Mali: victima internaționalei teroriste

Câștigarea războiului împotriva mișcărilor teroriste islamiste nu se poate face acționând pe bucăți, ci într-un cadru global.

Terorismul internațional a adus în atenția opi­niei publice internaționale un stat din Africa Subsahariană, Mali, și capitala sa Bamako. Es­te a doua oară într-un an. Pe 7 martie, un aten­tat terorist a vizat un bar din capitala maliană, La Ter­rasse, frecventat de ex­pa­tri­ați, și a făcut 13 victime. Opt luni mai târziu, pe 20 no­iem­brie, atentatorii au vi­zat un alt loc ce simbolizează pre­zen­ța occidentală la Ba­mako, Ho­telul Radisson, un­de se aflau 170 de persoane. Forțele spe­ciale maliene aju­tate de for­țele franceze au eli­berat os­ta­ticii, dar operațiunea s-a soldat cu 27 de vic­time. De altfel, în fiecare lună, în Mali, au loc atentate, dar acestea se petrec mai ales în centrul țării, în locuri comune care nu suscită emo­țiile occidentale. Haosul și violența se adaugă într-un loc marcat de sărăcie cronică. Fostă colonie franceză, Mali face parte dintr-o categorie de țări considerate „cel mai puțin avansate“ (PMA), având 65% din teritoriu în zo­na deșertică sau semideșertică. Speranța de viață de numai 53 de ani... Și, cu toate aces­tea, Mali constituie o miză importantă a terorismului islamic.

Alungarea de la putere a colonelului Gaddafi și instalarea haosului în Libia a afectat în mod direct Mali. Sudul Libiei a devenit un ade­vărat sanctuar jihadist, al tra­fi­­cului de arme, de droguri și de persoane, iar această si­tua­ție a proliferat în întreaga re­giune sahelo-sahariană, ple­când de la Mauritania, tre­când prin Mali, sudul Algeriei și Niger și ajungând până în Ciad. Riscul este ca această „in­ternațională teroristă“ să cuprindă întreg cen­trul Africii, întinzându-se spre Nigeria și Bur­kina Faso, dar și spre state reputate pen­tru islamismul moderat, precum Senegal. E un front mai important pentru Franța decât cel din Levant, atât din considerente ce țin de legăturile directe ale acestei regiuni cu țărmul maghrebian al Mediteranei, dar și din faptul că această regiune este inima prezenței fran­ceze în Africa. Principalele grupări teroriste care își dispută supremația în regiune sunt organizația Al-Qaeda (ramura din Maghreb, AQMI), Mișcarea pentru Unicitate și Jihad în Africa de Vest (MUJAO) și Ansar Dine. Prima es­te o organizație influențată de algerieni, a do­ua de malieni din nord-vestul țării (pu­ter­nic influențați de wahhabism), iar a treia este dominată de tuaregi. În ciuda acestei com­pe­tiții, obiectivele islamiștilor sunt aceleași : dis­trugerea statelor postcolonizate, instaurarea unui regim musulman radical și alungarea prezenței franceze și occidentale (în Mali sunt 6.000 de expați francezi). Această competiție se suprapune unui clivaj „istoric“ ce afec­tează toate statele sahelo-sahariene situate între paralelele de 10 și 20° latitudine nordică: opoziția între populațiile arabo-tuarege din Nord și cele africane din Sud, islamizate și ele, dar care continuă să se raporteze la tra­di­țiile animiste. Alte flageluri care minează sta­tul malian sunt: corupția generalizată, rețelele mafiote (Mali este în mod tradițional ruta cea mai bătută a traficanților între Africa de Vest și cea de Nord) și creșterea influenței Isla­mului wahhabit, exportat/importat de/din Ara­bia Saudită (atât Riadul, cât și Doha au ști­ut să ocupe spațiul lăsat liber în regiune, du­pă căderea colonelului Gaddafi, folosindu-se de ideologia wahhabită și salafistă). Din ia­nuarie 2013, există o prezență militară străină pentru combaterea focarelor de instabilitate, în primul rând din partea fostei puteri co­lo­nia­le, Franța (3.800 de militari desfășurați în ca­drul operațiunilor Serval, Épervier și Bark­ha­ne, atât în Mali, dar și în statele din jur, pe o su­prafață de circa 5 milioane de km.p.), și căș­tile albastre ale ONU (aproape 13.000 de mi­litari în cadrul operațiunii MINSUCA). În ace­lași timp, statele din regiune – Mauritania, Ma­li, Burkina Faso, Niger și Ciad – și-au în­tă­rit cooperarea regională antiteroristă prin cre­area unui organism permanent cu vocație mi­li­tară (G5 Sahel), având în vedere că grupările teroriste acționează la nivelul întregii regiuni. Sub influența franceză și a țărilor din jur, în luna august, a fost semnat un acord de pace între guvernul de la Bamako și grupările re­be­le dominate de tuaregi. Cu toate acestea, atât timp cât „poarta de intrare“ a grupărilor ji­hadiste, Libia, rămâne deschisă, nu se poate spe­ra la instaurarea calmului în Mali și în în­treaga regiune.

Situația din Mali și din regiunea sahelo-sa­ha­ri­a­nă e strâns legată de Libia și Orientul Mij­lo­ciu. În acest vast perimetru, teoria vaselor co­municante își găsește cea mai bună con­fir­ma­re: câștigarea războiului împotriva miș­că­ri­lor t­eroriste islamiste nu se poate face acțio­nând pe bucăți, ci într-un cadru global. În ace­lași timp, rolul de jandarm al Occidentului va tre­bui asu­mat pentru mult timp de aici înainte.