Pe aceeași temă
Una dintre mantrele programelor educaționale moderne este integrarea absolvenților pe piața muncii și adaptarea programelor de studiu ale universităților la cerințele companiilor. O altă mantră ne repetă că universitățile sunt în competiție pe piața educațională pentru a atrage studenți. Cele două direcții ar trebui să fie complementare și, în teorie, rezultatul ar fi universități competitive din punct de vedere al cercetării, care produc absolvenți ușor integrabili pe piața muncii.
În realitate, la ceea ce am ajuns a fost rezultatul opus: nici universitățile nu au devenit mai competitive, nici absolvenții nu s-au integrat mai ușor pe piața muncii. Mecanismele perverse ale unei competiții înțelese pe termen scurt au făcut ca universitățile să-și adapteze programele de studiu disciplinelor în vogă, iar firmele să prefere absolvenți slab pregătiți, care să fie calificați ulterior în interiorul companiilor.
În felul acesta, rolul fundamental al universităților a fost ratat, firmele au pierdut avantajul de a angaja absolvenți care să aducă un suflu nou și să crească competitivitatea, iar vina îi aparține universității, în principal, tocmai pentru că s-a „adaptat“ cerințelor „pieței“. De ce? Pentru că rolul universității nu este de a se adapta realității, ci de a o pune sub o lupă critică. Pe de-o parte, universitatea trebuie să creeze caractere, oameni cu o viziune proprie asupra realității, capabili să ia decizii, să înțeleagă realitatea și să o poată schimba, iar, pe de altă parte, să forțeze limitele cunoașterii și să propună noi moduri de a te raporta la realitate. Adaptându-se necritic la cerințele imediate ale pieței, universitatea își pregătește absolvenții pentru eșec, și nu pentru că modelul antreprenorial al universității este greșit, ci pentru că este prost înțeles.
Felul în care universitatea și puterea politică care reglementează învățământul înțeleg acest model este unul pur birocratic, în care rata de integrare a absolvenților este criteriul determinant al performanței, cuplat cu numărul de studenți atrași și cu numărul de granturi obținute. Acest model nu este unul antreprenorial autentic, ci este unul contabilo-birocratic, asemănător celui aplicat în perioada socialistă, în care s-au schimbat doar „criteriile materiale de performanță“.
Dacă o firmă s-ar baza doar pe acest model, ar da faliment curând, deoarece nu ar rezista competiției cu firmele care aduc inovații reale atât în ceea ce privește managementul, cât și în ceea ce privește tehnologiile și produsele. A te adapta condițiilor pieței nu înseamnă a intra într-o uniformitate de practici și produse cu competitorii, ci înseamnă și a crea noi nevoi, noi produse, a anticipa cererea și a crea noi nișe.
O universitate antreprenorială nu este o universitate conformistă. Este o universitate care își asumă riscuri ca instituție și care îi învață pe studenții ei să își asume riscuri. Universitatea are vocația de a anticipa mersul societății, iar multe dintre modificările sociale și tehnologice actuale își au originea în universități. Societatea informațională actuală s-a dezvoltat comercial în mare parte pornind de la proiecte universitare de cercetare. Ea a adus modificări fundamentale în structura serviciilor, a economiei, dar și a societății în general. Felul în care acest lucru este internalizat de sistemul nostru birocratico-contabil este creșterea numărului de locuri la facultățile de profil informatic. Dar ceea ce generează profit nu sunt obiectele sau persoanele, ci ideile - degeaba ai 1.000 de programatori, dacă ei nu au o idee de afacere care să fie profitabilă sau nu reușesc să ofere produse noi și inovative. Pentru a face asta, ei ar trebui să înțeleagă încotro merge societatea și să poată anticipa cerințele ei viitoare. O educație care ține seama de acest deziderat este o educație competitivă. Pentru asta, universitatea nu trebuie doar să îi învețe cum să programeze, ci să îi învețe cum să gândească.
Universitățile trebuie să își asume acest rol de formare, chiar cu riscul de a intra în conflict cu „tendințele“ pieței. Ca toate marile întreprinderi de succes, ceea ce la început pare a fi contra curentului se dovedește a fi mai târziu anticiparea viitorului curent. Dacă vrem să evadăm din capcana eșecului previzibil, va trebui să ne asumăm riscul de a fi contra curentului.
LAURENȚIU GHEORGHE,
Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
