De același autor
Riscurile economice cele mai mari pentru Cabinetul Cioloș nu vor veni neapărat din interior, ci din afara ţării.
Economia nu va pune mari probleme cabinetului condus de Dacian Cioloș în 2016. Va fi un an cu o creștere economică robustă, e drept, în cârca unui consum stimulat de salarii ceva mai mari și de taxe ceva mai mici, care va compensa, în parte, golurile bugetului. Din perspectivă economică, anul cel mai dificil va fi 2017, deoarece atunci se decontează deficitele anului 2016, cu posibila intrare în procedura de deficit excesiv. Nu este exclus ca în 2017 să se renunţe la etapa amânată a relaxărilor fiscale, aia cu păguboasa taxă pe stâlp şi cu acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe carburanţi.
Desigur, mulţi sceptici sunt îngrijoraţi de peisajul politic tensionat, în care partidele sufocă interesul general, pentru a-şi satisface interesele de gaşcă. Ei se tem că guvernul nu va găsi înţelegere într-un parlament dominat de egoismul de partid şi, ca efect, nu va reuşi să promoveze multe măsuri de reformă. Rămâne de văzut dacă politicienii din parlament vor faulta guvernul sau dacă urechile lor fine au auzit strigătele de repulsie ale străzii şi vor lăsa Executivul să lucreze. Până la urmă, oricât te-ai amăgi că ţara stă cuminte acasă şi te-ar mai vota, naivă, dacă bucureştenii te iau cu asalt, ai două soluţii: demisionezi sau fugi.
Distribuirea banilor prin Legea bugetului ar putea fi condiţionată şi de propunerea de majorare de salariilor bugetarilor cu 10%, care ar presupune tăieri de finanţare din alte părţi. Există posibilitatea, palidă, ca preşedintele să nu promulge legea respectivă, dar gestul ar fi extrem de nepopular şi eventuala frustrare a bugetarilor s-ar răsfrânge şi asupra guvernului, prin ricoşeu. Noul ministru de Finanţe, Anca Paliu Dragu, nu va avea de ales şi va tăia bugetele ministerelor, deoarece soluţia cealaltă, majorarea veniturilor prin măriri de taxe, este exclusă.
Se întrezăreşte însă şi o rază de speranţă: anume, abilitatea noilor demnitari de a atrage banii europeni. Dacă România ar reuşi să folosească sumele pe care le are la dispoziţie, atunci deficitul nu mai este o problemă. Accelerarea absorbţiei fondurilor europene, asocierea în proiecte regionale finanţate prin planul Juncker, pe care Dacian Cioloş le cunoaşte bine, sunt aşteptări realiste de la noul guvern. Rămâne de văzut dacă noul cabinet va avea spaţiul politic pentru a continua reformele începute sub bagheta Comisiei Europene, a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional. Oricum, agenda reformelor amânate sau incomplete este stufoasă şi nu e clar cât anume se va putea recupera într-un singur an, cu acompaniament de propagandă electorală.
Desigur, construcţia autostrăzilor este vitală, dar aici probabil că destructurarea nucleelor de corupţie, simultan cu spaima de justiţie va da roade şi autorităţile responsabile vor trece la treabă. Reforma companiilor statului este mai complexă şi presupune abordări diferite. Există un calendar de listări la bursă, de pildă, agreat cu Fondul, dar amânat cu încăpăţânare din motive obscure. Continuarea reformelor, a privatizărilor şi a listărilor la bursă vor fi încercările Cabinetului Cioloș.
Şi Ministerul Finanţelor trebuie să se modernizeze. Fiscul consumă timp şi bani, risipindu-se în controale numeroase pentru mize mici. Simplificarea birocraţiei şi extinderea sistemelor informatice este o recomandare mai veche a FMI.
Dar riscurile cele mai mari pentru Cabinetul Cioloș nu vor veni neapărat din interior, ci din afara ţării. Federal Reserves, sistemul american de bănci centrale, pregăteşte majorarea dobânzilor. Dolarul se va întări şi atrage, ca un magnet, o mare parte din banii plasaţi în ţările emergente, aşa, ca România. Vor apărea atunci presiuni de devalorizare a leului şi majorări de costuri ale datoriei publice. O creştere a costurilor datoriei publice amplifică deficitul bugetar şi, în plus, poate majora toate dobânzile pieţei bancare. Scandalul recent al măsluirii emisiilor de noxe de către grupul german Volkswagen ar putea afecta economia Germaniei, deoarece acolo industria auto produce 10% din PIB. Germania absoarbe o cincime (20%) din exporturile României, iar dacă va avea probleme, industria noastră va suferi. De altfel, producţia industrială nu creşte în ritmul economiei, iar afacerile industriale vor fi împovărate şi în 2017 de taxa pe stâlp, cheltuială greu de echilibrat pentru multe companii. Preţurile petrolului ar putea creşte, ceea ce ar şterge cu buretele avantajul scăderii taxei pe valoarea adăugată pentru buzunarele românilor. Şi alimentele s-ar putea scumpi, dacă Europa îşi reia exporturile către Rusia, ceea ce n-ar fi exclus să se întâmple destul de rapid. Sunt doar câteva dintre riscurile externe care ne pot afecta economia, complicând astfel misiunea guvernului.
