Republicanii îi cer presedintelui Obama sa nu transfere in SUA detinutii de la Guantanamo

Paul Cristescu | 10.11.2015

Membrii partidului republican din Congresul american incearca sa blocheze incercarea presedintelui Obama de a transfera în SUA deținuții aflati in închisoarea Guantanamo pe care acesta intentioneaza sa o inchida.

Pe aceeași temă

 

Barack Obama a promis in campania sa electorala ca va închide centrul militar de detenție de la Guantanamo, situat în Cuba, unde se află în continuare 112 prizonieri. Acest plan ar implica transferarea a 50 de prizonieri în SUA, in timp ce restul, considerați mai puțin periculoși, ar fi transferați în străinătate, transmite Agerpres.

 

Congresul a înscris însa in lege, inca din 2011, interdicția pentru Pentagon de a utiliza fonduri pentru a aduce deținuți în SUA.

 

Pentagonul ar urma să publice "foarte curând", după cum a afirmat luni purtătorul de cuvânt Jeff Davis, un plan evaluând siturile posibile din Statele Unite. "Avem un plan care ne permite să îndeplinim obiectivul președintelui de a închide Guantanamo și vom trimite acest plan Congresului foarte curând", a spus purtătorul de cuvânt.

 

Cel puțin patru situri sunt avute în vedere: baza militară Fort Leavenworth din Kansas, în centrul Statelor Unite; o închisoare federală la Florence și un penitenciar de stat în Canon City în statul vecin Colorado; și o închisoare militară la Charleston în Carolina de Sud, pe Coasta de Est. Aceste instalații ar avea nevoie să fie modificate pentru a atinge un nivel maxim de securitate.

 

Aleșii republicani din statele respective susțin că aducerea "celor mai răi teroriști din lume" ar reprezenta o amenințare pentru locuitorii din împrejurimi și promit o înfruntare în Congres.

 

CITITI SI: SUA continua lichidarea lagarului de la Guantanamo

 

Senatorul Tim Scott din Carolina de Sud l-a acuzat pe Barack Obama că "pariază pe securitatea națională pentru a-și îndeplini o promisiune de campanie". El a atras atenția că închisoarea Charleston se află la două-trei minute de mai multe școli și biserici.

 

În Colorado, senatorul Cory Gardner a subliniat că situl avut în vedere este situat la aproximativ o oră de mai multe instalații militare, printre care sediul comandamentului american pentru regiunea militară Nord (NORTHCOM).

 

"Nimeni nu va ataca Guantanamo", a spus senatorul de Kansas Pat Roberts. "Dacă trimitem însă deținuții în Carolina de Sud, în Kansas sau Colorado, aceste orașe ar deveni ținte imediat", a continuat el.

 

În opinia sa, grupări ca organizația Statul Islamic ar putea face din aceste transferări un mijloc de propagandă pentru a recruta militanți."Ei nu ar trebui să se afle în Statele Unite, trebuie să îi lăsam la Guantanamo", a insistat senatorul Pat Roberts.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22