Victor Ponta: Romania, Bulgaria si Serbia vor actiona coordonat in problema refugiatilor

I. P. | 24.10.2015

Guvernele din România, Bulgaria și Serbia vor acționa "perfect coordonat și solidar" în problema crizei refugiaților, scrie premierul Victor Ponta, pe Facebook, după întâlnirea pe care a avut-o cu prim-miniștrii din cele două state.

Pe aceeași temă

"Cele trei guverne ale 'Grupului Craiova' vor acționa perfect coordonat și solidar în toate acțiunile și politicile privind refugiații", scrie Victor Ponta.

 

Prim-ministrul Victor Ponta a participat sâmbătă, la Sofia, la cea de-a treia Trilaterală, care îi reunește pe șefii de Guverne din România, Bulgaria și Serbia.

 

Ponta a menționat că în cadrul întâlnirii a fost analizată și situația interconectării infrastructurii celor trei țări (rutieră, cale ferată, conectare rețele de electricitate și gaze), precum și modalitățile de atragere de fonduri pentru finanțarea acestora.

 

Prima întâlnire formală a acestui Grup a avut loc la Craiova, pe 24 aprilie, în marja ședinței comune de Guvern România - Bulgaria.

 

Ponta: Dacă sunt țări care-și închid granițele, și noi avem dreptul de a ne proteja

 

Potrivit agenției BTA, premierul Ponta a declarat la finalul întâlnirii că cele trei state își îndeplinesc obligațiile și își arată solidaritatea cu întreaga Europă, dar aceasta nu înseamnă că responsabilitatea trebuie să aparțină doar anumitor țări.

 

Dacă sunt țări care își închid frontierele și construiesc garduri, România, Bulgaria și Serbia au la rândul lor dreptul de a se proteja, "dar aceasta nu este o soluție bună", a afirmat Ponta.

 

Dar, premierul român a adăugat că soluția bună este o acțiune comună a întregii Europe în problema migrației.

 

Totodată, prim-ministrul Ponta a pus problema în cadrul reuniunii referitor la ce se va întâmpla cu persoanele care nu vor dori să rămână în România, Bulgaria și Serbia, în condițiile în care se va aplica principiul cotelor de refugiați.

 

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunțat că Bulgaria, Serbia și România sunt pregătite să-și închidă frontierele dacă Germania și Austria vor face acest lucru pentru a bloca accesul refugiaților. Șeful guvernului bulgar a spus că cele trei țări pledează pentru solidaritate europeană în condițiile în care acestea își îndeplinesc obligațiile. "Noi îndeplinim toate condițiile, protejăm granițele spațiului Schengen așa cum ni s-a cerut", a precizat prim-ministrul Borisov.

 

Potrivit premierului bulgar, problemele concrete care se pun se referă la cât timp va continua acest proces migratoriu, unde să fie cazați refugiații, cum vor fi create locuri de muncă pentru aceștia în anii următori, cum vor fi integrați în sistemele de asigurări sociale.

 

"Un război are loc în Siria, înțelegem acest lucru, dar suntem îngrijorați și de numărul mare de refugiați afgani, ca și de oamenii care vin din Irak și Iran, care sunt dificil de integrat", a spus Borisov. "Nu avem dreptul să ne expunem cetățenii la această presiune și să permitem ca întregul sistem să se prăbușească", a punctat el.

 

Premierul sârb Aleksandar Vucic a precizat că țara sa va accepta refugiații, dar a menționat că este nerealist ca cineva să creadă că două sau trei milioane de refugiați ar putea sta în Serbia, Bulgaria și România. "De aceea am convenit că nu putem accepta un astfel de scenariu", a spus Vucic.

 

Prim-ministrul sârb a anunțat că Serbia a acceptat sprijinul tehnic și expertiza ofertă de prim-ministrul român pentru a proteja frontiera sârbă, conform agenției Tanjug. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22