Islamul radical, stimulat de corectitudinea politică

Teodor Baconschi 02.12.2015

De același autor

Ca adept rațional al moderației, mă tem de o suprareacție antiislamică, dar nu de dragul unui Islam degenerat în ideologie teroristă, ci pentru că-mi doresc să con­serv valorile europene: nu trebuie să de­ve­nim fanaticii antifanatismului. Pe de altă parte, bilanțul greu al terorismului arabo-musulman (sau negru-musulman în Afri­ca, unde operează Boko Haram) are carate simbolice imposibil de minimalizat: morții de la Paris nu se pun în balanță cu aceia din­tr-o catastrofă aviatică.

 

Una e natura, accidentul fatal, și alta moar­tea ca rezultat al planificării minu­ți­oase, peste frontiere. Papi, intelectuali la­ici, profesori de teologie și de istorie a re­ligiilor, artiști și politicieni au tot încercat dialoguri cu lumea islamică postcolonială. E o iluzie să credem că aceste dialoguri n-au construit poduri durabile între națiunile me­diteraneene doar pentru că elitele ara­be sunt încă tributare discursului socialist anticolonial din anii ’60 ai secolului tre­cut. Degeaba mi se spune că textul coranic e majoritar pacific sau că și Biblia conține pa­saje violente. Creștinismul, autolimitat prin umanism, Renaștere și democrația mo­dernă, a devenit o religie „inofensivă“; o tradiție, un patrimoniu, o spiritualitate, un rezervor de martiriu antitotalitar. Dacă religiile trec prin cicluri de natură „or­ga­nică“, ar însemna să scuzăm terorismul mu­sulman actual ca pe o criză de creștere. Numai că el nu e o acnee adolescentină. Islamul clasic s-a consumat între secolele IX-XII după Hristos și tot ce i-a urmat a fost manierism, decadență, rețea de filan­tropie socială, politizare sau ideologie cri­minală de-a dreptul. E deci ceva defect în însăși dinamica istorică a Islamului și, da­că nu admitem asta, nu vom reuși să-i li­mi­tăm cuceririle agresive. Da, ecuația Is­lam=terorism e un amalgam nedrept. Pro­blema nu stă în majoritatea tăcută a lumii islamice, fără reprezentare politică se­ri­oa­să și de cele mai multe ori înfricoșată. Pro­blema la care ni se cere un răspuns – acum, nu peste 50 de ani – este cum era­dicăm terorismul de matrice islamică?

 

Din păcate, nu avem nicio strategie de răs­puns direct. Pentru că, înainte de auto­apă­rarea civilizației occidentale, avem de câș­ti­gat o altă bătălie, pur internă: cea îm­po­triva corectitudinii politice, o religie cul­tu­rală a marxismului pervers reciclat după co­munism. O religie fanatică, ai cărei adepți, adversari ai civilizației iudeo-creș­tine, au o gândire pur darwinistă, amo­rală. Chiar îmi povestea un amic despre o colegă de-a sa de la ONU, New York, o sue­deză ultraliberală, care a răspuns că, dacă civilizația europeană piere, nu are ce să-și reproșeze: „e vorba de selecția na­tu­rală“. Cu asemenea poncife auto­pa­ra­li­zante, dominând media și universitățile noas­tre, va fi greu – sau tragic imposibil – să organizăm într-o atmosferă rațională răs­punsul nostru față de terorismul isla­mic. Și totuși, psihanaliza nu e o știință exac­tă, hiperfilantropismul produce ură interetnică și soluții nerealiste, iar mania egalitarismului nu face decât să aplatizeze, odată cu ierarhiile de merit, șansele socie­tă­ților noastre de a-și reafirma, salvator, identitatea periclitată. Da, aș vrea să ră­mân moderat, dar moderația, ca străvechi filon conservator, are nevoie de umor, de forță și de speranță în Dumnezeu, nu de circuri mediatico-umanitare chemate să divinizeze alteritatea și să ne bage vino­văția în vene, ca pe un drog. Cum să le amintim mai bine islamofililor de serviciu că mult incriminatele Cruciade au început la peste trei secole de la începutul expan­siunii islamice, pe când sudul conti­nen­tu­lui nostru era deja sub flamura Profetului? Și cum să nu repetăm greșeala de a ac­țio­na atât de târziu?

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22