De același autor
Doborârea săptămână trecută a unui avion de atac Suhoi Su-24 de către aviația militară turcă a ridicat nivelul tensiunilor existente între NATO și Federația Rusă. Incidentul a pus sub semnul întrebării, de asemenea, cooperarea dintre Rusia și Occident pe tema combaterii terorismului statului islamic. Diferendele dintre Kremlin și alianța nord-atlantică sunt evidente din variantele radical diferite ale incidentului prezentate de ambele părți. Situația creată de acest incident militar grav complica și mai mult peisajul geostrategic al confruntării din Siria.
Versiunea incidentului, prezentată de Turcia și acceptată de NATO în prezent, e următoarea: două avioane rusești de atac Suhoi Su-24M (Fencer-D) au fost detectate violând spațiul aerian turcesc. Două avioane de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Turce le-au interceptat. Unul dintre avioanele rusești a părăsit spațiul aerian turcesc după ce piloții turci au început să emită avertismentele că acestea încalcă spațiul aerian al Turciei. Al doilea avion a ignorat avertismentele piloților turci și a fost doborât.
Conform acestei variante, piloții turci au emis 10 avertismente timp de 5 minute, după care unul dintre ei a lansat o rachetă aer-aer care a doborât avionul infractor. Avionul rusesc s-a prăbușit în Siria – acest aspect nu contrazice varianta turcă privind violarea spațiului aerian având în vedere proximitatea graniței turco-siriene și vitezele cu care zboară avioanele de luptă moderne.
Forțele ruse aflate în Siria au trimis două elicoptere într-o misiune de căutare și salvare a celor doi piloți. Unul dintre piloții turci a fost omorât în timp ce cobora cu parașuta de către rebelii turkmeni din Siria, iar celălalt a fost recuperat de forțele rusești. Unul dintre elicopterele militare rusești a fost avariat și forțat să aterizeze – un pușcaș marin rus fiind ucis de tirurile de la sol. Acesta a fost distrus mai târziu de către rebeli cu o rachetă antitanc de proveniență americană.
Versiunea incidentului prezentată de partea rusă este diferită de ce a Turciei. Ministerul apărării Federației Ruse a susținut că avionul Su-24 zbura în spațiul aerian sirian și că acesta nu ar fi violat spațiul aerian al Turciei. Kremlinul își susține poziție bazându-se pe imaginile de pe radarele de supraveghere siriene, care ar confirma că avioanele rusești se aflau în spațiul aerian al Siriei. Reacția diplomatică a Rusiei a fost violentă, președintele Vladimir Putin acuzând că acțiunea Turciei reprezintă „o înjunghiere pe la spate” a Kremlinului, și mai grav, Ankara a fost acuzată că ar colabora și ar finanța statul islamic (Daesh).
Dacă incidentul este privit însă în profunzime, un observator lucid și-ar da seama că acesta era oarecum inevitabil având în vedere agresivitatea militară a Rusiei față de statele membre NATO, în urma anexării Crimeei și a războiului din estul Ucrainei.
Aviația militară rusă și forțele navale rusești au hărțuit nave și aeronave aliate aflate în spațiul aerian internațional sau în ape internaționale. Mai mult, aviația militară rusă a violat în câteva rânduri spațiul aerian al unor state membre NATO sau neutre (Suedia). În mai multe rânduri avioane aparținând forțelor aeriene ruse au efectuat manevre periculoase în apropierea unor avioane militare ale NATO și ale Statelor Unite. Pe 3 martie 2014 într-un incident care putea duce la o tragedie similară cu doborârea accidentală a cursei civile MH17 în Ucraina, un avion de cercetare rusesc și-a oprit transponderul și era să intre în coliziune cu un avion de pasageri suedez ce decola de pe aeroportul din Copenhaga.
Toate aceste provocări – hărțuirea navelor și aeronavelor NATO, precum și violarea ocazională a spațiului aerian sau apelor teritoriale – fac parte dintr-un efort concentrat al Federației Ruse de a-și demonstra capabilitățile militare membrilor alianței, de a avertiza alianța cu privire la potențialele consecințe dacă s-ar implica în conflictul din Ucraina și de a demonstra hotărârea leadershipului de la Kremlin de a nu fi izolat sau intimidat de sancțiunile economice și diplomatice impuse de occident în urma crizei din Ucraina. Un scop secundar al acestor demonstrații de forță extrem de periculoase este culegerea de informații cu privire la modul în care NATO și Statele Unite ar reacționa în caz de conflict. Informații precum viteza de reacție a apărării antiaeriene sunt cruciale pentru planificare unor operațiuni și lovituri aeriene în caz de conflict.
Un raport realizat în noiembrie 2014 de către think-tank-ul European Leadership Network a arătat că în aproximativ 8 luni de zile au avut loc 40 de incidente militare în care au fost implicate aeronave și nave militare aparținând Federației Ruse. Printre aceste incidente s-au numărat răpirea unui ofițer de informații estonian de pe teritoriul Estoniei, potențiala coliziune dintre un avion militar rus și un avion de pasageri în Danemarca, precum și violarea apelor teritoriale ale Suediei de către un submarin rusesc. Tot în 2014, în largul coastelor Scoției, un submarin rusesc a fost descoperit și „vânat” de Royal Navy care a beneficiat de sprijinul avioanelor antisubmarin ale Statelor Unite, Franței și Canadei.
Intervenția militară a Rusiei în Siria a dus la repetarea acestui pattern de incidente militare însă într-un context mult mai tensionat. În octombrie 2015, la doar câteva zile de la începutul intervenției în Siria avioane militare rusești au violat spațiul aerian turcesc. Pe 16 octombrie 2016 un avion fără pilot rusesc este doborât de aviația militară turcă după ce acesta a pătruns în spațiul aerian al Turciei. Până la doborârea avionului rusesc cel mai grav incident dintre aviația rusă și aviația turcă a avut loc când un avion de vânătoare Suhoi Su-3o a iluminat cu radarul de bord timp de 5 minute un avion F-16 turc – un gest extrem de agresiv, care practic semnala intenția pilotului rus de a-și doborî „omologul turc”.
Incidentul din 24 noiembrie demonstrează, pe lângă imprudența și agresivitatea Rusiei, faptul că planificatorii militari ruși au subestimat reacțiile Ankarei la violările repetate ale spațiului său aerian precum și ignorarea istoriei recente a incidentelor militare în regiune. Între 2012 și 2014 Turcia a doborât două avioane de vânătoare MiG-23 și un elicopter de transport Mi-17 aparținând Siriei, care s-au „aventurat” în spațiul său aerian. La rândul său Siria a doborât în 2012 un avion de vânătoare turcesc F-4 Phantom II care efectua zboruri de cercetare în apropierea graniței turco-siriene și a pătruns în spațiul aerian al țării vecine.
Însă cea mai gravă eroare comisă de Moscova a fost ignorarea intereselor Turciei din Siria. Intervenția rusă din această țară are drept scop menținerea la putere a lui Bashar al Assad sau măcar menținerea dominației alauite în Siria, nu combaterea Daesh. Turcia se opune revenirii la putere a lui Bashar al Assad sau a grupului din care acesta face parte. Pe cale de consecință, majoritatea țintelor atacate de aviația rusă sau de forțele terestre rusești în Siria sunt rebelii anti-Assad și mai puțin teroriștii statului islamic. Printre rebelii bombardați de forțele aeriene ruse în Siria s-au numărat și etnicii turkmeni, în a căror soartă Turcia are un interes direct. Aviația rusă a bombardat 17 localități turkmene până la incidentul din 24 noiembrie, iar protestele diplomatice ale Turciei au fost ignorate.
Pe scurt, Rusia nu numai că a ignorat interesele Turciei în conflictul din Siria, dar prin comportamentul său militar, Kremlinul a sfidat Ankara. Pe 24 noiembrie Turcia a decis că a venit momentul să arate Rusiei că lucrurile nu mai pot continua așa – și i-a doborât unul dintre avioane.
Tensiunile diplomatice între NATO și Rusia, și între Kremlin și Ankara au crescut ca urmare a doborârii avionului militar rusesc. Acest incident, oricât de tragic ar părea la prima vedere, poate fi punctul de plecare pentru detensionarea relațiilor dintre Rusia și NATO. Gestul Turciei arată riscurile la care se expune Rusia prin etalarea agresivă a capacităților sale militare în proximitatea teritoriului alianței. Replica Moscovei la acest incident arată că nu a înțeles încă „mesajul” – dar printr-o diplomație abilă se poate ajunge la o modificare a comportamentului militar rusesc față de NATO, pe termen mediu și lung.
