Clanul primarilor şpăgari

Mariana Bechir | 08.09.2015

Pe aceeași temă

Cu premierul urmărit pentru fapte de corupție și primarul general al Capitalei arestat preventiv, România confirmă că rămâne o țară exotică, bântuită de corupție și departe de standardele de moralitate ale Uniunii Europene.

 

Vestea reținerii pentru luare de mită a lui Sorin Oprescu, primarul Capitalei aflat la al doilea mandat și cu șanse reale, potrivit son­dajelor, de a-l obține și pe al treilea, a sur­prins pe toată lumea. Nu pentru că edi­lul a luat bani, ci fiindcă a fost prins într-un semiflagrant, în condițiile în care trei sub­or­donați și apropiați ai săi fuseseră deja acuzați de fapte asemănătoare.

Datele venite ulterior de la DNA au con­fir­mat ceea ce spuneau toate legendele des­pre șpăgile date șefului din PMB, pre­cau­ții­le nenumărate pe care și le lua pentru a nu fi prins. Avea aparat de bruiat semnalul te­le­foanelor, îi obliga pe intermediarii ca­re-i aduceau banii la vila din Ciolpani să-și la­se telefoanele în bucătărie, să facă mai mul­te ocoluri înainte de a ajunge la el aca­să, pen­tru a observa dacă sunt urmăriți, vor­bea codificat cu ei ș.a.m.d, au scris pro­curorii în referatul pentru arestarea pre­ventivă.

Cu toate acestea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Oprescu a fost filmat în timp ce primea 25.000 de euro, o tranșă din­tr-o mită de 60.000 de euro. Vestea a fă­cut turul mapamondului în mai puțin de 24 de ore, din China până în SUA și din ță­rile scandinave până în Africa de Sud.

http://revista22.ro/nou/imagini/2015/1329/foto/foto%20bechir.jpeg

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a fost reţinut pentru luare de mită

 

 

Firmele, satisfăcute cu 30% din profitul brut

 

Detaliile mecanismului creat în jurul lui Oprescu par incredibile și indică pro­por­țiile la care ajunsese în PMB jaful din bani publici: din tot profitul brut obținut din contractele cu administrația locală, fir­me­le se mulțumeau cu doar 30–33%, spu­ne referatul DNA. Un profit suficient de con­sistent ca aceste companii să riște în­căl­ca­rea legii. Restul, de circa 70%, se îm­păr­țea în­tre membrii rețelei, dar raportat la va­loa­rea totală a contractului: primarul în­casa 10% din factura decontată de PMB fir­me­lor ce ofereau servicii sau bunuri Ca­pi­ta­lei. Primarul Oprescu nu dorea să știe de la ce companie și din ce contract pro­ve­nea șpa­ga, refuza să asculte orice amă­nunt și mul­țumea politicos de fiecare dată când in­ter­mediarii îi aduceau sumele, în­tot­dea­u­na în euro, povestește unul dintre denun­țători.

Din 2013 a primit, de la un denunțător, an­gajat într-una dintre instituțiile sub­or­donate Primăriei, un milion de euro, adu­nat din tranșe de 20.000–60.000 de euro aduse, aduse „la câmp“ sau „la țară“, așa cum îi învățase Oprescu pe cărăuși să spu­nă codificat, pentru a nu-și da seama cei din jur că este vorba despre o vizită la vila sa din Ciolpani. Sumele remise în anul 2013 proveneau în proporție de 80% din mita pentru contractele încheiate pentru asfaltarea aleilor de la Centrul Cultural al Palatelor Brâncovenești, iar cele din 2014, majoritar din lucrări de „apă și canal“ efectuate la Administrația Ci­mi­ti­relor și Crematoriilor Umane, dezvăluie unul dintre denunțători.

 

Apărarea: bani împrumutați pentru plata taxelor

 

Avocatul lui Sorin Oprescu, Alexandru Chi­­ciu (fost procuror DNA), a declarat că cei 25.000 de euro erau împrumutați de primar de la un prieten, pentru plata im­po­zitelor pe proprietăți. Conform co­mu­ni­catului DNA, însă, banii au fost dați de pa­tru persoane, denunțători în acest dosar.

„Clientul meu m-a mandatat să vă spun că niciodată nu a cerut bani, direct sau in­direct, prin intermediari, de la nimeni. Ba­nii nu au fost primiţi de la de­nun­ţă­tori, iar domnul Sorin Oprescu nu ştia pro­venienţa lor“, a afirmat Alexandru Chi­ciu, avocatul primarului.

 

Jumătate dintre edilii celor mai mari 10 orașe, probleme cu justiția

 

Cu arestarea lui Sorin Oprescu, situația ma­rilor orașe se prezintă la modul ur­mător: cinci dintre primarii celor mai mari zece municipii au dosare penale, pen­tru fapte de corupție.

La București, în afara lui Oprescu, mai există și doi primari de sector puși sub con­trol judiciar sau în arest la domiciliu. Marian Vanghelie și-a întrerupt cel de-al patrulea mandat în fruntea Sectorului 5, arestat fiind pentru o mită de aproximativ 30 de milioane de euro, încasată începând cu 2007, și un comision de 20% din con­tractele acordate. Andrei Chiliman, aflat la al treilea mandat, primarul de la Sec­torul 1, este urmărit penal într-un dosar disjuns din cel al lui Iulian Herțanu, cum­natul premierul Victor Ponta. Comisionul cerut inițial a fost, potrivit DNA, de 7% din valoarea contractului acordat, dar s-a dublat în 2012, ajungând la 15%. Chiliman primea 30% din acest comision, restul îm­părțindu-se între membrii rețelei din ins­tituție.

La Iași, al doilea mare oraș al României, primarului Gheorghe Nichita i s-a extins de curând urmărirea penală, pentru ins­ti­gare şi complicitate la abuz în serviciu, du­pă ce inițial a fost acuzat că a pus poliția locală să-i spioneze iubita infidelă.

La Constanța, al cincilea oraș (ca po­pu­lație), Radu Mazăre a anunțat deja că nu va mai candida, ci se va ocupa de apărarea în nenumăratele dosare de corupție pe ca­re le are.

George Scripcaru, primarul din Brașov (lo­cul șapte în topul municipiilor), a fost re­ținut în iunie pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Într-o valiză de la demisolul casei sale, procurorii au găsit la percheziții 41.000 lei şi 3.000 euro, bani a căror pro­veniență va fi greu de explicat.

Iulian Bădescu, de la Ploiești (locul nouă în topul orașelor), are două dosare în care apare și Sebastian Ghiță. Soția edilului, Ele­na Raluca Bădescu, este cercetată și ea, pentru influenţarea declaraţiilor mar­to­ri­lor din dosar.

 

Partidele își numără pierderile

 

Toți cei de mai sus aveau șanse la un nou mandat, dar, în ceea ce-l privește pe So­rin Oprescu, sondajele realizate în cursul lunii august arătau că el s-ar afla pe locul doi în clasamentul încrederii populației, du­pă președintele Klaus Iohannis. Amă­nunt ce a și alimentat teoriile cons­pi­ra­țio­niste ale contestatarilor DNA, care susțin că arestarea sa eliberează drumul opoziției la PMB.

Era pe val, aparent, în ultimul interviu (acor­dat Ioanei Răduca) spunea că se vede primar pentru încă 20 de ani (are 63 de ani), iar în martie primise de la statul fran­cez cea mai înaltă distincție, de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, în ca­drul unei ceremonii care a avut loc la re­șe­dința ambasadorului Franței.

 

Promisiunile lui Oprescu

 

Dincolo de sondajele mai mult sau mai pu­țin credibile, un lucru este cert: Sorin Opres­cu nu și-a respectat niciuna dintre promisiunile făcute, fie ele fanteziste sau nu.

Dintre cele mai bombastice proiecte pre­zen­tate în campanii, amintim celebra auto­stradă suspendată, ce urma să traverseze Capitala de la Nord la Sud și să decon­ges­tioneze circulația. În campania din 2008, el susținea că în doi ani proiectul va de­ve­ni realitate. Tot în doi ani, spunea Opres­cu, populația nu va mai plăti căl­dura, aceasta urmând să fie subvenționată din pro­fitul realizat din vânzarea energiei elec­trice produse de CET-urile mo­der­ni­za­te. „80% din producţia CET-urilor este ener­­gie electrică. Va ieși la vânzare pe piața li­beră. Profitul unei societăți este de cir­ca 11% pe an. Este suficient un pro­cent să fie bonusul pentru termo ca să nu mai plătească nimeni căldura. Nu vor­besc pros­tii“, declara Oprescu pentru HotNews.

La doi ani distanță, apa caldă și căldura sunt mai scumpe, RADET a avut conturile blocate pentru neplata datoriilor, nu s-a investit în reparațiile necesare și există pe­ricolul ca la iarnă 1,2 milioane de bucu­reșteni să rămână în frig și nespălați.

De asemenea, nu a plantat nici cei 600.000 de arbori promiși, Bucureștiul nu va găzdui Jocurile Olimpice din 2020, nu există căprioare pe Esplanadă etc.

 

Flagranturile din PMB

 

„Doamnă, nu suntem toți neam de hoți și de derbedei“, spunea Sorin Oprescu în­tr-un interviu acordat sâmbătă, adăugând că nu-și poate explica cum de au unii cu­raj să ia mită după atâtea arestări. Expli­cația oferită era de natură psihiatrică.

În pofida acestor afirmații, Sorin Oprescu însuși avea să fie reținut, câteva ore mai târziu, deși trei oameni din apropierea sa căzuseră în ultimul an în plasa pro­cu­rorilor anticorupție.

La începutul lui iunie 2014, Mădălin Du­mi­tru, șeful Direcției de Infrastructură din PMB, a fost acuzat de DNA că încasa co­mi­sioane din toate contractele și au­to­rizațiile sem­na­te. A fost trimis în judecată în de­cem­brie 2014. A urmat Solomon Wigler, con­si­lier per­so­nal al primarului Oprescu și mâ­na dreaptă a acestuia. A fost reținut în iu­nie anul acesta, fiind prins în flagrant când lua mită în biroul său din instituție, de la un om de afaceri, reprezentant al unor re­țe­le de hipermarketuri. Tot în iunie 2015 și tot în flagrant, a fost prins și Cosmin Me­tescu, de la Serviciul Ur­banism din Pri­mă­ria București, care ceruse 40.000 de euro de la proprietarii unui teren situat în Bu­cu­rești, pentru a modifica un plan de ur­banism zonal con­form dorinței acestora.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22