Post-democrație

„Vrem democraţie reală!“ - scandare de la ultimele proteste.

Mișcările de stradă din noiembrie nu au fost doar despre două evenimente tragice. Ele vin pe fondul unei atmosfere globale de re­voltă împotriva „sistemului“: Arab Spring, Occupy WS, Indignados, Hong Kong Um­brellas, Euromaidan, Uniți Sal­văm, Co­lec­tiv și altele trag un semnal de alarmă une­ori neclar, dar din ce în ce mai des.

În încercarea de a clarifica, un studiu¹ din 2013 analizează 800 de proteste din în­trea­ga lume din ultimii șapte ani. Are o con­cluzie care poate lua multe forme, dar stă la baza majorității revoltelor recente din lume: Vrem democrație reală. Încă o con­firmare vine și de la explozia de platforme online de guvernare și decision-making: DemocracyOS, LiquidFeedback, LEDDA și altele, dar și de la succesul în lume a Pi­rate Party, ca încercare de a materializa acest ideal.

Motivele pentru care protestatarii nu se consideră reprezentați de sistemul actual sunt variate, dar aș adăuga încă unul. Sis­temele informaționale pe care le folosim zilnic, Facebook, Reddit, Waze, transferul instant de informație și bani au trans­for­mat vechiul model de democrație repre­zen­tativă, cu vot la patru ani, într-o me­todă arhaică și inadecvată de gestionare a vieții colective moderne.

Împreună cu restul motivelor au dus la nevoia unui model prin care nu mai vo­tăm personaje failibile, desemnate să ia de­cizii în locul nostru, ci votăm idei, so­luții și propunem teme de dezbatere pu­bli­că. Dar, ca acest model de democrație participativă să funcționeze corect, este nevoie de informare și transparență rea­lă. E un simplu sistem de checks and ba­lances care înlocuiește sau se alătură pre­sei, ca instrument de control și respon­sa­bilizare politică.

Cum obținem transparența activității politice?

Se creează o platformă online formată din module independente. Din punct de ve­dere tehnic, sunt aplicații simple și ief­ti­ne, ce nu necesită securizări speciale, ba­zându-se pe tehnologii pe care le folosim zilnic:

1. Toate dezbaterile din parlament trans­mise live, arhivate și transcrise. Pe mar­gi­nea lor, se implementează un sistem de dis­cuții publice, arborescente (reddit), pen­tru orice moment al dezbaterii parla­men­tare.

2. Publicarea tuturor voturilor din par­la­ment, împreună cu toată istoria de vot a fie­cărui parlamentar. Eventual, par­la­men­ta­rii își pot argumenta și documenta ale­gerea pe platforma electronică. Și aici, sis­tem arborescent de discuții pentru analiza publică a istoriei de vot.

3. Digitalizarea și publicarea procesului de drafting din Camera Deputaților. Astfel se poate vedea cine a introdus anumite por­țiuni în anumite legi, se poate dezbate im­por­tanța și calitatea lor. Dar, mai ales, res­ponsabilii pot fi trași la răspundere sau „re­compensați“, după caz, la următoarele ale­geri.

4. Sistem oficial de tracking al pro­mi­siu­nilor electorale (pentru alegeri generale/lo­­cale) și al gradului lor de finalizare, cu in­terfață grafică intuitivă. Promisiunile elec­torale sunt deja publice, dar se ur­mă­rește centralizarea lor și verificarea progresului fiecăreia. Gradul de finalizare fiind su­biec­tiv, aici utilizatorii pot da „note“, însoțite de argumente și/sau dovezi pentru nota da­tă sau pot vota pentru un anumit ar­gu­ment/notă. Rezultă o evaluare de­mo­cra­tică a finalizării promisiunilor.

5. Sistem public de raportare a pro­ble­melor și fraudelor electorale. Dincolo de investigarea lor absolut necesară, simpla informație că în anumite zone au fost sus­pectate fraude ar face votanții locali mai atenți la asta.

6. Centralizarea și publicarea surselor de fi­nanțare electorale.

7. Centralizarea și publicarea cheltuielilor instituțiilor publice. Pentru că vrem să știm ce se întâmplă cu banii noștri.

8. Baza de date cu toți funcționarii publici de nivel înalt, cu CV, istorie și eventuale puncte de vedere pe care dorește să le transmită. Discuții publice pentru analiza mai detaliată a deciziilor și istoricului.

Desigur, lista rămâne deschisă, pentru a fi actualizată în funcție de cerințele politice și publice.

Securitatea participării

Cel mai disputat subiect al democrației participative este „securitatea“ sistemului. Acest articol nefiind o dezbatere pe acest subiect, aici – http://j.mp/evot2 – găsiți o listă a principalelor țări unde votul elec­tro­nic este implementat astăzi, care arată că țări ca Franța, Statele Unite, Belgia, Aus­tralia și altele au considerat votul elec­tro­nic suficient de sigur încă de acum 10-15 ani. Momentan, 20 de țări folosesc sisteme electronice de votare².

Mai mult, pe parcursul acestui articol se arată cum votul direct 100% secret nu es­te vital pentru începutul democrației par­ti­cipative. Ci transparența reală și un sis­tem modern de accountability sunt cele care pun bazele democrației „reale“, asis­ta­te sau nu de vot electronic secret.

O mențiune tehnică importantă: călcâiul lui Ahile în problema votului electronic este secretizarea votului, nu securizarea lui. Foarte multe țări folosesc sisteme elec­tronice de centralizare și numărare a vo­turilor. Fără securizarea absolută, dar ne­secretă, existentă și folosită azi la scară largă, nu ar exista online - shopping, tran­zacții bursiere, financiare, rețele de elec­tri­citate moderne și multe, foarte multe al­te­le. Iar dacă nu ar fi fost nevoie de se­cre­tizare, votul electronic ar fi fost probabil implementat în lume de cel puțin 20-30 de ani. Din păcate, din motive tehnice, se­cretizarea și securizarea nu sunt foarte com­patibile, de aceea sistemele existente au anumite părți analogice care asigură secretizarea.

Există varii metode de verificare a iden­ti­tă­ții și de asigurare împotriva abuzului. Fi­rește, complexitatea lor este direct pro­por­țională cu siguranța oferită și se pot or­do­na după gradul de securitate/autentificare – de la un utilizator semianonim al sis­te­mului până la identificarea și secretizarea cu certitudine a persoanei și votului:

1) verificare prin adresa de mail;

2) verificare prin scan carte identitate;

3) verificare prin cont bancar;

4) verificare prin token securizat;

5) verificare biometrică;

6) vot electronic în persoană.

Pornind de la aceste tipuri/niveluri de se­curizare, se poate contura o structură de drepturi, privilegii și restricții pentru fo­losirea platformei electronice.

Cum participăm la decizii?

Pe lângă modulele de transparență des­crise mai sus, e necesară implementarea tehnică și legală a unor mecanisme de­mo­cratice de participare activă a cetățenilor.

Prin participare activă înțelegem un spec­tru larg de interacțiuni pe care un uti­li­zator le poate avea cu sistemul politic na­țio­nal. Acestea merg de la simple opinii și comentarii publice pe diverse probleme pe care s-a dorit consultarea populației pâ­nă la votul pentru soluții și persoane pen­tru funcții publice. Componentele ne­ce­sa­re ar fi:

1. Sistem de consultări publice pentru di­verse probleme de interes local sau na­țional. Fiecărui utilizator al sistemului îi este asociată o adresă fizică, verificată sau nu, în funcție de nivelul de autentificare fo­losit. În momentul în care se publică o nouă temă de consultare cu publicul, se alege „aria de acoperire“: local, de sector, județean sau național. Spre deosebire de vot, consultările nu obligă în mod legal la ale­gerea unei anumite soluții, dar in­for­mea­ză mult mai clar, atât publicul, cât și demnitarii din poziții decizionale, asupra opiniei publice și demografiei ei.

2. Sistem online de vot pe probleme lo­cale.

3. Sistem de propuneri de teme de dez­ba­teri în parlament, pentru subiectele care necesită analiza atentă și deliberarea unor soluții.

4. Sistem de referendum și vot electronic național, însoțit de o nouă lege care să sti­puleze declanșarea referendumului prin strân­gerea unui anumit număr de voturi.

Se desemnează fiecărei consultări/vot/re­fe­rendum un nivel de securitate minim ne­cesar. Alegerea se face în mod public, trans­parent, în funcție de gradul de risc de „cumpărare de voturi“ și aria de acoperire a temei/problemei discutate.

De exemplu, pentru consultări privind pis­tele de biciclete dintr-un oraș, se alege ni­velul 2 de securitate; pentru decizia re­nunțării la schimbarea de fus orar, nivelul 3 sau 4; iar pentru referendum privind im­pozitarea bisericii sau alegerea preșe­dintelui, nivelul maxim, 6.

Este important de menționat că ultimul punct (4) este un proces îndelungat și cea mai costisitoare parte a întregului an­sam­blu descris. Dar costul de operare este con­siderabil mai mic decât votul la urnă, ast­fel se permite transformarea referen­du­mu­lui într-o metodă mult mai frecventă de luare de decizii publice, care să constituie un pol real de putere politică.

Cum permanentizăm sistemul?

Pe lângă platforma descrisă, mai sunt ne­cesare câteva măsuri pentru asigurarea si­guranței și eficienței unui sistem de in­te­res național:

1. Legi mult mai aspre pentru frauda elec­torală. Pedepsele actuale de maximum 5 ani pentru fraudă electronică și amenda pentru desecretizarea votului sunt com­plet inadecvate.

2. O comisie de investigare a fraudei elec­torale, eficientă și transparentă. Istoria recentă ne arată ce importanță națională are o asemenea entitate funcțională.

3. Introducerea în școli a unei minime educații civice/politice. Cel puțin câteva ore pe an, în perioada liceului, pentru a ex­plica funcționarea sistemului.

***

Implementarea tuturor măsurilor propuse aici, cu excepția ultimului nivel de se­cu­ritate (secretizarea absolută a votului elec­tronic) este simplă, ieftină, cu impact ma­re. Aceste măsuri pot coexista cu actuala formă de vot. Iar obiectivul complex și scump este deja pus în practică în 20 de țări și este susținut la nivel european.

Chiar și implementarea exclusivă a mă­su­rilor de transparență reală ar duce la o îm­bunătățire substanțială a procesului de­mo­cratic. Exemplul cel mai bun fiind presa: deși lipsită de orice putere executivă, este considerată – aș spune pe nedrept – a pa­tra putere în stat. Pe nedrept, pentru că nu face decât să canalizeze, în mod în­do­ielnic, informația spre adevărata a patra pu­tere în stat: tu.

Note

1. Initiative for Policy Dialogue at Columbia University and the Friedrich-Ebert-Stiftung, NY

2. Esteve, Jordi Barrat I, Ben Goldsmith and John Turner – International Experience with E-Voting. Norwegian E-Vote Project, IFES, June 2012.