Diversitatea culturală, dincolo de un simplu slogan

Stefan Popescu | 09.11.2015

Pe aceeași temă

Diversitatea culturală este, aidoma biodiversității, un element al patrimoniului comun al umanității a cărui apărare este un imperativ etic inseparabil de respectarea demnității persoanei umane.

 

Conceptul de diversitate culturală, în ac­cep­țiunea sa occidentală, nu are mare au­di­ență în România. Personal, l-am auzit evo­cat, aidoma unui slogan, doar de către unii reprezentanți ai țării noas­tre, atunci când tre­buiau să bifeze participări inițiate de Organizația In­ternațională a Fran­co­fo­niei și să aibă o intervenție pe această temă. Desigur, România este semnatară a Convenției internaționale pentru protecția și pro­mo­varea diversității ex­pre­sii­lor culturale, adoptată de UNESCO în octombrie 2005, iar la acea vreme chiar ne-am mândrit cu faptul că am fost prima țară din Europa și a patra din lume care a ratificat-o (iulie 2006). Dar și acest lucru, ca multe altele, a re­pre­zentat doar un punct lovit, și nu o stra­te­gie care să dea consistență acțiunii noastre diplomatice într-un cadru multilateral. Acum trei ani, participând la o reuniune a Catedrei Senghor, la Centrul internațional de conferințe de la Sinaia al Universității din București, am văzut cu uimire cum un senator de Prahova îl admonesta pe directorul Institutului de Mondializare și Francofonie de la Lyon pentru faptul că francezii nu acceptă limbajul internațional și se încăpățânează să spună ordinateur la computer, clavier la tastatură și écran la monitor. Probabil că acest domn senator se numărase printre cei care votaseră în favoarea ratificării Convenției in­ter­na­țio­nale pentru protecția și promovarea di­ver­sității culturale... În orice caz, acest epi­sod este elocvent pentru felul în care înțeleg unii decidenți de la noi utilitatea pro­movării diversității culturale.

 

Protecția și promovarea diversității cul­tu­rale, inclusiv susținerea poziției Franței în favoarea excepției culturale în negocierea acordului de li­ber schimb transatlantic sunt chestiuni importante și au legătură cu misiunea ze­ro a diplomației unui stat: res­pectarea țării și a iden­ti­tății sale într-o lume do­mi­nată de mari actori. Diversitatea culturală este, aidoma bio­diversității, un element al patrimoniului comun al uma­nității a cărui apărare este un imperativ etic inseparabil de respectarea demnității persoanei umane. Garanții acestei di­ver­sități sunt, alături de libertatea de ex­pre­sie, pluralismul mijloacelor de comunicare în masă, multilingvismul și accesul egal pentru toate culturile la mijloacele de expresie și de difuzare. Pentru România, pro­movarea diversității culturale ar trebui să fie o marcă importantă a acțiunii noas­tre diplomatice, având în vedere co­mu­ni­tățile românești din vecinătatea apropiată, diaspora recentă, dar și comunitățile aro­mâne din Balcani. Reacția negativă a unor responsabili politici italieni față de pre­zen­ța unor profesori plătiți de statul român pentru a preda cursuri de limbă maternă elevilor români din școlile din Peninsulă ar trebui să ne facă să nu mai reducem „di­versitatea culturală“ la un simplu slo­gan. Digitalizarea masivă a mijloacelor de co­municare în masă (aici intrând nu nu­mai presa, dar și site-urile instituționale și comunitățile virtuale) oferă posibilități noi pentru strângerea legăturilor cu ro­mâ­nii din afara frontierelor, a celor care au studiat în România și care ar putea cons­titui un capital prețios pentru țara noastră și, în general, pentru toți cei care se in­te­resează de România. Pentru multe țări oc­cidentale, un obiectiv, alături de atragerea de investitori, turiști, studenți străini etc., este și intensificarea prezenței pe Internet și creșterea numărului de vizitatori ai site-urilor care difuzează informații de turism sau despre poziția lor în materie de politică externă. De exemplu, încă din 2007, Comisia pentru afaceri externe a Se­natului francez (în țările serioase, comi­sii­le parlamentare reprezintă adevărate cen­tre de analiză...) a prezentat un raport pe tema prezenței diplomatice virtuale în mai multe orașe milionare ale lumii. În ra­port se arată că „Internetul nu este un spațiu unic («un sat global»), ci o imen­să juxtapunere de spații electronice cons­tituite de frontiere lingvistice sau na­țio­nale“. Iată de ce site-urile cu informații adresate turiștilor și francezilor expatriați, cele privind actualitatea economică fran­ce­ză, site-ul Ministerului de Externe și ale ambasadelor din capitalele importante sunt printre cele mai bune site-uri ins­ti­tu­țio­na­le franceze. Același lucru se poate spune și de site-urile France 24, TV5, RFI și AFP.

 

Din păcate, site-urile Radio România Internațional și Agerpres sunt imobilizate în anii de început ai Internetului. De ase­menea, nu cred că cineva din MAE ar pu­tea considera drept o preocupare serioasă numărul de accesări ale site-urilor am­ba­sadelor României din Paris, Washington, Chișinău, Londra, Roma, Beijing sau Ber­lin... Da, interesul pentru prezența limbii ro­mâne și a calității acesteia în spațiul virtual și a difuzării informațiilor despre România fac parte din promovarea di­ver­si­tății culturale într-o lume globalizată! De asemenea, anglicizarea limbii române în mediul online și falsa idee, larg răspândită pe meleagurile noastre, că ar exista o sin­gură limbă a Internetului, respectiv en­gle­za, fac parte din neînțelegerea necesității prezervării diversității culturale. Potrivit unui studiu, la sfârșitul anului 2012, limba română era mai puţin prezentă în mediul online chiar decât malteza, în condiţiile în care populaţia României este de aproape 50 de ori mai mare decât a Maltei. Sper ca de atunci situația să se fi îmbunătățit! Mass-media digitale au un rol important pentru recuperarea acestor decalaje. Dez­vol­tarea presei digitale din România este esențială în spații precum cel al Republicii Moldova, unde mass-media de limbă ro­mâ­nă sunt pu­ternic concurate de cele ruse.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22