IPP cere comisie parlamentara de ancheta, daca Gabriel Oprea nu demisioneaza pana luni

I. P. | 24.10.2015

IPP cere opoziției parlamentare și PSD să inițieze o comisie parlamentară de anchetă care să investigheze folosirea de către vicepremierul Gabriel Oprea a coloanei oficiale, dacă acest nu își dă demisia, până luni, din Guvern și din Parlament.

Pe aceeași temă

IPP se alătură astfel celor patru organizații - Grupul pentru Dialog Social, Expert Forum, Centrul Român de Politici Europene și Freedom House România care au protestat față de lipsa de reacția publică a vicepremierului și "încercarea de mușamalizare" a cazului Bogdan Cosmin Gigina, cerând demisia lui Gabriel Oprea.

 

''În această anchetă ar trebui cerute traseele zilnice începând din 2009 până la cel în care a avut loc accidentul în urma căruia și-a pierdut viața tânărul polițist de pe motocicleta din coloană.În relație cu opinia publică revoltată de lipsa asumării responsabilității, opoziția are datoria să verifice existența abuzivă a coloanelor oficiale folosite de Gabriel Oprea în ultimii ani, precum și justificarea, scopul și oportunitatea fiecărei deplasări în care acesta a fost însoțit de coloane oficiale sau de elicoptere MApN sau MAI, inclusiv a folosirii cu regularitate a elicopterelor militare în perioada portofoliului de Ministru al Apărării (...)'', se arată într-un comunicat al IPP remis sâmbătă presei.

 

IPP face referire la Articolul 9 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului care prevede, la alineatul 1, că ''în condițiile în care se consideră necesară clarificarea cauzelor și împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acțiuni cu efecte negative, precum și pentru stabilirea concluziilor, răspunderilor și măsurilor care se impun, la nivelul Parlamentului se pot constitui comisii de anchetă parlamentară'', iar la alineatul 3 că astfel de comisii ''se pot constitui la inițiativa a cel puțin o pătrime din numărul deputaților și al senatorilor".

***

Agentul Bogdan Gigina de la Rutiera a murit marti noaptea dupa ce a cazut cu motocicleta intr-o groapa din asfalt, pe Bulevardul Stirbei Voda din Capitala. Nu a fost clar de la inceput care au fost circumstantele accidentului, initial Politia Romana a incercat sa musamalizeze cazul, vorbind despre „un accident in timpul desfasurarii atributiunilor de serviciu specifice politiei rutiere”.

 

La scurt timp de la aflarea informatiei a inceput sa fie vehiculat un nume de inalt demnitar in stat la a carui coloana oficiala era atasat agentul Gigina. Presa a inceput sa vorbeasca despre vicepremierul Gabriel Oprea, informatie confirmata acum de Politia Capitalei.

 

Oficialii Politiei vorbesc despre “exercitarea atributiunilor de serviciu” in cadrul unui “dispozitiv mobil si fic de fluidizare a traficului” in vederea asigurarii “deplasarii in siguranta a unei coloane oficiale” ce s-a dovedit a fi a lui Oprea.

 

“Coloana oficiala a viceprim-ministrului pentru securitate nationala, ministrului Afacerilor Interne, de care demnitarul beneficia in conditiile legii, se deplasa cu o viteza adaptata la conditiile meteo si de trafic existente pe traseul Baneasa – P-ta Presei Libere – Arcul de Triumf – P-ta Charles de Gaulle – P-ta Victoriei – Bd. Uranus – Str. Stirbei Voda, dupa ce acesta participase la o activitate in cadrul unei institutii din domeniul securitatii si ordinii publice”, se arata intr-un comunicat al Politiei Capitalei.

 

Politistii bucuresteni sustin ca, in context, coloana oficiala a lui Oprea a oprit si “au fost dispuse masuri pentru mobilizarea echipajelor medicale in vederea acordarii primului-ajutor". Mai mult, sustine comunicatul citat, ministrul de Interne a vorbit cu secretarul de stat Raed Arafat pentru o interventie cat mai rapida a echipajelor SMURD.

 

“Mai nou, pe contrasens. E ca la el acasa”

 

Desi o pozitie oficiala in continuare vaga a venit de la Politia Romana dupa ore intregi de asteptare, de la Ministerul Afacerilor Interne, acolo unde-si are biroul Oprea, nu iese nimic. Nici macar pe surse.

 

Dar informatii noi au aparut recent cu privire la cazul de fata de la martori care au tinut sa vorbeasca doar sub protectia anonimatului.

 

“In fiecare zi se face asa. In oras se merge cu peste 100 km/h. E mai ceva ca Iohannis. Se face traseu, el (Gabriel Oprea – n.r.) fara traseu nu merge. Cred ca si la WC se duce cu coloana. Merge si la restaurante. Se face coloana si la plecare, si la iesire. Nu stii cand iese. Stai pe pozitie. Stai ca prostul indiferent ca ploua sau e frig”, a spus un politist pentru Digi 24.

 

Mai mult, “motociclist nu are de mult timp, de cand s-a aglomerat, de la inceputul scolii. Motocicleta sparge si lumea se da la o parte. Mai nou, pe contrasens. E ca la el acasa. Numai cu viteza. Avem timpi. Timpi de reactie de ajuns dintr-un loc in altul. Avem patru minute, sase. Face trei minute de la MAI la Guvern. La el e obisnuinta. Sambata, duminica se duce in vizita la rude”, a continuat sursa citata.

 

Oprea are antemergator cand ii e foame

 

Desi initial Politia Romana spunea ca vicepremierul Oprea venea din Baneasa in seara respectiva, acolo unde “participase la o activitate in cadrul unei institutii din domeniul securitatii si ordinii publice”, presa a scris de la inceput ca situatia nu a stat asa. De fapt, ministrul venea de la un restaurant, acolo unde a fost sa manance.

 

Informatie confirmata de un martor citat sub anonimat de postul de televiziune: “In fiecare zi: de acasa la Minister, Guvern, acasa seara. Mai sunt drumuri – ca sa manance si in Baneasa. Se duce la cineva acolo. Mai nou are si procurorul general un motociclist pentru spate. Dar ala nu face asa, sta la semafor”.

 

Multe semne de intrebare nu au un raspuns in toata aceasta poveste. In primul rand, unde se grabea vicepremierul Oprea, dupa ce mancase “in cadrul unei institutii din domeniul securitatii si ordinii publice”? Care erau afacerile de stat atat de presante incat sa nu poata circula dupa toate regulile de trafic rutier?

 

Dincolo de asta, esentiala e intrebarea cu privire la cine e responsabil pentru aprobarea coloanei oficiale, intrucat, conform legii, premierul e singurul membru al Guvernului care are drept la coloana oficiala. Pentru oricare alt ministru e nevoie de o aprobare speciala in acest sens.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22