O mutare DNA care aruncă PSD-ul în criză

Alexandru Lazescu 05.06.2015

De același autor

În ultima vreme lucrurile păreau să meargă bine pentru Victor Ponta. Plin de aplomb, primul ministru se întrecea în declarații peste declarații, pe obișnuitul său ton agresiv șmecheresc. Iar moțiunii  de cenzură inițiate de PNL nu prea îi dădea nimeni sorți de izbîndă. Cînd, iată, la început de weekend bomba DNA a dat totul peste cap. În  perioada următoare vom auzi în spațiul public trei posibile interpretări ale deciziei DNA de a-l pune sub acuzare pe primul ministru:

  1. Este vorba de o decizie normală a justiției care nu are nici o legătură cu considerente politice sau de altă natură; pur și simplu cercetările intreprinse în cazul Șova au scos la iveală probe care îl incriminează pe șeful executivului.
  2. La mijloc este un joc politic în care PNL și Cotrocenii au manevrat în culise împreună cu DNA și SRI pentru a pune la cale dărîmarea guvernului Ponta. Această linie de discurs este deja promovată de PSD care va pedala din greu pe faptul că momentul în care premierul a fost convocat la DNA a coincis cu cel în care a fost depusă moțiunea de cenzură. În plan concret, la căderea actualului executiv s-ar putea ajunge în urma unui demers politic (în plan simbolic, punerea sub acuzare a primului ministru ar putea determina dizlocarea unui număr de parlamentari în favoarea moțiunii de cenzură) fie, într-un registru tehnic, prin suspendarea lui Victor Ponta atunci cînd dosarul penal în care este implicat va fi trimis în instanță.
  3. Asistăm la reacția în forță a DNA, poate și a altor structuri, față de asaltul politico-mediatic care urmărește să limiteze semnificativ capacitatea instituțiilor-cheie din sistemul de Justiție implicate în lupta anticorupție, inclusiv prin eliminarea unor persoane cheie, ca Livia Stanciu. Cazul Rarinca, ale cărei circumstanțe nu sunt încă clare în totalitate, a furnizat, de exemplu, un front masiv de atac pe această direcție. Dacă ne luăm după solidaritatea fermă din Parlament în jurul lui Dan Șova, după tonul tot mai agresiv al intervențiilor publice din ultima vreme ale premierului și colegilor săi și campania mediatică virulentă susținută mai ales de televiziunile "de casă" ale PSD se ajunsese într-un punct de cotitură. Cu urmări concrete, cum ar fi, de exemplu, decizia recentă de a permite primarilor aflați în arest de a-și continua activitatea.

 

     În mod vizibil PSD a fost luat cu totul prin surprindere de punerea sub acuzare a lui Victor Ponta. Sigur, au existat cîteva reacții, precum cea a Gabrielei Firea, pe o linie de discurs cît se poate de previzibilă din care nu lipsesc trimiterile la votul popular (chiar dacă acesta a fost dat la acea vreme pe USL) și la "coincidențele suspecte". Însă partidului, în ciuda oamenilor experimentați de care dispune, nu îi va fi ușor să pună la punct o strategie coerentă și eficientă. În primul rînd pentru că spre deosebire de alte situații, cea mai recentă și notorie fiind cea legată de gestiunea în Parlament a cazului Dan Șova, există un element care îi scapă de sub control: cum acuzele la adresa lui Victor Ponta nu au în vedere infracțiuni comise dintr-o  poziție de demnitate publică nu există nici un fel de piedică formală pentru continuarea cercetărilor și trimiterea cu celeritate a rechizitoriului DNA în instanță, ceea ce ar permite președintelui să-l suspende din funcție provocînd astfel căderea actualului guvern.

   Acest simplu fapt, chiar dacă nu există nici un fel de indiciu concret cu privire la momentul cînd s-ar putea produce, crează vulnerabilități majore în interiorul PSD. O parte dintre parlamentarii săi ar putea dezerta sau măcar intra în negocieri cu PNL pentru a-și prezerva o serie de avantaje personale. Nici UNPR nu știm cum va reacționa. E foarte posibil ca, invocînd obișnuita trimitere la "interesul național",  partidul lui Gabriel Oprea fie să se alăture explicit fie să furnizeze un sprijin condiționat unui alt guvern. În plus, partidul lui Mircea Geoană, care are deja aranjamente politice făcute cu liberalii, poate fi un rezervor reactivat pentru transfugi politici pesediști. Și să nu-l uităm pe Dan Mihalache. Spre deosebire de situația cînd Traian Băsescu era președinte, actualul om-cheie de la Cotroceni are relații excelente cu foștii săi colegi din PSD, relații bine consolidate în perioada USL. Așa că este în poziția de a putea face înțelegeri discrete în culise plecînd de la premiza că Victor Ponta este oricum terminat politic și un viitor guvern non-PSD nu va fi neapărat "neprietenos" în ceea ce îi privește pe social democrați.

   Zilele următoare, care preced votul de la moțiune a de cenzură, vor fi extrem de tensionate. Cu acest prilej vom vedea care scenariu va avea cîștig de cauză: se vor coagula toate forțele din PSD și din zonele de influență pe care acesta le controlează pentru a salva actualul guvern sau, din contra, Victor Ponta, va fi sacrificat strategic ? În mod normal a doua variantă pare mai probabilă avînd în vedere oportunismul tradițional al politicianului român. Însă, nu trebuie să uităm că miza nu este doar cine guvernează ci și care este viitorul luptei anti-corupție în România.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22