În aceste sfinte lăcașe...

Ion Vianu 12.05.2015

De același autor

Dincolo de întristătoarea ieșire a lui Nic­o­lae Breban, incidentul de la ICR trebuie, pare-mi-se, văzut în contextul de brutalitate și ațâțare a opiniei publice de către actuala fac­țiune de la putere, amenințată de decimare din pricina incorectitudinii ei funciare, cuprinsă de isterie, vrând să modifice legile, să distrugă indivizi în dreapta și stânga, în spe­ranța că evoluția inexorabilă a societății ro­mânești către democrație și justiție va putea fi oprită.

 

Înainte de a fi fost Casa de Cultură a Sec­to­ru­lui 1, actualul sediu al ICR (locuință, pe vre­muri, a miliardarului N. Malaxa) a fost sediul CC al UTC.

 

Cuvinte pronunțate acum câ­teva zile în salonul Ins­ti­tu­tu­lui trebuie să se fi întâlnit cu ecouri râncede de acum 60 de ani și mai bine.

 

Cele petrecute la Institutul Cul­tural Român cu prilejul șe­din­ței de instalare a noului pre­ședinte, d-l Boroianu, m-au um­plut de uimire, dar și de re­voltă. Nicolae Breban, un om mare, a produs un acces de resentiment și a manifestat o frustrare ne­potrivite cu vârsta lui (a noastră) și cu poziția lui socială. Celebritatea și succesul reclamă o anumită înălțime de vederi. După câte am aflat, d-l Boroianu, altfel un diplomat și un om de cultură, nu a avut nicio reacție la spu­sele d-lui Breban, ceea ce poate fi interpretat ca o aprobare tacită, dacă nu ca un acces de timiditate.

 

Tonul injurios și distrugător al ilustrului prozator român la adresa lui Horia-Roman Pa­ta­pievici, Mircea Mihăieș, Tania Radu este revoltător, fiindcă implică o judecată absolut ne­dreaptă împotriva unui di­rec­torat superlativ: creator, plin de inițiativă, echidistant, res­pectuos de tradiție, dar și de modernitate, care au dat ins­tituției o dimensiune și o calitate pe care nu mai reușește să o reatingă, de la plecarea din 2012 a echipei în cauză.

 

Acuzația de „mizerabilism“ în cultură amin­tește prea mult estetica realismului socialist, iar evocarea „financiarului“ George Soros (ca­re, în paranteză, nu are nimic comun cu ICR) sugerează o repliere naționalistă de care ne-am putea lipsi.

 

Dar dincolo de întristătoarea ieșire a lui Nic­o­lae Breban, incidentul de la ICR trebuie, pare-mi-se, văzut în contextul de brutalitate și ațâțare a opiniei publice de către actuala fac­țiune de la putere, amenințată de decimare din pricina incorectitudinii ei funciare, cu­prinsă de isterie, vrând să modifice legile, să distrugă indivizi în dreapta și stânga, în spe­ranța că evoluția inexorabilă a societății ro­mânești către democrație și justiție va putea fi oprită. Cum poate intra un adevărat in­te­lectual în această horă a descompunerii și dis­perării ? ICR are ca misiune să sprijine cultura, dar nici nu poate exista valabil fără simpatia mediului cultural.

 

Cultura, cel puțin, ar putea fi scutită de in­truziuni barbare. Prea mult am fost obișnuiți cu lupta de clasă, cu excluziile de tot felul, cu demonizarea ca mijloc de propagandă, de în­tunecare a spiritelor și de difuzare a urii. Nu preconizăm o cultură fără controverse... dim­potrivă. Dar urbanitatea discuției este in­dispensabilă. Horia-Roman Patapievici a știut să deosebească vehemența editorialistului de seninătatea conducătorului unei prestigioase instituții, destinată să reprezinte cultura, nu partidele. Dimpotrivă, la ICR poziții care pă­reau uneori ireconciliabile s-au regăsit, spre onoarea lor.

 

Înțelepciunea, se știe, implică moderație. În­țelepciunea violentă este nonsens. Un consiliu de înțelepți, așa cum d-l Boroianu și-l do­rește, nu poate fi unul al resentimentului și re­glărilor de conturi, nici al viitorului de aur, nici al propagitului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22