Cu iaurt, cu gugoşele. Te făcuşi vornic, mişele!"

Rodica Palade | 29.09.2015

Pe aceeași temă

S-a văzut de la bun început că omu­lui îi filează o lampă. Dar, în nai­vi­tatea şi dezgustul şi chiar indiferenţa unei societăţi civile prea repede slei­te după vâltoarea din 1989, Sorin Ilie­şiu a înflorit. Cu atât mai mult cu cât ataca tema sensibilă a condamnării comunismului. Avea energia şi te­na­ci­tatea, „pe care noi nu le mai avem“, spuneau în epocă mai mulţi colegi de-ai lui din GDS. Scria câte un apel pe noapte, pe care îl expedia apoi în ce­le patru zări.

Nu avea teamă de ridicol: până şi Pa­pei de la Roma i-a expediat, cu con­firmare de primire, un apel. Ştia/pu­tea să fie insistent până la grotesc: cădea la secundă în genunchi, im­plo­rând să-i fie publicat produsul noc­turn. Când i se mai atrăgea atenţia că a sărit calul, omul replica „ino­cent“: „dar de ce e rău să condamn comunismul?“.

Aşa se face că s-a pomenit în di­tamai Comisia prezidenţială de con­damnare a comunismului, alături de oameni importanţi care aveau în spa­tele lor o operă. Şi comunismul a fost condamnat. Și rămânea, vai!, fă­ră o raţiune de a fi cât mai în centrul lumii. Încăput repede pe mâini di­bace, aliaţii i-au devenit adversari, toc­mai buni de înfierat în studiourile Antenei 3. Eu cred că şi în ziua de azi S.I. ar fi fost membru GDS, dojenit blajin când şi când, dacă nu se apuca să-l umple de noroi pe Andrei Pleşu. La ora actuală, S.I. este legiuitor: ales senator pe listele USL, de­mi­sio­nar din PNL după ce Antonescu l-a făcut „nătărău“ (bine spus!), pasager prin chestia lui Tăriceanu, S.I. şi-a găsit, în fine, limanul în PSD, partidul care „a decis să-şi asume proiectul naţional de reformare morală a so­cietăţii româneşti“. Ha-ha-ha! S.I. a trecut deja prin Senat o lege de con­damnare a…? Aţi ghicit! A to­ta­li­ta­rismului comunist. S.I. cere „prin le­ge“ un alt raport, obiectiv, de data as­ta, nu vai de capul lui, aşa cum a produs Comisia Tismăneanu din care şi S.I. a făcut parte. Şi mai cere în Pia­ţa Universităţii o cruce gigant de fier, cu beculeţe. Nu va fi nicio cruce, pentru că PSD-iştii nu sunt ţicniţi. Va fi însă cu siguranţă un nou raport, în care noul coleg de partid al lui S.I., Ion Iliescu, va fie bine spălat, uscat şi plasat cu litere de aur în cartea de istorie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22