Regimul Assad finanțează Statul Islamic

Tudor Despina | 01.12.2015

Statul Islamic nu deranjează foarte mult în Siria și Irak. Pentru ruși, teroriștii produc argumentul prezenței militare în regiune. Pentru regimul lui Assad, jihadiștii lucrează ca o contrapondere, făcând din liderul sirian un rău mai mic cu care, la o adică, Occidentul ar putea lucra. Iar afacerile Damascului cu Daesh par să înflorească.

Pe aceeași temă

 

Urmare a atacurilor teroriste din Paris, la 13 Noiembrie, președintele Francois Hollande s-a lansat săptămâna trecută într-un turneu diplomatic în SUA și Federația Rusă. El a cerut în mod explicit un efort internațional aprofundat pentru a contracara acțiunile Daesh (denumirea arabă pentru Statul Islamic), grupare responsabilă pentru atacurile asupra capitalei franceze. Francois Hollande a cerut în cadrul discursului sustinut alături de omologul său american, Barack Obama, în 24 Noiembrie, la Casa Albă, o întărire a eforturilor militare nu doar în Siria, ci și în Irak, acolo unde jihadiștii au de asemenea o prezență intensă.

 

Liderul francez s-a referit și la situația președintelui sirian, puternic susținut de Rusia și Iran. “Bashar al-Assad trebuie să plece cât mai curând posibil”, a spus liderul francez. El a tinut sa sublinieze necesitatea unei cooperări mai mari între americani și ruși împotriva Daesh. “Cu respect pentru domnul Assad, cred că trebuie să lăsăm procesul de la Viena să își urmeze cursul. E cea mai bună cale”, a spus la rândul său Barack Obama cu referire la negocierile de pace care sunt purtate în această perioadă în capitala Austriei. “Să nu avem iluzii. Siria e un stat esuat. A esuat atunci cand Assad a început să își ucidă propriii cetățeni. Va fi un proces dificil în a aduce împreună toate facțiunile care activează pe teritoriul sirian. Dar e posibil”, a adaugat liderul de la Casa Albă.

 

Două zile mai târziu, în 26 Noiembrie, Vladimir Putin spunea la Moscova că “suntem pregătiți să cooperăm cu coaliția condusă de Statele Unite”, după discuții cu Hollande. A fost cel mai direct angajament pentru eforturi corelate Rusia-Occident de la anexarea Peninsulei Crimeea de la Ucraina, în 2014, arată cei de la Wall Street Journal. Departe, însă, de inițiativa rușilor pentru o mare coaliție în Siria, mai degrabă sub auspiciile Națiunilor Unite decât sub leadership american, așa cum propusese liderul de la Kremlin.

 

Și totuși

 

În 25 Noiembrie, Departamentul Trezoreriei a activat noi sancțiuni față de patru indivizi și șase entități, pe fondul sprijinirii regimului Assad. „Guvernul sirian e responsabil pentru brutalitatea și violența la scară largă împotriva propriului popor”, a arătat sub-secretarul pentru terorism și informații financiare Adam J. Szubin. Însă Washingtonul vorbește și despre un intermediar pentru procurarea de petrol pentru regimul lui Assad de la Statul Islamic. George Haswani „asistă material și acționează pentru sau în numele Guvernului Siriei. (...) Haswani este un om de afaceri sirian care funcționează ca un intermediar la procurarea de petrol pentru regimul sirian de la Statul Islamic. (...) Uniunea Europeană l-a adăugat pe Haswani pe lista sancțiunilor sale în Martie 2015”, arată Departamentul Trezoreriei.

 

Ceea ce înseamnă că Bashar al-Assad finanțează teroriștii Daesh care se presupune a fi inamicul său numărul 1. Informația prezentată de americani arată, de asemenea, că prezența militară a rușilor în Orientul Mijlociu sub argumentul luptei antiteroriste devine nulă. Putin îl sprijină pe Assad, care cumpără petrol de la teroriștii pe care ar trebui să îi înfrunte. Sau cum spun cei de la Wall Street Journal, ”e mai precis să numim Statul Islamic si regimul Assad drept inamici simbiotici care se folosesc unul de altul pentru a-și păstra puterea”. Auzim deja mai multe voci occidentale care numesc regimul de la Damasc drept răul cel mai mic, pentru că, deși persecută propriul popor, măcar luptă împotriva SI. Însă devine clar că Daesh îi e util lui Assad, tocmai pentru că îl face să arate mai prizabil pentru Vest.

 

Un Holocaust modern

 

Era greu de crezut acum doi ani că în Europa ar putea să revină, punctual, un discurs public cu tente extremiste. Încă de acum câteva săptămâni, Înaltul Comisariat pentru Refugiați din cadrul ONU atrăgea atenția că în Europa revin argumente care își au rădăcinile în retorica ce a precedat Holocaustul. Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului Zeid Ra’ad Al Hussein a avertizat că limbajul dezumanizant folosit de anumiți oficiali europeni în dezbaterile privind criza refugiaților are ecou în retorica ce a precedat cel de-Al Doilea Război Mondial și care a dus la apariția Holocaustului.

 

Europa răspunde la criza refugiaților cu amnezie și tulburare, spune Înaltul Comisariat ONU. Oficialul a argumentat într-un interviu pentru Guardian că limbajul din jurul chestiunii migrației îi amintește de conferința Evian din 1938, atunci când state precum SUA, Marea Britanie și Australia au refuzat să ia fluxuri substanțiale de refugiați evrei care fugeau de persecuțiile naziste ale regimului lui Adolf Hitler. Motivul invocat atunci era că preluarea refugiaților ar fi urmat să destabilizeze economiile societăților respective. Situația creată, mai arată Al Hussein, l-a ajutat pe Hitler să aplice politicile de exterminare în masă.

 

Șapte decenii mai târziu, spune profesorul Jeff McMahan de la Universitatea din Oxford, avem de-a face cu un Holocaust modern. „Dacă lagăre precum Auschwitz și Birkenau ar fi operat astăzi, majoritatea noastră ar fi gândit că e inacceptabil moral să stai deoparte și să îi lași să continue. Totuși, ce se întampla în acele lagăre – sclavagism, exterminarea anumitor grupuri, execuții ale homosexualilor ș.a.m.d. – e replicat la acest moment în regiunile controlate de Statul Islamic”, arată profesorul McMahan, subliniind că e rușinos că distrugerea Daesh a devenit o prioritate urgentă în Vest numai după ce societățile civilizate au început să se simtă amenințate. „Aceste crime monstruoase se întâmplă de mai bine de un an, în timp ce noi le-am permis să continue”. (Washington Post)

 

Iar strategia coaliției conduse de americani în Siria nu face decât să ajute cauza teroristă. Loviturile din aer asupra orașelor controlate de Statul Islamic vizează locațiile jihadiștilor. Însă de cele mai multe ori, aceștia locuiesc intenționat în zone intens populate, special pentru a se asigura că atacurile occidentalilor vor provoca victime nevinovate ale căror rude pot fi ușor convertite la cauza Daesh. Iată de ce acțiunile militare la sol trebuie luate în considerare, însă o misiune a Vestului cu soldați desfășurați pe teren nu va face decât să agite și mai mult fantasmele jihadiștilor pentru o luptă sfântă împotriva „cruciaților” care reapar pe pământul lor sfânt. Pentru acest motiv, mai arată profesorul McMahan, e esențial ca forțele militare care combat Statul Islamic în Siria și Irak să concentreze predominant soldați din regiune: șiiți, kurzi și suniți.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22