, cărora le-a cerut să-i prezinte urgent un raport des­pre „filajul“ de la Paris.

„Am discutat și ieri, și alaltăieri, și as­tăzi cu șefii serviciilor. Pentru că cineva a făcut acest filaj. Suntem de acord că nu e vorba de paparazzi, ei le-ar fi ex­ploa­tat peste noapte. Problema mea e, da­că nu e filaj românesc, dacă nu e al sta­tului, la puterea pe care o aveți, îmi spu­neți în câteva zile al cui e! (...) Nu știu când m-ați auzit vorbind doar de SIE, eu am vorbit de serviciile secrete. Să lă­mu­rească public cine a făcut filajul!“

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1308/foto_bechir.jpeg

Elena Udrea şi Traian Băsescu

 

Dosarele Microsoft şi Gala Bute

 

29 ianuarie 2015. Elena Udrea este pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft.

30 ianuarie 2015. Udrea acordă un in­terviu pentru HotNews și anunță că a de­pus un denunț împotriva interimarului de la SRI, Florian Coldea, și o atacă pe Co­dru­ța Kövesi.

„Un om deține în acest moment toate se­cretele pentru că le are de la mii de ofi­țeri care le adună. E vorba de domnul Flo­­rin Coldea, șeful actual al SRI. El de­ți­ne această putere (...) Planul este de a avea puterea totală“, spune fosta șefă a PMP.

2 februarie 2015. DNA cere Camerei De­pu­taților încuviințarea urmăririi penale în Gala Bute, iar Elena Udrea declară: „Toţi marii bărbaţi politici ai ţării s-au ascuns pe sub mese“.

8 februarie 2015. Are loc congresul PMP. Traian Băsescu: „M-am hotărât să nu-mi las distrus mandatul, voi relua toate min­ciunile din spaţiul public din ultima pe­ri­oadă. Mi-am făcut o listuţă“.

Întrebat despre Udrea, Băsescu răspunde: „Atât timp cât procurorii ridică semne de întrebare, doamna Udrea are obligaţia să se ducă în faţa procurorilor să-şi adu­că argumentele, după care să ajungă şi în faţa judecătorilor. Este o chestiune de opţiune. Vă pot spune, din ce am văzut, dân­sa pare a avea convingerea că se pro­duce un abuz împotriva sa“.

Comisia juridică din Camera Deputaților re­comandă ridicarea imunității Elenei Udrea. A doua zi, seara, plenul Camerei De­pu­ta­ţilor aprobă cererile DNA.

 

Elena Udrea în arest

 

11 februarie 2015. Fostul președinte spune că are încredere în nevinovăția Elenei Udrea și că nu o aban­donează: „Nu pot să aban­donez ide­ea că un om ca­re mi-a fost atât de loial, peste noapte, de­vine un om in­de­zirabil. A fost par­te­ne­rul meu politic, sin­gurul ca­re a mai ră­mas sau printre foarte pu­ţinii ca­re au mai rămas din foştii lideri ai PDL şi, aşa cum eu o ştiu, se va bate să-şi do­ve­­deas­că nevinovăţia“.

Seara, Udrea este ares­tată preventiv în do­sarul Microsoft.

16 februarie 2015. DNA cere încuviințarea arestării Elenei Udrea și în Gala Bute, a do­ua zi urmând să se judece la ÎCCJ con­tes­­ta­ția Elenei Udrea la arestarea în Mi­cro­soft.

Traian Băsescu acordă un interviu pen­tru TVR 1. Este prima apariție te­le­vi­za­tă de du­pă plecarea de la Cotroceni.

„Recunosc că e o situaţie de Guinness Book, e aşa, o avalanşă, pentru care trebuie să fii extrem de tare să rezişti, să ai un ca­racter foarte puternic, să fii extrem de ta­re să rezişti.“

17 februarie 2015. ÎCCJ admite contestația Elenei Udrea la arestarea preventivă și îi dă arest la domiciliu.

24 februarie 2015. Cu o zi înainte, par­la­mentul avizase cererea DNA de arestare pre­ventivă în dosarul Gala Bute.

În cursul dimineții, DNA trimite cererea de arestare preventivă la ÎCCJ, procesul ur­mând să se judece a doua zi.

Seara, Traian Băsescu acordă un interviu pos­tului B1 TV. Dezvăluie că vorbește cu Elena Udrea zilnic, la telefon, și că a viz­i­tat-o acasă.

„Mi se pare excesiv numărul mare de ce­reri de arestare. Se pare că aici avem o problemă şi un risc datorită presiunii pe procurori să facă dosare multe, să lupte împotriva corupţiei, parcă încep să se axe­ze prea mult pe denunţurile acestea, lângă denunţuri trebuie să mai pui ceva şi să nu-i laşi pe cei care au luat banii să se pună de acord şi să te trezeşti cu declaraţii care îl incriminează pe mi­nis­tru“, a spus Băsescu.

„Eu sper să nu fie condamnată, pentru că este cea mai mare investiţie politică pe care am făcut-o“, a explicat Băsescu, adău­gând că Udrea „are o loialitate for­mi­dabilă“ în relaţia cu el.

Recunoaște că a vrut să-l revoce din func­ție pe Coldea, după apariția fotografiilor cu Elena Udrea și Alina Bica la Paris: „Am avut decretul scris, numai că nu l-am semnat, că am primit un alt raport al ser­viciului care arăta o altă realitate decât cea intuită de noi toți - că nu puteau să fie paparazzi. Dacă erau servicii ro­mâ­nești, aş fi semnat decretul - era evident că era un joc politic al unui serviciu. Pri­mind un raport strict secret, nu o să-l pot face public niciodată. Nu cred că poa­te fi desecretizat, cel puțin în următorii zece ani“.

30 martie 2015. Ruxandra Dragomir, prie­tena Elenei Udrea, este invitată la An­te­na 3. Declară despre fostul președinte Bă­sescu: „Cred că a susținut-o suficient, dar cred că ar fi trebuit mai multă sus­ți­nere în de­mersurile și denunțurile pe ca­re Elena le-a făcut“.

După emisiune, postează pe contul său de Facebook: „Am sperat și încă sper că fos­tul președinte poate face mai mult. Oare toți cei pe care i-a crescut și i-a pro­movat, excepție făcând Elena, l-au tră­dat? Dacă am crezut în declarațiile lui Traian Băsescu, am tot dreptul să cred că putea face mai mult în ceea ce o pri­vește pe Elena. Nu vreau să cred, așa cum afirmă unii, cum că Elena ar fi o mo­nedă de schimb. În schimbul a ce? Nu vreau și nici nu pot să cred că Pre­șe­din­tele meu a fost «învins de sistem», așa cum chiar el a declarat la adresa fostului pre­ședinte Constantinescu. Vreau să cred, să văd și să simt că Președintele meu a «îngenuncheat sistemul co­mu­nist», așa cum mi-a promis mie și mul­tor milioane de români“.

 

Guantanamizare şi Facebook

 

1 aprilie 2015. Echipa de comunicare a Ele­nei Udrea postează pe Facebook, în prima parte a zilei: „Ca să le fie clar tuturor: nu există nicio legătură între dosarul în ca­re este arestată Elena Udrea şi pre­şe­din­tele Traian Băsescu. Construirea unei re­laţii cauzale reprezintă o mârşăvie. Udrea apreciază încrederea pe care fostul şef al statului o are cu privire la faptul că va reuşi să îşi dovedească nevinovăţia“.

Seara, Traian Băsescu declară, într-o in­tervenție telefonică la B1 TV, că asistăm la „guantanamizarea ţării“. „La Guan­ta­na­mo îi ţineau până când spuneau ce voiau să audă ofiţerii CIA... De prea multe ori parchetele apelează la ideea te bag la beci până când spui ce a spus delatorul“.

Băsescu îi ia din nou apărarea Ele­nei Udrea, susținând că procurorii nu au probe.

2 aprilie 2015. Echipa de comunicare pu­blică, dimineața, pe contul de Facebook al Elenei Udrea: „Din păcate, această mă­su­ră a arestului preventiv s-a transformat în mâinile unor anchetatori într-o for­mu­lă primară de intimidare şi presiune asu­pra celor cărora le este aplicată. Tri­mi­terea «la beci» se aseamănă cu o formă de tortură făcută pentru ca acuzaţii să spună tot ce vor să audă procurorii. (...) Lupta pentru libertate se poartă cu oa­me­nii lui Kövesi. Unul dintre judecătorii ca­re analizează astăzi contestația a fost con­silier personal al Codruței Kövesi. La fel cum consilieri ai lui Kövesi sunt și cei care instrumentează dosarul Gala Bute.“

A doua zi, Elena Udrea urmează să fie du­să la ÎCCJ pentru discutarea prelungirii man­datului din Gala Bute. Instanța decide rămânerea ei în arest.

 

Atac dezlănţuit asupra justiţiei

 

6 aprilie 2015. Celebrul interviu de la B1 TV, în care Traian Băsescu atacă dezlănțuit justiția:

„Denunţul a dobândit valoare de probă. Nu pentru astfel de justiţie am luptat.“

„Au fost exemple şi în trecut de arestări abuzive, dar niciodată nu s-a acţionat cu atâta sălbăticie, procurorii să-şi pună scalpuri la cingătoare. (...) Eu le re­co­mand tuturor celor care consideră că au fost arestaţi abuziv să se adreseze CEDO. Acest proces de guantanamizare trebuie să înceteze.“

„Moda arestărilor este o pasiune a şe­fi­lor, să-şi mai ia un mandat la DNA sau mai ştiu eu unde. Un om ținut în arest în mod abuziv este torturat. În condițiile de la IGP, arestul este tortură.“

„Foarte mulți procurori s-au transformat în judecători. Au dat examene. (...) Ple­când de la această realitate, prea mulţi procurori trecuţi în calitatea de ju­de­că­tori, foarte mulţi inculpaţi se trezesc în faţă tot cu un procuror, deşi are robă de judecător.“

„Am văzut și declarația doamnei pre­șe­dinte a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la bilanțul DNA. Că vor fi un partener al DNA. Zău? Zău? Nu vă supărați, ce șanse mai are un om care are aceste ins­tituții pe el și se duce în fața ju­de­că­to­ru­lui, știind că doamna președinte a Înaltei Curți de Casație a spus că vor fi un par­tener al DNA? N-are nicio șansă!“

„O altă problemă e legată de foştii ofiţeri acoperiţi printre magistraţi. Până în 2004, serviciile au considerat, ca de alt­fel şi aceşti magistrati, că pot să încalce Constituţia din 1991. Destui dintre ei au fost, sunt unii dintre ei. Ei, acești oa­meni, de teamă să nu se afle că au în­călcat Constituţia din 1991, sunt şan­ta­ja­bili. Ştiţi care e motivul pentru care am cerut să se scoată cele trei milioane de dosare ale fostei Securităţi? Pentru că ele erau folosite de unii din SRI să şantajeze. Ei, cei care au fost acoperiți funcţionează în continuare.

Fostul președinte a spus că nu-i sună pe Stan­ciu, Kövesi și Coldea din „silă“, pen­tru că sunt „artizanii unui mod răvășit de a face justiție“.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22