Principalele intervenții pe piața muncii cu impact asupra tinerilor

Deși România nu stă rău din punctul de vedere al șomajului, cu o rată de 6,8% în iunie 2015 vs. 9,6% la nivel european (lo­cul 20 în clasamentul UE), situația șo­ma­jului la tineri este mult mai îngrijorătoare. Tot în iunie 2015, rata șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani ajunge la 22,3%, peste media europeană de 20,6%, Ro­mâ­nia urcând pe locul 11 în topul țărilor cu cel mai mare șomaj al tinerilor din Uni­une. Motivele pentru care, nu doar în Ro­mânia, dar și în restul lumii șomajul în rân­dul tinerilor este mai mare decât cel al populației generale este impactul di­fe­ren­țiat pe care numeroase intervenții pe pia­ța muncii îl au asupra celor mai tineri.

Piața muncii, precum orice altă piață, are particularitățile ei. Pe lângă faptul că este sensibilă la mersul general al economiei, fiind influențată indirect de orice afec­tea­ză economia generală, piața muncii este influențată și de câteva intervenții spe­ci­fice numai ei, cu un impact puternic asu­pra șomajului celor mai tineri. Sunt trei categorii principale de intervenții directe pe piața muncii cu impact asupra șoma­ju­lui, a nivelului salarial și a condițiilor de mun­că ale tinerilor.

Prima intervenție vizează fiscalitatea sem­nificativă de pe piața muncii. După scă­de­rea contribuției la asigurări sociale a anga­jatorului de la 20,8% la 15,8% din oc­tom­brie 2014, pentru fiecare 100 de lei pe ca­re un angajator o plătește angajatului său, acesta trebuie să mai verse 75 de lei la stat. Acest nivel de fiscalitate nu doar că îm­pinge o parte dintre salariați în eco­no­mia subterană, unde, prin definiție, nu se plătesc impozite, dar, mai grav, împinge o parte dintre salariați în șomaj invo­lun­tar. Șomaj din care toată lumea iese în pier­dere. Nici societatea nu beneficiază de capacitatea productivă a oamenilor, nici șomerii nu realizează veniturile pe care le-ar realiza pe piața muncii.

Amploarea acestei fiscalități este parțial mascată de faptul că doar o parte din ea este vizibilă pe fluturașul de salariu, anu­me, diferența între salariul net și salariul brut, compusă din contribuțiile angaja­tu­lui și impozitul pe venit. Pe lângă acestea, însă, se adaugă sumele pe care angajatorul este obligat să le plătească în contul sala­riatului, dar care nu sunt transparente pen­tru salariat, anume contribuțiile an­gajatorului. Distincția angajat/angajator între aceste sume este pur contabilă și nu are impact economic. Angajatorul și an­gajatul sunt indiferenți între a plăti o con­tribuție angajat mai mare și una angajator mai mică, sau o contribuție angajator mai mare și una angajat mai mică, din mo­ment ce angajatul primește, în final, ace­eași sumă (salariu net) și angajatorul chel­tuiește aceeași sumă (salariul brut, plus contribuțiile angajatorului) ca și înainte. Felul cum se numesc și cum se clasifică contabil sumele intermediare este ire­le­vant și nu are niciun impact asupra de­ci­ziei economice de a angaja, respectiv, de a fi angajat sau nu.

A doua intervenție pe piața muncii este reglementarea inflexibilă a muncii. În con­tractele de muncă nu se pot negocia clau­zele contractuale decât într-o măsură re­strânsă, limitată asupra câtorva clauze. Lu­crul acesta produce două efecte. În pri­mul rând, dreptul muncii nu se poate adap­ta cu ușurință nevoilor dinamice ale unei economii în permanentă schimbare și rămâne blocat cu reglementări înve­chi­te, specifice unor perioade în care munca era concentrată predominant în industrie, și nu în servicii sau IT, cum este acum. De­parte de a fi o particularitate pentru România, problema aceasta este vizibilă și în SUA, unde tocmai din aceste motive s-au născut dezbateri grele legate de statutul le­gal al colaboratorilor Uber sau al an­ga­ja­ților francizelor McDonald’s. Institutul Heritage din SUA pune România pe locul 62 în lume, în 2015, la capitolul flexi­bi­li­tate pe piața muncii. În comparație, Bul­garia este pe locul 34, iar campioană în Europa este Danemarca, care se află pe lo­cul 5. Pentru o forță de muncă experi­men­tată sau bine calificată, această in­fle­xi­bilitate se traduce într-un salariu sensibil mai mic, dar, pentru tineri fără expe­ri­en­ță, acest lucru poate să îi țină pe anga­ja­tori departe la orice nivel de salariu și pe ei în șomaj involuntar sau pe salarii mai mici decât ar fi putut să aibă.

A treia intervenție pe piața muncii este, pro­babil, cea cu cel mai mare impact din­tre cele trei, și anume impunerea unui sa­lariu minim. Ea face, însă, obiectul al­tor articole din acest dosar. Dar și în absența acestui control al prețurilor, piața muncii ar trebui să fie mai suplu re­glementată și mai puțin impozitată pentru ca tinerii să aibă șanse maxime de integrare pe piața muncii.

CLAUDIU NĂSUI,

SoLib