De ce salariile sunt mici, iar prețurile mari?

Cea mai eficientă formă de protecție socială este puterea de cumpărare: salarii mari și prețuri mici. Salariile mari și ocuparea forței de muncă sunt sinonime: ambele re­zul­tă din competiția angajatorilor pentru angajații cât mai bine calificați, consecința investițiilor private și a creș­te­rii economice susținute.

Din păcate, în România, investițiile și creșterea eco­no­mi­că sunt împiedicate de tot soiul de legi, reglementări, mă­suri, intervenții, interdicții, permise, avize, licențe, proceduri, taxe, impozite, accize, contribuții obligatorii și alte dări fiscale și parafiscale. Toate aceste costuri și ineficiențe ale statului cauzează prețurile crescute pe ca­re le plătim pentru orice, chiar și prin comparație cu alte țări mult mai bogate decât noi, deoarece trebuie cu­prinse în valorile ridicate ale prețurilor finale. Este evi­dent și de ce nivelurile ridicate ale dărilor des­cu­ra­jează investițiile și creșterea economică. Să ne con­cen­trăm asupra ineficiențelor mai subtile create de insti­tu­țiile formale: legi, reglementări, interdicții, permise, avize, licențe, proceduri etc.

Douglas North a arătat că, atunci când există puține ins­ti­tuții formale, restul necesarului de reglementare este aco­perit de către instituții informale (piețe și oferte com­petitive pentru orice, gentlemen’s agreements, coduri de conduită, reputații, ratinguri etc.). Într-o asemenea situație, instituțiile informale completează și sprijină ins­tituțiile formale. Diferența este că instituțiile formale sunt artificiale, iar instituțiile informale sunt raționale: ultimele se schimbă aproape în timp real, oferind adap­ta­rea necesară la schimbările realității. Însă, atunci când instituțiile formale sunt prea multe, ele înlocuiesc și alterează instituțiile informale, iar ultimele se opun ins­tituțiilor formale, tocmai pentru că adaptarea ne­ce­sa­ră este acum compensarea sau atenuarea ineficiențelor astfel create. Nu este nimic în neregulă cu mentalitatea po­porului român, mica sa corupție se numără printre mijloacele cu care a supraviețuit diverselor regimuri: fa­nariot, cleptocratic, fascist, comunist, cleptocratic. Fie­care și orice lege, reglementare ori act al unei ad­mi­nis­trații publice are un efect de creare de valoare eco­no­mi­că și un efect de deturnare de valoare economică; o mare parte ale celor de astăzi risipesc mai multă decât creează.

Deși încurajatoare, arestările, demisiile sau schimbarea grupurilor aflate la putere nu sunt suficiente. Rămâne ne­cesară o inversare de tendință, o schimbare de cale. Jur­naliștii trebuie să nu mai aprecieze doar câte iniția­ti­ve legislative are un parlamentar sau o instituție pu­bli­că, ci și la câte inițiative inoportune s-a opus și a reușit să evite sau câți bani publici și privați a economisit. Ins­tru­mente precum studiile de impact trebuie real­mente im­puse, iar OUG-urile interzise. Trebuie introduse noi filtre, precum clauza expirării legilor, care spune că o lege are un termen de valabilitate și își încetează efec­te­le la data scadentă, cu excepția cazului în care este reîn­no­ită de Legislativ (și nu ne rămâne alături pentru eter­ni­tate oricât de inoportună ar fi), respectiv clauzele care in­terzic deficitele bugetare.

Pentru a avea salarii bune și prețuri mici, taxele, forma­li­tățile și costurile statului și legilor trebuie să scadă ma­siv, iar parcimonia și calitatea legislației trebuie să creas­că abrupt.

HORIA TERPE,

Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională