Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Multiculturalismul dincolo de vorbe
2015-09-29
1

Cei care n-au încetat să creadă în multiculturalism rămân oamenii din cultură și artă.

 

Pe bună dreptate, apariția unor derapaje de­ma­gogice în problema multiculturalismului e inevitabilă, câtă vreme noțiunea ca atare, ne spun cercetătorii, definește politicile culturale, deci ce fac guvernele în ma­terie, spre deosebire de mul­ti­culturalitate, care este un dat obiectiv istorico-social (Eu­gen Huzum, în volumul Idei și valori perene în științele so­cio-umane, Editura Ar­go­na­ut, Cluj-Napoca, 2009). Cu al­te cuvinte, există o diferență nu doar teoretică între abor­darea lumii contemporane din punct de vedere al struc­tu­rii comunităților sociale, diversificate din punct de vedere cultural, etnic, religios, ceea ce le conferă un pluriculturalism morfologic de neevitat, și acțiunea propriu-zisă, prin po­li­tici culturale, a statului, preocupat de pro­te­ja­rea acestor identități sau, de la caz la caz, de integrarea lor în dinamica unei evoluții firești, determinate de conviețuirea în comun.

Uniunea Europeană are această problemă în­că de la crearea ei, dar i-a conștientizat dis­funcțiile mai ales în ultima vreme, când is­to­ria a împins-o la decizii de conjunctură. Altfel spus, după o perioadă de romantism, prin­ci­piul respectării drepturilor și libertăților omu­lui căruia i se închină Europa umanistă a în­ceput să se clatine în fața unor provocări ca­re au reactivat intoleranța. Și dacă, inițial, mul­ti­culturalismul avea în vedere avantajele li­ber­tă­ții de opțiune, europeanul modern și liber be­ne­ficiind de posibilități de alegere tot mai bo­gat colorate din punct de ve­de­re al culturilor de con­tact, ul­te­rior au apărut ca necesare so­lu­țiile care să satisfacă de­o­po­tri­vă culturile de origine și cele de adopție. În acest pro­ces cu dificultăți sensibile de re­zol­va­re, nu de puține ori a fost ros­tit cuvântul eșec. L-a pro­nun­țat și cancelarul Ger­ma­niei, în 2010, cu privire la imigranți, și premierul bri­ta­nic David Ca­meron, în spiritul acelui principiu al aco­mo­dării culturale în care unii văd ten­dințe ne­do­rite de asimilare (trebuie să ne asi­gurăm că imi­granții învață să vorbească lim­ba engleză și că toate școlile predau copiilor elementele unei culturii și ale unui program co­mun...). Ni­co­las Sar­kozy afirma și el răs­pi­cat prin 2010: mo­de­lul multicultural este un eșec în Europa.

Cei care n-au încetat să creadă în mul­ti­cul­tu­ra­lism rămân însă oamenii din cultură și artă, prin natura lor mai idealiști. Ajutați, ce-i drept, de programele elaborate în acest sens de UE, ca­re stimulează colaborarea și integrarea cul­turală și lingvistică, dar și pe cont propriu, ac­torii din cultură și artă, subvenționați sau nu, au atacat cu curaj și inventivitate teme de­du­se din noua situație a Europei după căderea zi­dului Berlinului, a revoluțiilor arabe, a glo­ba­lizării tot mai accentuate, cu consecințe nu doar în plan economic, ci și uman, moral, spi­ritual. S-au scris și se scriu piese de teatru, s-au lansat programe de traduceri bi- și mul­tilingve, s-a deschis drumul unor coproducții care adună în jurul unui proiect artiști din di­ferite țări și culturi.

De curând, la București, în cadrul unui fes­ti­val cu participare internațională, am avut oca­zia să aplaudăm rezultatele unor ase­me­nea întreprinderi cu valoare de exemplu. De pil­dă, spectacolul intitulat Padre (în tra­du­ce­rea de pe afiș, Cuvântul Tată) al companiei Ko­reja din Lecce, Italia. Șase actrițe din patru țări (Italia, Polonia, Macedonia şi Bulgaria) își interferează poveștile de viață, pornind de la sensul acestui cuvânt în viața și relațiile fie­căreia dintre ele. Cadrul uman al întâmplărilor evocate impune condiționări locale în funcție de spațiul cultural de proveniență al pro­ta­go­nistelor sau de istoria parcursă. Așa încât, chiar dacă tema comună a scenariului pri­veș­te, la urma urmelor, problema libertății in­di­viduale a acestor tinere și ieșirea de sub tu­tela autorității paterne, pentru fiecare dintre ele realitatea e colorată altfel. Potrivit tra­di­ții­lor și obiceiurilor locului sau, în cazul fetelor provenind din spațiul ex-comunist cândva pa­ternalist, în care precaritatea condițiilor de viață alterează legăturile personale, pers­o­na­jele devin expresia lumii pe care o reprezintă, iar cuvântul tată, rostit în limba... maternă, dobândește conotații diferite. În spectacol se vorbește în poloneză, macedoneană, bulgară, italiană și, chiar dacă, pentru a se înțelege, in­terpretele adoptă comuna engleză, sen­ti­men­tele, momentele de intimitate și adevăr se con­sumă în limbile țărilor din care vine fie­ca­re. Acest frumos exemplu e aproape o de­mons­trație a posibilităților de dialog pe fondul unor teme general umane – care pot fi îm­bo­gățite din unghiuri culturale diferite, de la po­por la popor, cu detalii și experiențe proprii tu­turor par­ticipanților la proiect. Ideea re­gi­zo­ru­lui Ga­briele Vacis, dar mai ales a teatrului care a ini­țiat coproducția e în multe privințe pil­dui­toa­re. O încercare similară a fost și ace­ea re­zul­tată din colaborarea mai multor tea­tre din Bal­cani: Croația, Bulgaria, Macedonia, Grecia ca­re, în spectacolul Chiril și Metodiu sau Who are you, după piesa macedoneanului Jordan Plev­nes, au lansat o cutezătoare dia­tribă la adresa glo­balizării, care uneori im­pie­tează asupra mi­tu­rilor întemeietoare ale po­poa­rele, aplicându-le rețeta publicitară, prag­ma­tică a societății de con­sum. Din păcate, rea­lizarea artistică dis­cutabilă ne-a împiedicat să ajungem la no­blețea intenției de a apăra una dintre le­gen­dele cele mai frumoase ale Bal­canilor, care vor­bește despre cei doi că­lu­gări cărturari care au străbătut lumea cu Bi­blia în desagă.

În ideea că ceea ce ne leagă la nivel uman, spiritual e întotdeauna mai important decât ceea ce ne desparte, nu putem decât să spe­răm la cât mai multe politici culturale atent ela­borate în spațiul multicultural al Uniunii Europene, prin care valorile moral-creștine ale acestei părți de lume să-și spună și pe vii­tor cuvântul.

TAGS :
Comentarii
Vasile Popa 2015-10-05
Este o mare diferenta intre o piesa de teatru si viata reala. Mutlicuturalismul este cauza propriului sau esec. In tarile in care doctorul trebuie sa invete limba pacientului si nu invers, ori sa foloseasca servicii de traducere gratuite pentru pacient (nu pentru doctor), in care instructiunile sunt scrise in 5 limbi, in care poti urmari orice program TV din lume in limba materna, emigrantii nu au nici un motiv sa invete limba tarii gazda. Lipsa capacitatii de exprimare in limba tarii gazda ii izoleaza deoarece nu isi pot expune ideile, apara drepturile, chiar avea educatie si asistemta medicala de calitate. Copii lor bilingvi vor ramane in urma la scoala si ciclul se repeta. Este inveitabil ca frustrarea acumulata de generatii sa nu rabufneasca ca in America ori Franta.
Total 1 comments.
Mai multe Suplimente
963
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22