Festivalul BBC Proms din Londra: ”Bun venit, refugiați!”

Silvia Simion | 14.09.2015

Criza refugiaților sensibilizează oamenii de cultură din capitala Marii Britanii.

Pe aceeași temă

Festivalul BBC Proms de la Londra se desfășoară anual după un concept neschimbat de 120 ani, când el a fost înființat de către Sir Henry Wood: concerte de muzică clasică dedicate publicului larg, la care nu se stă obligatoriu pe scaune, într-o atmosferă britanică desăvârșită.

Cele mai multe dintre concerte se desfăşoară în prezent la Royal Albert Hall din Londra, o sală cu 5.300 de locuri, cu invitați de marcă. Cel mai important festival european de vară a început în acest an la data de 17 iulie și s-a încheiat în seara de 13 septembrie într-un mod surprinzător:  la balconul mare al sălii a fost desfășurat un banner care ura bun venit refugiaților.

The Guardian relatează că bannerul a fost inițiativa doamnei Susie Symes, directorul muzeului imigrației și diversității din estul Londrei. Mesajul ”Refugees Welcome” (”Bine ați venit, refugiaților!”) arborat pe toată durata concertului de închidere a festivalului Proms urmează unui marș din capitala Marii Britanii, cu doar o seară înaintea concertului de închidere a Festivalului Proms, la care au participat zeci de mii de persoane solidare cu refugiații din Orient și care i-au transmis primului ministru ”David Cameron să-ți fie rușine!”.

Muzeul imigrației și diversității din Londra este cel mai vechi de acest gen din Europa, fiind fondat de refugiați, un militant anti-apartheid din Africa de Sud, un rabin, un supraviețuitor de la Auschwitz și un musulman Bengali.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22