Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Traind visul
2009-03-17
0

Pe vremea cand calatoream abundent in America pe harta, pe glob sau cu vreo carte, faceam planuri varf la gandul ca, poate, va fi aievea. Istoria cuceririi Vestului, imprastiata, ca toti caii verzi, pe ecrane cinematografice, ne dadea ghes la visare. Nu mi-ar fi displacut un drum Phoenix–San Diego cu diligenta! Am ales Greyhound-ul. Care nu mai e grey si s-a elegantizat mult in ultima vreme, pentru a ramane in concurenta. Ieftin, ca toate mijloacele de transport in comun, este asaltat, dar nu e rost de grija: cand unul se umple, vine celalalt. Autogarile prin care am trecut sunt locuri sigure si curate. Iar Ogarul, cel mai potrivit cand vrei sa mergi tihnit. Si sa vezi. O buna parte a calatoriei s-a insotit cu Gila. Gila Mountain, Gila Indian Reservation, Gila Desert. Rare asezari prin cate vreo oaza. Un colt de trei state: Arizona, California, Mexic. Si Gila River, care curge ca un miracol, inverzind locul. In Calexico, oprire lunga, granita mexicana langa piata centrala. Soarele te seaca. Lumea misuna dupa cumparaturi de inceput de an scolar. Nici nu mai stii in ce tara te afli. Apar tot mai multe locomotive Union Pacific. Si daca, in alte vremuri, orasele se-nconjurau cu ziduri pentru a se apara de invadatori, aici, la El Centro, zidul apara de nisipurile vanturate. Apoi peisajul se schimba. La 1.400 de metri cota, Rezervatia indiana Manzanite, cu cazinourile ei. Coboram spre Pacific prin Cleveland National Forest. Desert impaduricit.
„Birthplace of California“, „America’s finest city“, San Diego si golful sau tin coltul de Sud-Vest in amintirea goanei dupa aur si a asaltului mexican. Avioanele, ca si vapoarele, sunt cazate tangent cu apa si cu downtown-ul. Un downtown in care inca se mai aprind lampadare cu gaz, inca mai vezi case de secol XIX, nelipsitul Chinatown, iar alternanta cu turnurile nu e stridenta. Exista si un „Old Town“. Enclava de epoca, el pastreaza amprenta inceputurilor. Chiar daca, vazandu-l astazi, misunat de curiosi, pare un platou de filmare mai solid. E locul unde s-au asezat primii veniti, distrus si refacut de cateva ori pana la noi. Ultimul incendiu – 1872. Oficial, oras din 1850, Juan Rodrigo Cabrillo s-a stabilit aici in 1542, pentru ca, in 1602, Sebastian Vizcaino sa-l numeasca „San Diego de Alcala“. Scoala, Plaza Vijeho, Casa de Estudillo (1829), fosta centru social si religios in perioada mexicana, Muzeul Batalionului Mormon, al carui mars de 2.000 de mile (din Iowa in California) a durat din 16 iunie 1846, pana in 16 iulie 1847 – mormonii au ridicat aici cateva case dupa acest „cel mai lung mars al infanteriei din istoria SUA“, una dintre ele fiind Brick Couthouse, prima constructie din caramida a orasului, fosta primarie – Colorado House (1851), hotelul acum muzeu „Wells and Fargo“ –,  firma de transport a carei istorie, de la intaiul oficiu, deschis in 13 iulie 1852 la San Francisco, se leaga intim de diligenta (una intreaga si rosie se afla in prima camera!), aur, atacuri, goana catre Vest – prima puscarie, construita in 1850, de contele maghiar Agoston Haraszathy, devenit serif – iata cateva motive de nostalgie care sa-ti tresalte ratacite amintiri ale westernurilor copilariei. Si, daca vrei o plonjare totala in cadru, citesti cu rabdare pliantul care enumera cele 10 Hints for Plain Travelers (Reguli ale Calatorului cu Diligenta), publicate in 1877, in Omaha Herald. Exemple? Nu mai mult de 25 de kilograme bagaj. Cel mai confortabil loc – langa cel care conduce. Statiile: dupa 6–8 ore de mers. Nu se bea alcool pe vreme rece – ingheti de 2 ori mai repede. Filme ca-n diligenta, nu diligenta ca-n filme!
Cu oceanul te poti intalni la Mission si Pacific Beach. Iar daca te pierzi la plimbare in La Jolla, unde, prin verdeata abundenta, vei gasi si University of California of San Diego, cu un laborator George Emil Palade, vei fi la munte–mare tot timpul. Ori, dupa ce treci Bay Bridge, pe insula Coronado. De fapt, fosta insula, pentru ca o limba de nisip, teren mai mult al armatei – sunt aici multe si mari baze militare –, a transformat-o in peninsula.
A propos de filme: cine a vazut Babel a luat un polonic de Mexic-Tijuana. Ceea ce ne-am dorit si noi, pe viu, daca tot eram la cativa kilometri. Si-am plecat, ca din Vaslui, 9, cu soferul 10. A fost ca si cum am fi dat o raita prin tara, fara a fi trecut pe-acasa. Drumurile, cladirile, foarte saracie langa foarte bogatie, autobuze pe care nu e scris „Spalama“, nu ca n-ar fi cazul, ci traseul, cu vopsea alba, pe parbriz, veselie ieftina si ieftinatate scumpa. Farmaciile te culeg direct din strada, fara vreo reteta, Viagra si altele, toate la liber. Bautura, jocuri, cantece. Alaturate unui abia tarat din greu. Peste toate, ca-n Titanic Vals, campanie electorala. Pe Revolucion, colt cu USA (sac!) – cea mai comerciala strada, zic ei, din lume –, te simti ca un acarian vanat de aspiratoarele tentatiei. Un steag marime Goliat falfaie in mijloc de bulevard. Daca e asa cum se prezinta, cea mai mica rata a inflatiei din Mexic, 15 universitati, 45 de milioane de turisti anual, 40.000 de americani cu case pe coasta, pana la Ensenada, Tijuana are motive sa-si fluture drapelul. Fata de SUA, unde e cu regula si cu legea, aici orice pare posibil. Chiar si o camera cu 30 de dolari la Cesar’s!
Obisnuiti deja cu „C-mon in“-ul, cu restroom-urile care declanseaza apa la inchiderea usii, cu harta pe care trebuie s-o ridici la putere ca sa acoperi distanta reala, am plecat spre Los Angeles. N-a durat mult, pentru ca L.A. se-ntinde-ntr-atata, incat repede a ajuns el la noi. Nicaieri, pana acum n-am avut, ca aici, sentimentul limitei. Un rau, mai mult ghicit, imparte orasul in Nord si Sud ca-n doua continente. Bel Air e inchis nu doar ca zona, ci si pe bucatele: fiecare casa-casoi cu gardul ei, viu sau nu, cu SPP-ul ei. Nici Beverly Hills nu e departe, dar e macar zona deschisa. La Marina del Rey sunt vreo 7 intesate porturi de yachturi. Hollywoodul, cu bulevardul sau, cu Sunset Bd si strazile din jur nu seamana cu nimic din dowtown unde, in afara inaltimilor-lor cu zeci de etaje, o multime de cladiri s-au golit de oameni si mor lent. Nu tot ce-mpinge-un carucior si-a facut cumparaturile in supermarket. S-ar putea sa-si fi abia infundat in el „tarhatul“ si sa-l poarte prin oras, autobuz, tren. Dimineata, ii auzi intrebandu-se unul pe altul „Where did you sleep last night?“. Dupa ce se-ntuneca, downtown devine ghosttown. In timp ce, pe Walk of Fame (unde, pe Hollywood Bd, calci in picioare stelele de bronz ale celebrilor din TV, teatru, film), la Chinese Theatre (unde sunt mainile si talpile cimentate ale vedetelor), alaturi de oscarizatul Kodak Theatre, ori in Santa Monica, strazile freamata fara vreo unda de nesiguranta. Limita. Se poarta limuzinele-vierme, in care intri cu tot cu gasca, si care te plimba pe nevazutelea.
Nici oceanul nu mai e departe, indiferent daca-l cauti in Malibu ori in Santa Monica, langa Pacific Palisades sau pe Pier-ul (dig) transformat in parc de distractii. Tot filmele, stiti sigur, ne-au infiorat cu picioarele de lemn ale acestor diguri, printre care ba o bataie, ba un cadavru, ba vreo harjoana amoroasa. Pier-ul din San Diego, mai mic, e un fel de hotel de casute printre care te plimbi ca sa admiri orasul... din ocean. Cel din L.A. e enorm, un adevarat orasel de distractii. Are si calusei!
Apogeul starii de limita m-a incercat in gara metropolei. Functionala din 1939. Loc de intalnire tren–metrou. Eleganta rafinata. Exista si un Metro Center. De unde o poti lua spre North Hollywood. Si , cand se termina linia, te duce mai departe, spre Canoga–San Fernando Valley, un metrobus. Ori poti s-o iei spre Pasadena si spre Sierra Madre Mountains, unde metroul circula in scuarul dintre cele 6+6 benzi ale Interstate 10.
Fara planificare, in ziua cand am vizitat Universal Studios venisera la slujba Steven Spielberg si Harisson Ford. Poate puneau de-un „Granddaddy Indiana Jones“?! Dupa o zi intreaga in care am trecut prin 9 dintre cele 14 atractii ale parcului, unele reclamand conditie fizica, nu gluma, din hangar in hangar, din decor in decor, pana la satul Nevestelor disperate, dupa ce ne-am zgaltait, cu fotolii cu tot, in sali de spectacol 3 si 4D, lasandu-ne improscati cu apa si fumigene, cutremurati grad 8, parliti aproape de explozii controlate, dupa ce-am vazut animale mai inteligente decat oamenii si oameni gata la orice, ne-am intors inca o data privirea spre stupul din care tocmai plecam ceva mai copii decat intraseram, cu amintirile rascolite in ritm de blues. Din batrana Farmers Market puteai cumpara oricand, orice.

TAGS :
Comentarii
Total 0 comments.
Recomandari
753
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22