Franta declara razboi gruparii jihadiste Stat Islamic. A sosit vremea faptelor

Paul Cristescu | 16.11.2015

Vineri, 13 noiembrie 2015 va intra în istorie ca ziua în care Franţa a fost lovită de atacuri teroriste fara precedent, in care au fost ucise 129 de persoane si ranite alte 352.

Pe aceeași temă

 

Ca si la 11 septembrie 2001 in New York, Spania in 2004 sau Marea Britanie in 2005, teroristii nu au urmarit tinte militare sau religioase, ci au lovit in mod simbolic, deliberat si bine planuit in inima unei civilizatii. Scopul a fost instaurarea fricii, raspindirea terorii. Franta a ripostat declarind razboi Statului Islamic. “Franţa va fi nemiloasă cu barbarii din Daesh", a declarat simbata presedintele Hollande, sustinut citeva ore mai tirziu de premierul Manuel Valls:”Suntem in razboi, vom actiona si vom lovi acest inamic" jihadist "pentru a il distruge".

 

Starea de urgenta declansata simbata a fost prelungita pentru trei luni, avioanele franceze au facut, duminica, 20 de raiduri aeriene bombardand Raqa, oras din nordul Siriei si fief al organizatiei teroriste Statul Islamic. Liderii lumii occidentale condamna la unison carnagiul de la Paris, admitind ca a venit vremea faptelor si a schimbarilor de strategie in fata atacului barbar al islamismului terorist.

 

Intr-o sala de concerte de la Bataclan mai multi teroristi care purtau veste cu explozibili au luat peste 100 de ostatici. Teroristi au ucis cu mitralierele zeci de persoane și s-au aruncat în aer atunci când trupele de intervenție au declanșat asaltul. Supraviețuitorii s-au salvat urcând pe acoperiș, alții au reușit să folosească ieșirea de urgență în momentul în care atacatorii și-au reîncărcat mitralierele. In urma asaltului au fost ucisi toti cei patru teroristi.

 

Alti trei terorişti s-au aruncat în aer în faţa arenei sportive Stade de France, situată la periferia Parisului, unde se desfăşura un meci de fotbal amical între selecţionatele Franţei şi Germaniei. Preşedintele François Hollande, care asista la meci, a fost evacuat în siguranţă.
 

În estul Parisului, pe bulevardul Charonne, 18 persoane au fost omorâte într-un atac cu armă automată care a vizat terase şi restaurante.
 

Atentatele au fost revendicate de Statul Islamic. Urmatoarele tinte: Londra, Roma si Washington

 

Atentatele au fost revendicate sâmbătă de gruparea teroristă Stat Islamic. "Atentatele comise la Paris sunt un miracol", a transmis Centrul media Al-Hayat, agenţia de propagandă a reţelei teroriste Stat Islamic, revendicând atacurile teroriste de la Paris. Centrul de propagandă teroristă a anunţat că va difuza în scurt timp o înregistrare video.

 

 

Simpatizanții ISIS au susținut acest lucru în mesajele lor de pe rețelele de socializare, imediat după comiterea atentatelor. Aceștia au postat numeroase mesaje în care își exprimau satisfacția față de atentate. “Mulțumesc Domnului pentru aceste atentate. Cel puțin 100 de morți și numărătoare continuă", scrie unul dintre susținătorii ISIS pe Twitter și care locuiește în Kuweit. Un altul a spus: “arde Parisul așa cum au ars musulmanii în Mali, Africa, Irak și Palestina”, potrivit publicației Express. Mai mulți simpatizanți ISIS au scris: “următoarele ținte teroriste sunt Londra, Roma și Washington”.

 

Hollande: Atacurile sunt un act de razboi. Franta va fi nemiloasa cu barbarii din ISIS

 

Președintele Francois Hollande a decretat sâmbătă trei zile de doliu național și a confirmat că există informații potrivit cărora atentatele au fost comise de membri ai grupării teroriste Stat Islamic. El a avertizat că barbarii din ISIS vor plăti scump, Franța nu va avea pic de milă pentru ei.

 

 

"Franţa va fi nemiloasă cu barbarii din Daesh" (n.red. - acronimul arab al reţelei teroriste Stat Islamic), a declarat Hollande după reuniunea Consiliului francez pentru apărarea naţională."Este vorba de un act de război pregătit, organizat şi plănuit din afara Franţei", a adăugat liderul de la Paris, actce a fost pus în practică cu ajutor din interior.

 

Manuel Valls, premierul francez, promite distrugerea ISIS: Suntem in razboi si vom lovi

 

Franța este în razboi și își va lovi dur dușmanul, organizatia terorista Stat Islamic, care a revendicat atentatele de vineri seara de la Paris, a declarat sambata premierul francez Manuel Valls, citat de Agerpres. "Suntem in razboi, vom actiona si vom lovi acest inamic" jihadist "pentru a il distruge", in Franta, in Europa, in Siria si in Irak, a declarat Valls, sambata, la postul de televiziune TF1.

 

Raspunsul Frantei va fi la "acelasi nivel" cu atacul sangeros de la Paris, a atenționat Valls.

 

Marine Le Pen cere inchiderea moscheilor radicale: Cetatenii francezi nu sunt in siguranta

 

Marine Le Pen, liderul formaţiunii ultranaţionaliste Frontul Naţional, a cerut sâmbătă închiderea moscheilor radicale şi distrugerea fundamentalismului islamic, stabilirea clară a prietenilor şi inamicilor Franţei."Trăim momente de groază, este o tragedie naţională. Franţa şi cetăţenii francezi nu mai sunt în siguranţă, eu am obligaţia să spun asta. (...) Franţa trebuie să stabilească clar cine îi sunt aliaţii şi care îi sunt inamicii. (...) Preşedintele Republicii a decretat starea de urgenţă şi a instituit controale la frontiere; este bine. (...) Orice ar spune Uniunea Europeană, Franţa trebuie să îşi recapete frontierele în mod definitiv", a declarat Marine Le Pen după atentatele de la Paris, citata de Mediafax.

 

"Franţa a devenit vulnerabilă, trebuie să se reînarmeze", a adăugat liderul ultranaţionalist. "Iar fundamentalismul islamic trebuie distrus. Moscheile radicale trebuie închise, străinii care instigă la ură trebuie expulzaţi, la fel şi imigranţii clandestini care nu fac nimic la noi", a spus Marine Le Pen.

 

Identificarea teroristilor, doi aveau cetatenie franceza

 

Atentatele din Paris au fost comise de trei echipe de terorişti tineri, foarte bine coordonate și care au acționat concomitent, a declarat procurorul general din Paris, Francois Molins, scrie Mediafax.

 

Prima echipă, compusă din trei kamikaze, a acţionat în zona Stade de France, unde se juca meciul amical dintre Franța și Germania și era prezent și președintele Franței. Cea de-a doua echipă se  afla la bordului unui autoturism Seat Leon, negru și a deschis focul asupra teraselor cafenelelor şi restaurantelor, iar cea de-a treia, care s-a deplasat cu un autoturism Volkswagen Polo închiriat din Belgia, este cea care a ucis cel puțin 82 de persoane la sala de spectacole Bataclan.

 

Doi dintre teroriștii care au acționat în atentatele de vineri seara de la Paris sunt cetățeni francezi cu domiciliul în Bruxelles, a anunțat duminică Parchetul federal belgian, într-un comunicat. Ambii atentatori au murit în timpul atacurilor.

 

The Washington Post a facut publica identitatea a inca trei teroristi: fratii Ibrahim si Salah Abdeslam si un alt barbat, Bilal Hadfi, relateaza The Guardian. Potrivit sursei, toti trei locuiau in Belgia, dar primii doi erau cetateni francezi.

 

În total, șapte persoane au fost reținute începând de sâmbătă în Belgia în cadrul anchetei privind atentatele de la Paris, iar 'unele dintre aceste persoane ar putea fi deferite judecătorului de instrucție în orele următoare', indică aceeași sursă.

 

 

Liberation scrie că unul dintre teroriștii de la Bataclan era un francez extremist, cunoscut autorităților pentru radicalismul său. Acesta a fost identificat după amprente.

 

Premierul Bavariei a declarat că poliția germană are indicii pentru a susține că un bărbat arestat la începutul lui noiembrie avea legătură cu teroriștii implicați în atacurile de vineri seara. Bărbatul, din Muntenegru, avea în mașină explozibili (200 de grame de TNT), grenade de mână șimitraliere Kalashnikov. Datele din GPS au arătat că el se îndrepta spre Franța.

  

Ismail Omar Mostefai, unul dintre atacatori

 

Unul dintre atacatorii de la Bataclan este Ismail Omar Mostefai, născut în 1985 în suburbiile Parisului, în Courcouronnes, provine dintr-o familie emigrată din Algeria și avea doi frați și două surori.

 

Ar fi călătorit în Siria câteva luni la rând, în iarna dintre anii 2013 și 2014. Mostefai fusese condamnat de nu mai puțin de opt ori pentru delicte de drept comun, între 2004 și 2010, dar nu a fost niciodată închis.

 

Din 2010, Omar apărea în evidențele serviciilor secrete franceze ca suspect de integrism islamic, dar nu era pus sub urmărire, au declarat surse ale poliției citate duminică de postul de televiziune BFM TV. "El a făcut obiectul unei fișe S în 2010 pentru radicalizare, dar nu a fost niciodată implicat într-un dosar de filieră sau asociație criminală în legătură cu o organizație teroristă", a explicat procurorul general al Parisului, precizând că nu a fost niciodată încarcerat.

 

Potrivit postului de televiziune citat, Omar frecventa des o moschee din Lucé, în departamentul Eure et Loir. Tatăl și unul dintre frații acestuia au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în arestul Direcției Antiteroriste a Poliției (SDAT) din Levallois Perret, la periferia Parisului, unde au fost interogați pentru a stabili dacă erau la curent cu activitățile lui Omar.

 

Locuințele celor două rude ale lui Omar, în Romilly sur Seine (Eure et Loir) și în Bondoufle (Essonne), au fost percheziționate sâmbătă. Fiind vorba de un caz de terorism, cei doi ar putea fi reținuți până la 96 de ore înainte de a fi trimiși în fața unui judecător. Fratele lui Omar, în vârstă de 34 de ani, s-a prezentat de bună voie la poliție, după ce a aflat că acesta era implicat în atentate.

 

Pasaportul gasit asupra unui terorist apartine unui refugiat inregistrat in Grecia

 

Posesorul pașaportului sirian găsit asupra unuia dintre atacatorii de la State de France a fost înregistrat ca apartinand unui refugiat din Siria în insula greacă Lesbos în 3 octombrie 2015, a declarat un oficial guvernamental grec pentru agenția Reuters.

 

„Titularul pașaportului a trecut prin insula Lesbos în 3 octombrie, unde a fost înregistrat conform regulilor Uniunii Europene”, a declarat Nikos Toscas, viceministru grec responsabil de poliție.

 

Ahmad Almohammad, 25 de ani, ar fi fost intrat în Grecia pe 3 octombrie, iar câteva zile mai târziu a trecut prin Serbia., scrie Blic. Ziarul nu divulgă sursa imaginii pașaportului, dar afirmă că agențiile de securitate franceze au cerut asistență din partea Serbiei și acces la baza ei de date ale migranților.

 

Potrivit cotidianului, sosirea lui Almohammad a fost înregistrată de autoritățile elene pe 3 octombrie. El a intrat în Serbia din Macedonia pe la Presevo la 7 octombrie și a fost aici înregistrat.

 

În centrul de primire a refugiaților de la Presevo, el a cerut în mod oficial azil, o practică comună, dar în curând a plecat în Croația, potrivit Blic.

 

Cotidianul din Zagreb Vecernji List a informat că același bărbat a trecut în Croația din Serbia și s-a înregistrat la centrul Opatovac pe 8 octombrie. Numele lui nu a declanșat o alertă, ceea ce înseamnă că el nu era etichetat pe plan internațional ca suspect, afirmă ziarul croat.

 

Seful serviciilor germane: Islamistii ii abordeaza pe refugiati in centrele de primire

 

Șeful serviciului german de informații interne (BfV), Hans-Georg Maassen, a cerut sâmbătă aplicarea riguroasă a procedurilor de înregistrare a miilor de refugiați care intră zilnic în Germania, întrucât extremiștii pot exploata haosul creat de fluxurile masive de imigranți.

 

"Este posibil ca, odată cu refugiații, să vină și teroriștii, dar credem că probabilitatea este destul de scăzută. Totuși, pentru autoritățile din domeniul securității este important să existe proceduri metodice legate de intrarea în Germania și să fie aplicate procedurile de azil", a declarat Hans-Georg Maassen, într-un interviu publicat duminică de mai multe ziare locale.

 

Maassen a atras atenția că drumul refugiaților din Siria și Irak către Turcia, Grecia și nordul Europei, pe așa-numita rută balcanică, este extrem de periculos. "Ar fi riscant și deloc tipic pentru persoane cu misiune de luptă să treacă din Turcia către insulele grecești pe mare, la bordul unor ambarcațiuni-coșciug", a spus el.

 

Deși poliția germană efectuează verificări ale pașapoartelor la punctele de trecere a frontierelor și în zonele de graniță, se crede că mii de refugiați intră în Germania fără să fie verificați. Maassen și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că islamiști radicali aflați deja în Germania ar putea încerca să recruteze tineri imigranți. "Am remarcat că islamiștii abordează în mod special refugiații din centrele de primire. Suntem deja la curent cu peste 100 de cazuri" de acest gen, a declarat șeful BfV, care consideră că islamiștii radicali văd în criza refugiaților o șansă de a recruta oameni pentru cauza lor.

 

Operatiune bulgara decisa dupa Paris: Au fost arestati 11 traficanti si 315 imigranti

 

Poliția bulgară a arestat 315 imigranți ilegali și 11 traficanți de persoane în cursul unei operațiuni de proporții declanșate sâmbătă seara.

 

Ministerul de Interne și Agenția pentru Securitate Națională au lansat o operațiune comună vizând depistarea și reținerea imigranților ilegali și traficanților de persoane, în regiunile aflate pe ruta de imigrație ilegală dinspre Turcia spre Serbia: Burgas, Iambol, Haskovo, Pazargik, Vrața, Montana și Vidin.

 

Ministerul de Interne a anunțat călătorii că se pot aștepta la întârzieri din cauza introducerii controlului total la frontierele Bulgariei care sunt și granițe externe ale Uniunii Europene, respectiv cele cu Turcia, Macedonia și Serbia, precum și pe aeroportul internațional din Sofia, a relatat Novinite.

 

Polonia refuza sa preia cotele de refugiati ce ii revin

 

Polonia nu va prelua cotele de refugiați ce-i revin, a comentat ministrul de externe polonez desemnat, Konrad Szymanski, sâmbătă, imediat după atentatele de la Paris. Polonia a votat pentru cote la Consiliul JAI din 22 septembrie."În fața evenimentelor tragice din Paris, nu vedem posibilitățile politice de a implementa (aceste acorduri)"  a scris ministrul desemnat,  într-un comentariu publicat pe portalul de știri (cu orientare de dreapta) wPolityce.pl

 

Viitorul cabinet conservator polonez nu este de acord cu angajamentul asumat de fostul guvern de la Varșovia de a accepta să împartă povara relocării imigranților pe întreg teritoriul UE. "Decizia (Consiliului UE) este valabilă pentru toate țările UE, dar implementarea sa este foarte greu de imaginat astăzi. Va trebui să așteptăm decizia Curții de Justiție a UE, o reacție a Bruxelles-ului", a declarat totodată Szymanski într-un interviu acordat postului de radio RMF FM.

 

Polonia s-a opus cotelor obligatorii de relocare, dar pe 22 septembrie, la Consiliul JAI, a votat pentru.

 

Atentatele din Paris schimba agenda G20. Juncker: Nu trebuie cedat emotiilor primare

 

Atentatele de la Paris au schimbat agenda summitului G20 de la Ankara, toți liderii participanți fiind de acord că trebuie găsite soluții concrete pentru eliminarea grupărilor teroriste care au ajuns o amenințare pentru toată lumea occidentală, fără niciun fel de deosebire.

 

Țările Uniunii Europene nu ar trebui să cedeze emoțiilor primare de respingere a refugiaților, după valul de atentate de vineri seară din Paris, pentru că atacatorii din Franța erau criminali, nu solicitanți de azil, a declarat duminică președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

 

"Acesta nu a fost un atac împotriva Franței și Parisului, ci un atac împotriva valorilor universale", a insistat Juncker.

 

Înalte oficialități din Polonia și Slovacia au aratat că violențele au scos în evidență preocupările europenilor legate de primirea de refugiați musulmani.

 

"N-ar trebui să amestecăm diferitele categorii de oameni care vin în Europa", a insistat Juncker, într-o conferință de presă în marja summitului G20 din Antalya. "I-aș invita pe aceia din Europa care încearcă să modifice agenda migrației pe care am adoptat-o.... Aș dori să le amintesc să fie serioși în legătură cu acest subiect și să nu cedeze acestor emoții primare care nu-mi plac. Înțeleg dificultatea, dar nu văd necesitatea de a schimba abordarea generală", a adăugat Juncker, care consideră că atacurile din Paris nu trebuie să antreneze o schimbare radicală a politicii europene în privința primirii de refugiați.

 

În ceea ce privește pericolul pe care atentatele de la Paris îl reprezintă pentru zona Schengen de liberă circulație, Juncker a recunoscut că Schengen "este în pericol". "Dar nu doar din cauza incidentului recent, ci deoarece controlul frontierei externe (a UE) nu funcționează cum trebuie. Trebuie să luăm măsuri pentru a întări frontierele externe", a insistat Juncker.

 

Tusk: A sosit vremea faptelor. Nu poate fi un simplu summit

 

Este nevoie de acțiuni mai ferme împotriva terorismului după atentatele de vineri seară din Paris, a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk.

 

"Acesta nu poate fi doar un alt summit. Cuvintele nu sunt îndeajuns. Astăzi a sosit vremea faptelor", a declarat Tusk, apreciind că liderii G20 "au o răspundere specială" în ceea ce privește distrugerea sistemelor financiare internaționale prin intermediul cărora sunt finanțate rețelele teroriste.

 

El a cerut totodată "fiecăruia dintre liderii G20" să-și concentreze acțiunile militare împotriva Statului Islamic. "Ei sunt adevăratul dușman al lumii libere, nu opoziția moderată siriană", a mai spus Tusk, într-o aluzie la Rusia, acuzată că vizează grupările de opoziție la adresa președintelui sirian Bashar al-Assad.

 

Obama: Atacurile de la Paris, un atac impotriva intregii umanitati si a valorilor noastre

 

Atentatele care au lovit capitala Franței vineri seara nu sunt doar un atac împotriva Parisului, ci reprezintă "un atac împotriva întregii umanități și a valorilor noastre universale", a declarat președintele SUA, Barack Obama.

 

 

Președintele american a adăugat că Statele Unite vor ajuta Franța "să-i aducă pe teroriști în fața justiției", dar pe de altă parte a precizat că este încă devreme să se pronunțe cine a pus la cale aceste atacuri care au avut ca scop să terorizeze populația civilă și oamenii nevinovați. "Se pare că există anumite activități periculoase în derulare în acest moment. Până nu vom avea confirmarea că autoritățile franceze au situația sub control și până când nu vom avea informații mai detaliate, nu doresc să fac speculații", a spus Obama.

 

"Ne vom dubla eforturile, împreună cu alți membri ai coaliției (antijihadiste) pentru a asigura o tranziție pașnică în Siria și pentru a elimina Daesh (acronimul în limba arabă pentru SI)", a declarat Obama în fața presei, la încheierea unei întrevederi cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan.

 

Doi cetateni romani au fost ucisi in atacurile islamiste de vineri

 

MAE a anunţat sâmbătă că doi cetăţeni români au murit în atentatele de la Paris, informaţia fiind confirmată de autorităţile franceze. "Ministerul Afacerilor Externe anunță cu profund regret că decesul a doi cetățeni români în atacurile produse în cursul nopții trecute în capitala Franței a fost confirmat de autoritățile franceze. MAE informează că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora și le va acorda asistența consulară necesară", se spune într-un comunicat al MAE.

 

MAE amintește că un cetățean român a fost rănit ușor în atacurile survenite în cursul nopții în capitala Franței. Persoana în cauză a primit îngrijiri la un spital din Paris și, în cursul dimineții, a fost externată.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22