Mântuire prin violență teroristă

Războiul civilizațiilor a existat și există, dar asta mai ales în mintea celor care cred în așa ceva. E tipul de profeție care se au­to­îm­plinește. În anii ’30, atunci când s-a năs­cut islamismul, mulți gânditori radicali musulmani interpretau deja istoria în ter­menii unei ciocniri a civilizațiilor, așadar cu mult înainte de Samuel Huntington. „Orientalismului“ occidental (în sensul dat de Edward Said, de privire con­des­cen­dentă, stereotipală sau disprețuitoare asu­pra Orientului) i s-a răspuns cu un an­ti­oc­ci­dentalism feroce, care s-a potențat după război prin retorica anticolonială. Re­zul­ta­tele se văd și astăzi, chiar mai mult decât al­tădată, pentru că discursul antioc­ci­den­tal este foarte răspândit în lumea islamică, inclusiv în medii moderate.

Dar predictorul principal nu este religia. Cu­vântul cheie este „ideologie“. Vorbim de un „ism“ și, ca orice construct ideo­lo­gic, este rezultatul unei hibridări. Religia es­te o sursă importantă, chiar esențială, dar vorbim despre anumite lecturi ra­di­cale ale Coranului, canonizate în medii ra­dicale și instrumentalizate politic sau te­ro­rist. Prin selecție și interpolare, învățătura islamică a fost filtrată în cheie jihadistă în medii musulmane care trăiesc acut crizele modernității și în care lecturi tradiționale, mainstream, ale Islamului nu sunt ac­ce­si­bile sau atractive (de exemplu, la mulți din­­tre musulmanii de a doua generație din Occident). Cum vedem din istorie, căr­țile sfinte pot fi folosite pentru a justifica multe lucruri. Dar Biblia nu explică In­chi­zi­ția. Iar critica Talmudului nu poate jus­ti­fi­ca antisemitismul, așa cum credeau A.C. Cuza, Nicolae Paulescu și C.Z. Codreanu.

Miza este să înțelegem rolul pe care re­fe­rențialul religios îl joacă în imaginarul te­rorist. S-au scris biblioteci întregi despre asta, dar este clar că dezbaterile din ul­timii ani au fost dominate de jurnaliști și oameni politici, care, fatalmente, sim­pli­fi­că și distorsionează realități complexe pen­tru a încăpea în coloanele unui articol sau pentru a ajuta la atingerea unui scop po­litic.

Nu există Islam la singular, există multe lumi fragmentate, foarte diferite între ele și deseori conflictuale. Și nu există nici mă­car o instanță religioasă centrală de ti­pul Papei sau Sfântului Sinod care să ofere iluzia suprareglementării acestor lumi. Adevărul crunt este că știm foarte puține despre lumile islamice, iar mulți se mul­țu­mesc să judece definitiv doar pe baza de­reglaților criminali care ne vin dinspre Ori­entul generic. Terorismul are un efect me­tonimic, deși mulți dintre musulmani simt că nu este o poveste despre ei.

Paradă a militanţilor ISIS în oraşul sirian Raqqa

Recomand cartea lui Roger Griffin Terro­rist’s Creed. Fanatical Violence and the Human Need for Meaning. Griffin este unul dintre cei mai cunoscuți specialiști din lume în interpretarea fascismului și a totalitarismului, iar acest lucru l-a ajutat să înțeleagă mai bine fenomenul terorist. O altă carte importantă, scrisă de Robert Jay Lifton, are un titlu care rezumă foarte bi­ne telos-ul terorist: Destroying the World to Save It.

Ceea ce în ochii lumii civilizate apare ca o barbarie criminală și sadică este, pentru mentalitatea teroristă, justificabil și nece­sar. În dublu sens. Pe de o parte, violența teroristă este raționalizată ca o metodă ex­tremă, dar potrivită într-o confruntare asi­metrică, pentru destructurarea moder­ni­tă­ții de tip occidental, a democrației, a uma­nismului liberal, globalizării, secula­ri­zării și tot așa. Pe de altă parte, violența dis­truc­tivă, nihilistă, este valorificată ca un act refondator, ca un nihilism pozitiv. Aceas­tă idee să găsește și în cultura oc­ci­den­tală, dar probabil ce o face par­ti­cu­lară în cazul terorismului islamist este do­za­jul mare de religios din formula explozivă.

Cei care predică terorismul, în moschei radicalizate din Occident și Orient, pe site-uri și rețele de socializare, în diferite forme de sociabilitate clandestină desenate de conspiratori, se văd ca o minoritate lu­minată (Griffin ne spune că ideea avan­gar­dei leniniste a jucat un rol important în tactica politică islamistă) care oferă acces la o lectură nouă, izbăvitoare, a învățăturii musulmane. Accesul este ca o convertire su­plimentară și presupune schimbare indi­vi­duală și sacrificiu, în schimbul eroizării.

Oricât este de greu de tradus în limbaj ra­țional, teroriștii au convingerea că fac un act eroic și vizionar care este menit sal­ve­ze lumea. Care lume este prea orbită și co­ruptă în acest moment ca să înțeleagă.

Islamiștii reușesc performanța de a descrie invidiata prosperitate occidentală într-o perspectivă apocaliptică, ca infern dincolo de aparențe, și să „vândă“ distopia Sta­tu­lui Islamic ca alternativă în care viața mo­rală este posibilă prin rigorism religios, iar împlinirea personală, ieșirea din viața me­diocră, din „teroarea existențială“, este asigurată prin sacrificiu eroic. „ISIS a fă­cut terorismul sexy“, ne spune tot Grif­fin. Într-adevăr, întrucâtva succesul ISIS ține, circular, de propriul succes, de spec­tacolul propriului succes. ISIS a pus în practică o formulă a Islamismului statist, mult mai dură decât teocrația iraniană sau terorismul instituționalizat al talibanilor din Afganistan. Printr-o combinație de te­roare disuasivă, disciplinare religioasă, pro­pagandă maniheistă, petrol furat și suc­ce­se în operațiuni militare și teroriste, ISIS are forță de apel la tineretul anomic atras de extatica violenței și ideea de or­di­ne nouă. Fundamentalismul islamic face ca terorismul ISIS să fie milenarist, re­demptiv și fanatic.