Atentie! A inceput a doua revolutie a borfasilor

La sedinta Comitetului Executiv, unde pesedistii au stabilit ce au de facut dupa acuzarea liderului lor,Victor Ponta si-a inceput mesajul spunand ca au obligatia sa sprijine o jusititie independenta. Asta nu suna bine deloc. Primul gand al premierului s-a indreptat catre justitie. Spune totul despre lista lui de prioritati. Avertizam de dimineata va incepe asaltul asupra justitie in textul "Pericolul Ponta. De ce trebuie oprit". Asaltul a inceput. A confirmat-o Calin Popescu Tariceanu, care a iesit din sedinta PSD cu ideea infiintarii unei comisii pentru evaluarea democratiei si restabilirea increderii in justitie. Sub titlul asta pompos se ascund cele mai ticaloase intentii. Cum arata ele?

Dan Tapalaga 09.06.2015

De același autor

La sedinta Comitetului Executiv, unde pesedistii au stabilit ce au de facut dupa acuzarea liderului lor,Victor Ponta si-a inceput mesajul spunand ca au obligatia sa sprijine o jusititie independenta. Asta nu suna bine deloc. Primul gand al premierului s-a indreptat catre justitie. Spune totul despre lista lui de prioritati. Avertizam de dimineata va incepe asaltul asupra justitie in textul "Pericolul Ponta. De ce trebuie oprit". Asaltul a inceput. A confirmat-o Calin Popescu Tariceanu, care a iesit din sedinta PSD cu ideea infiintarii unei comisii pentru evaluarea democratiei si restabilirea increderii in justitie. Sub titlul asta pompos se ascund cele mai ticaloase intentii. Cum arata ele?
 

PUBLICITATE
 

Atentie maxima la Comsia lui Tariceanu! Aceasta comisie are rolul de estompa atacul frontal la adresa justitiei. Vor mima dialogul cu asociatiile de magistrati, cozi de topor se gasesc destule printre judecatori si procurori. S-au antrenat in prealabil la Antena 3, altii s-au turat singuri dupa cateva declaratii ingrijoratoare formulate de un general SRI. Pe scurt, terenul e pregatit, semintele unei mici revolte chiar in sistem au incoltit. Plus ca in clasa politica s-a ajuns la un consens tacit pe nevoia de imblanzire a Justitiei. Cu totii vor sa scape de anchete, dosare, condamnari. Nu va mai repeta blitzcrieg-ul diin 2012. Lucrurile sunt mult mai amestecate, albul si negrul nu mai sunt chiar atat de clare. Dupa cazul Rarinca si dupa lungi campanii duse pe toate fronturile, pana si oameni de buna credinta au ajuns sa puna la indoiala modul cum functioneaza sistemul. Or, intentia asta a fost de la bun inceput: sa anihileze sustinatorii traditionali ai justitiei tarandu-i intr-o discutie irelevanta despre cazuri particulare pentru a demoniza tot ce fac procurorii si judecatorii. (Vezi detalii in Cum ne fac astia din vorbe).

Pe scurt, sub pretextul unor modificari legislative cerute chiar din interiorul sistemului, este de asteptat ca PSD sa puna din nou pe agenda toate proiectele abandonate: comasarea DNA cu DIICOT, pretext pentru schimbarea Laurei Codruta Kovesi, amnistia si gratierea, adica scoaterea politicienilor din puscarii, modificarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala. Aceasta este a doua revolutie a borfasilor, dupa cea inceputa in vara lui 2012 care a avut ca tinta finala tot preluarea controlului asupra justitiei prin debarcarea lui Traian Basescu de la Cotroceni. Este uluitoare viteza cu care se deruleaza evenimentele, intr-o liniste aproape nefireasca si in multa confuzie generata de televiziuni, lobby agresiv si minciuni sfruntate.

Am spus tot timpul ca se apropie momentul ca justitia sa fie aparata, daca e cazul in strada. (Vezi Aparati justitia. E tot ce ne-a mai ramas)  Acest moment a venit acum, iar premierul Ponta, in disperarea de a se mentine la putere, ameninta opozitia exact ca Iliescu in anii 90 cu contramanifestatii si, mai sinistru, cu plangeri penale. In hora amenintarilor incalificabile ca opozitia va raspunde penal daca isi scoate oamenii in strada s-a prins insusi ministrul justitiei, Robert Cazanciuc. Atitudinea guvernului Ponta scoate Romania din UE si o aseaza langa Turcia lui Erdogan sau Rusia lui Putin. Protestul in strada este expresia maxima a democratiei, de care insusi Ponta si PSD au facut uz din plin in 2012. Este inadmisibil ca un guvern dintr-o tara UE sa ameninte opozitia cu represalii si actiuni de forta in cazul in care isi exercita dreptul democratic de a demonstra in strada impotriva unui premier acuzat de procurori de fals, spalare de bani si conflict de interese.  

Aceste derapaje democratice majore nu vor ramane nesanctionate nici de UE, nici de Washington. De vineri pana azi ambasadele occidentale au tacut, din simplu motiv ca este un caz delicat si, cel mai probabil, au asteptat sa vada cum evolueaza. Mai ales ca la nivelul ambasadelor, vineri dimineata sa raspandise deja zvonul ca premierul Ponta ar putea demisiona, dupa o discutie cu prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre care s-a relatat in presa. Prin urmare, este de asteptat sa apara de acum incolo luari de pozitie fata de ofensiva anti-justitie si anti-democratica pornita la Bucuresti la inceputul unei noi veri fierbinti. Occidentul nu are voie si nu-si permite sa asiste impasibil la Revolutia Borfasilor II, asa cum n-a facut-o nici in vara lui 2012 cand s-a consumat primul episod din rafuiala marilor cercetati penali cu justitia din Romania. Lipsa de reactie ar echivala cu o incurajare explicita a demolarii statului de catre o mana de penali. Acestea nu sunt valorile UE, NATO, nici ale partenerilor americani.

Numai ca, asa cum spuneam, lucrurile sunt acum mult mai amestecate, iar PSD a invatat ceva din greselile din trecut. A invatat sa atace primul, sa acuze procurorii de "lovituri de stat", a invatat sa se erijeze in "aparatorul democratiei" si sa rastoarne complet realitatea in favoarea lui folosindu-se din plin de televiziunile mogulilor.

Cel mai probabil, Guvernul nu-si va asuma un atac frontal la institutii, motiv pentru care cheama Parlamentul sa transeze "democratic" problema justitiei. In Comisia Juridica din Camera Deputatilor asteapta sa fie discutate nu mai putin de 20 de proiecte de modificare a Codurilor, adica tot atatea prilejuri de a omori justitia. Insa marea perfidie va fi chemarea magistratilor sa ceara ei, din interiorul sistemului, marea schimbare. Politicienii au avut grija, ajutati de cateva erori, exagerari sau  cazuri particulare, sa ridice valul anti-justitie mai ales in randul judecatorilor si procurorilor, in interiorul sistemului judiciar. Greu de explicat publicului toate astea, dificil de evitat caderea in plasa manipularilor puse la cale de strategii noii revolutii a borfasilor.

Greu de crezut insa ca publicul nu simte pericolul, ca nu vede cum borfasii mari si mici s-au strans intr-o mare coalitie, avand in fruntea ei pe insusi primul ministru. Greu de crezut ca va renunta la singura satisfactie obtinuta greu, cu eforturi institutionale uriase, ca toti cei care i-au furat in ultimii 25 de ani au ajuns intr-un fel sa plateasca. Nu cred ca mai doreste nimeni sa se intoarca la anii cand nimeni nu platea pentru nimic iar Romania era un stat captiv in mana unui mic grup de politicieni intelesi intre ei sa-si imparta prada, nu conta din ce pozitii, la putere fiind sau in opozitie.

Daca publicul nu sanctioneaza aceasta inspaimantatoare revolutie a borfasilor, sa nu se planga peste ani ca a ajuns prizonierul lor.

 

Articol publicat de HotNews.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22