Premieră ”Bridge of Spies”, cu Tom Hanks, în regia lui Steven Spielberg/ VIDEO

Fara Autor | 24.11.2015

2015-11-27

Pe aceeași temă

Filmul ”Bridge of Spies”, produs de DreamWorks, ​ în regia lui Steven Spielberg și avându-i în distribuție pe Tom Hanks, Alan Alda și Mark Rylance va avea premiera în România vineri, 27 noiembrie.

 

Podul la care face referire titlul filmului este unul real, ce face legătura între periferia fostului Berlin de Vest şi centrul oraşului Postdam, aflat anterior sub controlul Germaniei de Est. A primit numele de „pod al spionilor” în anii ’60, când serviciile secrete ale sovieticilor şi ale americanilor schimbau prizonieri în acest loc, prezintă cinemagia.ro.

 

 

Bridge of War – după un scenariu semnat de Matt Charman, rescris de Joel şi Ethan Coen – spune povestea primului schimb de prizonieri făcut pe pod, dar şi a încercărilor avocatului James Donovan (Tom Hanks) de a negocia eliberarea pilotului Francis Gary Powers după ce avionul său a fost doborât pe teritoriul Uniunii Sovietice.

 

Așadar, este vorba despre un thriller dramatic amplasat pe fundalul unei serii de evenimente istorice. „Bridge of Spies” spune povestea lui James Donovan (Hanks), un avocat din Brooklyn care se trezeşte aruncat în centrul Războiului Rece, când CIA îl trimite cu sarcina aproape imposibilă să negocieze eliberarea unui pilot american U-2 capturat. Scenariștii Matt Charman, Ethan Coen şi Joel Coen transformat această experiență remarcabilă din viața lui Donovan într-o poveste inspirată din fapte reale, ce surprinde esența unui om care riscă în această călătorie (v. trailer oficial).

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22