În apărarea indiferenței electorale. Ponta are dreptate

Pentru mine, condamnarea lui Dragnea este condamnarea tuturor celor care se năpustesc asupra cuiva căruia nici prin cap nu-i trece să voteze și-l împing spre urna de vot, îi pun un buletin de vot în mână și îl forțează să voteze.

Condamnarea lui Liviu Dragnea, în primă ins­tanță, pentru o infracțiune comisă în timpul referendumului din 2012 este, pentru V.V. Pon­ta, o condamnare simbolică a luptei în­tre­gului po­por împotriva tiranului Bă­sescu. Pentru alții, mai ide­a­liști, este condamnarea sim­bo­lică a unui sistem întreg. În fine, unii mai pragmatici cred că este condamnarea unui fel de a câștiga alegeri în România și anticipează că, după dosarul Dragnea, niciun scrutin nu va mai semăna cu cele de dinainte. Mie mi se pa­re că, măcar aluziv, este și o condamnare a unui fel de civism apăsat și obligatoriu (cam cum era munca „voluntară“ în comunism) pro­movat deșănțat, chiar dacă în bună-cre­din­ță, de presă. E vorba despre fenomenul „scoa­terii oamenilor la vot“, în care practicile abu­zive ale partidelor se conjugă, întot­dea­u­na, cu o campanie a presei.

Nu cunosc ce probe conține dosarul în care e condamnat Liviu Dragnea și, prin urmare, nu am nicio părere despre decizia nedefinitivă a judecătorilor. Știu, însă, câte ceva despre ce­ea ce se numește „scoaterea oamenilor la vot“, operațiune la care apelează toate par­ti­dele cât de cât importante din România când sună cea­sul electoral și în care, o știe toată pia­ța po­litică, PSD excelează, toți ceilalți stră­duindu-se din răsputeri să imi­te cât mai bine mașinăria roșie.

„Scoaterea oamenilor la vot“ es­te o operațiune pe care par­tidele o desfășoară în două eta­pe. Mai întâi, în campania electorală ori în perioada zisă „preelectorală“, prin propa­gan­dă. Mai abil sau mai stân­gaci, după cât talent a dat Dumnezeu, fiecare partid în­cearcă să-și mobilizeze potențialul electoral. Se induce o stare de urgență, se duce la cul­me ura împotriva adversarului și se acoperă cu vociferări și fumigene nereușitele mai vechi sau mai recente. Oamenii trebuie, ast­fel, aduși la un nivel de enervare, cam ca tau­rii când văd roșu, astfel încât să iasă din casă în ziua sorocită și să voteze cum trebuie. Ni­mic în neregulă până aici.

A doua parte a operațiunii „scoaterea oa­me­ni­lor la vot“ se desfășoară în ziua votului. Orice om cu experiență în gestionarea alegerilor în­tr-un partid mare vă va spune că ziua votului e cea mai importantă zi a întregului ciclu elec­toral. Chiar dacă, după lege, ea nu mai este zi de campanie electorală. Printre altele, această zi este importantă și pentru că are loc a doua fa­ză a operațiunii „scoaterea oamenilor la vot“. De fapt, se organizează o amplă rețea logistică care urmărește preluarea alegătorilor din casele lor și transportul la secția de vo­tare ori la mai multe secții de votare (există și versiunea aducerii urnei la alegători acasă, cu varianta patentată de faimosul Cozmâncă la referendumul constituțional din 2003, a du­cerii urnei la supermarket, unde sunt puși să voteze cumpărătorii – așa ceva face numai PSD și doar în locurile în care e sigur și sin­gur). Această a doua parte a operațiunii „scoa­terii oamenilor la vot“ este un abuz. Asta este, după părerea mea, ceea ce, simbolic, a condamnat Înalta Curte.

Cum ziceam, partidele sunt, subtil, susținute de presă pe tot parcursul operațiunii „scoa­te­rii oamenilor la vot“. Când toată lumea îți spu­ne că e bine să votezi și rău să nu votezi, când toată presa îl laudă pe cetățeanul-ale­gător și îl pune la stâlpul infamiei pe cetă­țea­nul-dezinteresat-de-politică, chiar dacă nu vrei să votezi, ești forțat să o faci. Și va fi me­reu câte un partid la ușa ta, gata să te ducă și să te aducă la și de la secția de votare. Une­ori, te alegi și cu 50 de lei din chestia asta.

Ce vreau să spun este că, până când în Ro­mâ­nia nu se va respecta indiferența electorală ca o atitudine absolut firească, nu vom avea de­mocrație profundă. Că partidele politice con­duc România este absolut normal. Că partidele politice vor să ne conducă și viețile, făcându-ne să credem că nimic nu e mai important pe lume decât politica lor, este un abuz. Pentru mine, condamnarea lui Dragnea este condamnarea tuturor celor care se nă­pustesc asupra cuiva căruia nici prin cap nu-i trece să voteze și-l împing spre urna de vot, îi pun un buletin de vot în mână și îl forțează să voteze. Prin orice mijloace. Și aceștia nu sunt doar politicienii și partidele lor, ci și for­matorii de opinie și media lor.

În acest sens, și doar în acesta, V.V. Ponta are dreptate: cu d-l Dragnea s-a condamnat sim­bolic un anume fel de a duce „lupta cu tira­nul Băsescu“. Adică felul abuziv în care el în­suși, dimpreună cu presa arondată lui, au dus această luptă. Pe care, de altfel, îmi pare că au și pierdut-o în cele din urmă, din moment ce ei cred că o duc în continuare, chiar dacă meciul s-a terminat și adversarul s-a retras pentru odihnă.