Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Iran după alegeri
Filon Morar - - - -
2009-06-23
International
2

După 30 de ani de revoluţie perpetuă, protestele postelectorale „verzi“ sunt testul cardinal al legitimităţii regimului. Scenariile depind de percepţia actorilor politici asupra balanţei de putere fluide sub vocea străzii.

Schimbare „verde“ sau continuarea „revoluţiei“?

În 1971, la Persepolis, şahul Mohammed Reza Pahlavi aniversa, cu fast, invitând marii lideri ai lumii, 2.500 de ani de la domnia marelui rege Cyrus. Monarhia iraniană părea solidă, mergând ireversibil spre modernitate, drum trecând prin laicitate şi occidentalizare. Nimic nu părea să anunţe căderea sa, opt ani mai târziu, când şahul fugea în Egipt, iar ayatollahul Khomeini instaura republica islamică iraniană. În 2005, Mahmoud Ahmadinejad, fostul primar de origine modestă al Teheranului, câştiga alegerile în faţa fostului preşedinte Rafsanjani, părând să insufle încredere în capacitatea regimului iranian de a-şi extinde baza şi ancorarea socială. Regimul teocratic părea reconsolidat.

La acele alegeri participau doar 28 de milioane de alegători, mulţi dintre susţinătorii fostului preşedinte reformator Khatami fiind dezamăgiţi şi descurajaţi de incapacitatea acestuia de a face să funcţioneze în sensul dorit mecanismele instituţionale controlate de conservatorii din jurul marelui ayatollah. În 2005, Ahmadinejad ar fi luat 62% din voturi, iar la 12 iunie 64%, dar la o participare cu 12 milioane de alegători mai mare la ultimele alegeri prezidenţiale. Bazele protestelor de stradă ale opoziţiei faţă de rezultate sunt participarea sporită a tinerilor şi orăşenilor, în genere favorabili deschiderii, distribuţia geografică necongruentă a voturilor comparând ultimele două scrutinuri şi sondajele preelectorale ale opoziţiei care îi dădeau un avantaj celui mai bine plasat lider al opoziţiei, Mir Hossein Mousavi.

Deşi Ahmadinejad a venit la putere cu promisiuni de ridicare a nivelului de trai, preţul apartamentelor s-a dublat în Teheran în ultimii ani. Tinerii nu îşi permit să aibă o casă, rata căsătoriilor înjumătăţindu-se. Inflaţia (24%) şi şomajul (12%) sunt în creştere. Această inabilitate economică, amplificată de sancţiuni şi izolare internaţională, cuplată cu pretenţia vană a menţinerii unei revoluţii continue şi pierderea unor libertăţi din timpul lui Khatami, sădesc germenii unei nemulţumiri mai profunde decât momentul electoral. Alegerile au comprimat şi revelat speranţa în schimbare a tinerilor şi a unei părţi din clasa de mijloc urbană. Amploarea mişcărilor de protest şi pancardele în engleză „Moarte dictatorului“ arată clar că o bună parte a populaţiei are aşteptări pe care linia conservatoare întruchipată de Ahmadinejad nu le poate împlini. Nimeni nu a contestat însă făţiş bazele ideologice ale regimului. Schimbarea poate îmbrăca forme diverse, de la reforme graduale la rupturi majore. Scenariile privind proiecţii politice depind de percepţiile actorilor publici asupra balanţei de putere încă oscilând în funcţie de realităţile străzii. Atuul opoziţiei este presiunea străzii, argumentul puterii este controlul instituţiilor, inclusiv cele represive.

Apelul la Gărzile revoluţionare, a miliţiilor Badji sau a contrademonstraţiilor, asemenea celor de la începutul anilor ’90 în România, pot anihila „popular“ opoziţia, dar discreditează pe termen lung aşezămintele politice, zdruncinând temeliile şi legitimitatea regimului. Opţiunea va fi folosită însă probabil pentru supravieţuirea regimului. O altă dilemă a puterii este cum să nu apară slabă, realizând însă concesii necesare, proporţionale cu puterea opoziţiei comensurabilă în stradă. Khamenei a anunţat o concesie fără precedent: renumărarea parţială de Consiliul Gardienilor a voturilor pe baza contestaţiilor depuse de opoziţie. Mousavi a contestat însă deja imparţialitatea acestui for, controlat de Khamenei, îndoindu-se astfel de însăşi funcţionalitatea regimului şi credibilitatea liderilor.

Spre deosebire de marele ayatollah şiit Ali Al Sistani, care nu a susţinut după 2003 în Irak niciuna dintre facţiunile politice din confesiunea sa, reuşind astfel să rămână arbitru şi mediator deasupra politicii, marele ayatollah Khamenei a renunţat la echidistanţă. A anulat astfel avantajul puterii clericale asupra politicii, devenind, din regizor, actor, prin susţinerea grăbită şi neechivocă a rezultatului alegerilor (anunţat la două ore de la închiderea urnelor), dar şi personal a lui Ahmadinejad („ideile sale sunt apropiate de ale mele“). Identificarea şi partizanatul i-au limitat opţiunile lui Khamenei. În fapt, Ahmadinejad nu mai poate fi sacrificat: „Ahmadi“ este neîndoielnic venerat de o bună parte a populaţiei.

Liderii iranieni au nesocotit avertismentele ambelor facţiuni majore din societate la alegerile din 2005: apatia reformatorilor dezamăgiţi de starea libertăţilor civile şi lipsa de progrese economice şi investirea de speranţe într-un „conservator reformist“ al celor ce vor să creadă. Ambele mesaje indicau necesitatea unor reforme cu impact social. Aceste măsuri interne ar fi cerut revizuirea politicii externe privind negocierile nucleare şi atitudinea faţă de SUA, Israel şi vecinii din regiune, care a condus spre izolare, lipsa investiţiilor străine şi a creditelor. Indiferent de finalitatea protestelor „verzi“, un regim care nu se adaptează cerinţelor societăţii are şanse reduse de a se menţine fără apel la forţă. În fond, la ceremoniile de la Persepolis, şahul uitase să invite tocmai poporul care a urmărit la televizor carele alegorice şi miile de călăreţi şi arcaşi în costumele epocii. //

Opiniile exprimate în acest articol îl angajează pe autor exclusiv în calitate personală.

După 30 de ani

Peste 60% din populaţia Iranului s-a născut după 1979. Aceasta a auzit de mobilizarea în confruntarea cu Irakul din anii ’80, de presiunile occidentalilor şi ostilitatea vecinilor suniţi, ceea ce a dat un sentiment de cetate asediată, dar a creat unitate.
Revoluţia perpetuă iraniană încapsulează mitul dinamismului neobosit al ramurilor mereu în expansiune ale unui trunchi sprijinit pe aceleaşi rădăcini, trăgându-şi seva din principii fondatoare imuabile. După 30 de ani, este greu să susţii spiritul revoluţionar islamic. Imobilismul doctrinar şi dinamismul social ar fi o îngemănare a contrariilor, aşa cum bine au înţeles liderii reformatori de la Beijing. Himera „instituţionalizării“ revoluţiei a apus în cazul Partidului Revoluţionar Instituţional din Mexic, cum probabil va eşua şi în Venezuela.

Maşinăria propagandistică iraniană a pus în defensivă comunitatea internaţională: protestatarii sunt agitaţi de „elemente izolate“, instigate şi controlate din afară. SUA şi UE au condamnat violenţele. Preşedintele Obama a reamintit de mâna întinsă Iranului, dacă acesta îşi va „descleşta pumnul“. Laitmotivul este prudenţa; atitudinea momentului este expectativa: urmărirea evoluţiilor străzii şi a reacţiilor autorităţilor. După înregistrarea a 19 morţi, protestatarii sfidează avertismentele puterii, transmiţând propriul mesaj de hotărâre. //

Scenarii

Varianta optimă
Putere: Sub ameninţarea forţei, protestele se sting în intensitate. Dezamăgirea reformatorilor.
Opoziţie: Repetarea alegerilor. Un scenariu tip revoluţia portocalie din Ucraina este însă improbabil. Ar revela polarizarea societăţii.

Varianta compromisului
Putere: Modificarea uşoară a rezultatelor votului coroborat cu numirea în funcţii minore a unor reformatori. Dezamăgirea reformatorilor.
Opoziţie: Organizarea turului doi al alegerilor după renumărarea voturilor. Subminarea fundamentelor puterii. Riscul unor confruntări.

Varianta radicală
Putere: Scenariu „Tienanmen“, cu intervenţia în forţă a aparatului represiv. Exilarea lui Mousavi şi a altor reformatori. Aceasta i-ar putea transforma în eroi ai unei potenţiale reveniri în viitor (şi Khomeini a stat în exil 15 ani, de unde a revenit ca Lider Suprem). Criză de legitimitate a puterii.
Opoziţie: Revoluţie care să răstoarne regimul prin presiunea străzii. Ar trebui ca forţele de ordine să treacă de partea protestatarilor sau să nu intervină, iar liderii protestatarilor să dorească un asemenea rezultat.

Varianta tip Kenya sau Zimbabwe
Împărţirea puterii după o perioadă mai lungă de violenţe stradale (eventual prin reînfiinţarea postului de premier) şi demararea unor reforme. O remiză care nu ar aduce un câştig total niciuneia dintre părţi, dar ar permite transferul luptei din controlul străzilor în cel al instituţiilor. Khamenei ar putea să joace rolul unificatorului, artizanul unui compromis politic pentru unitate şi stabilitate. //

TAGS :
Comentarii
Liliana Asmarandei Nouroozi 2009-12-21
*** Acum cand ma gandesc la ceea ce a fost si la ceea ce este acum , intreb:oare ce este mai important pe lumea aceasta ? Mi se va raspunde:banul, familia,sanatatea,luxul etc . Iubirea ca este la alt capitol. Care? Cel ce se afla intre copertile invechite si prafuite. Si libertatea?! Sigur ca da ! Dar pe ce loc ar fi ea situata ,nu se stie ,dar raspunsul este : sigura ca da ,libertatea este importanta,cea mai importanta! Da,libertatea este parghia de echilibru a unei societati ,a gandirii sanatoase si fara stres . Stresul este epidemia cea mai puternica pentru om si chiar pentru natura,in general. Aici , in tara in care traiesc ,in Iran, care este ca a doua tara a mea si a familiei mele am trecut prin multe ,a fost greu si inca este. Am venit aici pentru prima data in anul 1997, ne-am intors in Romania in anul 2000 si iarasi ne-am intors aici in anul 2001 . Stiam ca va fi si mai greu pentru noi ,dar ne-am intors pentru ca nu au aprobat in Romania viza de sedere a sotului meu Au urmat ani grei ,dar am mers odata cu ei inainte si mereu aveam speranta ca va fi bine. Acum vad cum orice sunt controlate …este oboseala si ! Iranienii pleaca in alte tari, unde este liberate, sperand ca intr-o zi cand se vor intoarce va tara lor libera si copiii lor vor creste intr-o sicietatea sanatoasa. Mereu am fost intrebata ca de ce nu plecam in a mea tara…zambesc si doar spun :intr-o zi vom pleca…acolo este libertate! Incerc sa fac o atmosfera de "acasa" de sarbatori de fiecare data…atunci imi spun:cati oameni incearca sa aduca in casa tara lor,familia lor lasate acolo odata cu amintirile din copilaria ce se plimba prin locurile din timpurile trecute, pe paginile scrise lasate prin sertare…Nicaieri nu este ca acasa! Urmaream miscarile sociale ,dorinta poporului de a fi liber . Nu puteam sa raman rece la ce se intampla in jur si ce se intampla si acum cu tinerii. In fiecare miscare se cerea dreptul omului ,mai ales al femiii ca sa se respecte ,asa cum a fost scris pe piatra rupta din muntele acestui pamant inundat in sange si apa privirilor cazute. De 30 de ani poporul acesta indura cruzimile celor care se tin strans de scaune inalte ,uitand ca in coroana regala stralucesc culorile pietrelor scumpe ce sunt de decenii adunate si daruite acestui popor ca sa nu uite pe strabunii lor …Dar ei nu pot sa ia aceasta stralucire, oricat ar incerca sa se inalte prin falsuri (asa ei cred inaltarea ca se face!). Lumea a uitat ca in istoria ei Dumnezeu a salvat prin regii acestui popor unele popoare de sub urgia lor dusmana.Istoria si dogmele sacre ne scriu despre regii persani si mezi cum au eliberat popoarele ce erau sub robia dusmana .Acum e randul lor sa opreasca aceasta urgie adusa de ambitiile politice criminale celor care in Numele lui Dumnezeu ucid si apoi se spune ca a fost o intamplare Sa nu uitam ca multe din stiinta de aici au plecat spre Orizontul din care au venit cei cu nume scris sub stele si soare , caci Per
Liliana Asmarandei Nouroozi 2009-12-21
In cinstea zilei casatoriei Regelui Iran , MS. Mohamad Reza cu distinsa doamna, Farah Pahlavi, Regina Iranului am scris acest comentariu sau completare, cum vreti sa-i spuneti. Aceasta Regina o consider Unica printre femeile unice care exista si au existat in aceasta lume si istoria ei. Intre anii 550-350 i.Hr.,aproximativ in anul 529 i.Hr. a fost intemeiat Imperiul Persan de catre marele Rege –ales si slavit chiar si in cartile sfinte, Regele Cir sau Ciryus cel Mare sau Kurosh Bozorg(mare).De atunci pana in anul nostru,2009 au trecut aproximativ 2538 ani,adica aproape 29 secole.Poate daca se va calcula cu exactitate se va junge ca au trecut chiar 29 de secole sau ca abia am intrat in secolul 28…asta numai cei care calatoresc studiind timpurile Spatiilor si ale stelelor ce le lumineaza stiu sa ne-o spuna. In anul 1971,pe data de 12 octombrie regele care a fost tot ales,Regele Mohammad-Reza,Pahlavi zis si "Aria-mehr"( a sarbatorit cu un mare alai si parade militare in fata multor invitati importanti si Altete regale 2500 de ani de la Intemeierea Imperiului Persan . Aceasta sarbatoare a fost inceputa cu un omagiu solitar "pronuntat cu voce profound emotionata"(citat din "Memorii"de Farah Pahlavi,regina Iranului)de catre regele Iranului,regele Mohammad-Reza Pahlavi in fata mormantului lui Cirus cel Mare,aflat pe pamantul primului oras regal al Imperiului Persan,Persepolis. Alteta Sa I s-a adresat marelui Rege cu un respect emotionant,spunand: "O,Cirus,mare rege,rege al regilor,rege ahemenid,rege al tarii Iranului! Eu,shahinshahul Iranului,te salut din partea mea si a natiunii mele." La aceasta sarbatoare au fost invitati reprezentanti din toate natiunile si ai tuturor religiilor lumii. A fost ca un ecou in toata lumea ,un ecou de pace si infratire a natiunilor in fata mormantului lui Cirus cel Mare,primul rege care a scris "Dreptul Omului" pe piatra si care astazi se afla in Anglia. Aceasta mare sarbatoare l-a uimit si pe universitarul Peter Avery,professor la Cambridge ,scriind in corespondenta UNESCO despre un Iran modern ,ca si-a regasit sigurantea de sine ce a fost pierduta in perioada de dominare si exploatare straina care a inceput in 1722,cand dinastia Safavizilor a pierdut puterea,si a dominat tot secolul al 19 lea si primii ani din secolul al 20 lea,expansionismul britanic si rus a sufocat Iranul,care a riscat astfel sa dispara. Acum ,Iranul este din nou respectat pe scena internationala.El poate juca si chiar joaca un rol insemnat in afacerile mondiale. Ca membru al Natiunilor Unite,Iranul arata si altor tari in curs de dezvoltare care este drumul de urmat. A devenit terenul ideal al intalnirilor de pregatire a acordurilor internationale,de dezbatere a problemelor actuale,cum ar fi alimentatia,dezvoltarea Agricola,analfabetismul,dreptul femeii.Inca o data ,el este centrul spre care converg ideile si tehnica.(citat din cele scrise de Peter Avery ce este scris si in cartea "Memorii"a reginei Iranului,Farah Pahlavi).
Total 2 comments.
Mai multe din International
621
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22