Legea defăimării sociale și analfabetismul juridic al parlamentarilor

Brindusa Armanca 13.10.2015

De același autor

Legea defăimării sociale e o mostră de analfabetism juridic și primitivism de gândire, care are ca scop nemărturisit protecția partidelor și a găștilor politice.

 

Puțin înainte de „furtunoasele“ alegeri din PSD, Liviu Dragnea a dat societății românești de ronțăit o ințiativă legislativă plină de abe­rații logice, conceptuale și juridice, numită Le­gea defămării sociale. De­fi­niția defăimării sociale ar fi „fap­ta sau afirmația prin ca­re o persoană este pusă în situație de inferioritate pe te­meiul apartenenței sale la un anumit grup social“, adică acea „categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă ma­ternă, tradiții culturale, apartenență politică, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilități, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA“. Legea a primit urgent avi­zele necesare, a trecut în viteza a patra prin Senat și a ajuns la un pas de a fi votată în Ca­mera Deputaților, ca for decizional. Luată prin surprindere, ceea ce a devenit tradiție într-o lu­me lipsită de transparență, fiindcă propunerea nu a fost postată pe site-ul Senatului și nici lan­sată în dezbatere, societatea civilă a sărit în sus, cerând să fie retrasă, oprită sau res­pin­să o lege penibilă, care adân­ceș­te confuzia în materie de de­făi­mare, di­versitate, grup so­­ci­al etc., per­mite abuzul și li­mi­tează li­bertatea de exprimare.

Trebuie spus că legislatura pre­zentă, când Parlamentul Ro­mâniei s-a dublat, a ex­ce­lat în inițiative iresponsabile, în conduita plină de dispreț față de electorat, dar și față de lege, umplând până la refuz „Beciul dom­nesc“ cu parlamentari și oferind DNA material abundent pentru dosare de corupție. La vâr­ful politicii s-au cocoțat oameni cu studii sus­pec­te, plagiatori dovediți, foști repetenți, șme­cherii școlilor de ieri, care azi decid soarta ță­rii. Mass-media au demonstrat că Dragnea, Pon­ta, Oprea, Zgonea și unii din omologii lor de la conducerea dreptei sunt personaje cu edu­cație precară, dornice de parvenire. Ana­li­zele făcute de mass-media arată că diverși pa­tiseri, șoferi, lăcătuși, chelneri etc. au de­ve­nit parlamentari, ceea ce n-ar fi un păcat, da­că legile elaborate în Legislativul actual n-ar fi atât de deficitare. Aceasta ar fi în parte ex­pl­i­cația pentru bătaia de joc numită Legea de­făimării sociale, o mostră de analfabetism ju­ri­dic și primitivism de gândire, care are ca scop nemărturisit protecția partidelor și a găș­tilor politice. Organizațiile civice interesate în apărarea drepturilor omului, a libertății de ex­pri­mare, a diversității au arătat deficiențele ini­țiativei și au dezvăluit adevărul din spatele bu­nelor intenții declarate. „Suntem împotriva acestei legi, deoarece definițiile privind «gru­pul social» și «defăimare socială» sunt vagi, imprevizibile și permit interpretări abuzive... “, au reacționat Freedom House, Expert Forum, GDS și alte organizații reunite în Inițiativa pen­tru o justiție curată. Dacă ar intra în vigoare le­gea, defăimarea ar fi taxată cu amenzi de pâ­nă la 60.000 lei, inclusiv pe Facebook, pen­tru observații critice la adresa unor „grupuri“, printre care partidele politice sunt menționate explicit. Vin alegerile și ar fi bună o umbrelă în plus! Alte ONG-uri ca ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Convenția Or­ga­nizațiilor de Media, APADOR-CH, Societatea Academică Română ș.a. au promovat în spa­țiul public o demonstrație pe coloane a abe­ra­țiilor „Legii Dragnea“, care ignoră prevederi deja existente în Codul Civil și în Codul Penal sau în legile antidiscriminare. Încă din ex­pu­ne­rea de motive, „monumentul“ legislativ își dez­văluie primitivismul conceptual: „Ex­pu­ne­rea de mo­tive arată ce înseamnă de fapt «se­gregarea socială», devoalând pe deplin sor­gintea legii în filozofia totalitară național-co­mu­nistă din epoca Ceaușescu... res­pon­sa­bi­li­ta­tea co­lec­ti­vă pentru încălcarea legii este un element ca­racteristic regimurilor to­ta­li­ta­re“, se arată în documentul comparativ. Pro­testele nu indică do­rința societății civile de a stimula com­por­ta­men­tele nedemne, în­ju­ră­tu­ra, vulgaritatea, agre­siunile de orice fel, ci în­cearcă des­cu­ra­ja­rea legiuitorului de a-și pro­mo­va interesele de grup, sub acoperirea bunelor intenții.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22