Ciolos nu s-a razgandit: Bugetul nu aloca bani pentru construirea si repararea de biserici

Iulian Popescu | 09.12.2015

Deși se părea că premierul va reveni asupra deciziei de a nu aloca bani pentru construcția și repararea de biserici, proiectul de buget a fost trimis Parlamentului în forma inițială, iar Cioloș declară că în cazul acestor investiții trebuie să se implice enoriașii și administrațiile locale.

Pe aceeași temă

 

"Avem alocări pentru culte și cheltuielile cu salariile în urma deciziilor care au fost luate de Parlament, au un impact și pe partea de culte. Pe de altă parte, faptul că nu avem alocări bugetare nu înseamnă că investițiile care se fac în lăcașe de cult nu sunt importante, dar cred, pe de o parte, că aici e importantă implicarea enoriașilor, a credincioșilor și a autorităților locale. Autoritățile locale pot să decidă cel mai bine în ce fel anumite investiții sunt prioritare sau nu pentru comunitățile respective. (...) Cel puțin în momentul de față, așa cum stă bugetul, nu ne-am putut permite aceste alocări. Am spus și în discuțiile cu părintele patriarh și e deschisă această idee și celorlalte culte, cred că putem mobiliza implicarea și a cultelor în proiectele cu caracter social", a declarat premierul Dacian Cioloș după ședința de Guvern în care s-a aprobat bugetul.

 

El s-a referit și la discuțiile care au urmat pe rețelele sociale după observarea că bugetul nu prevede bani pentru aceste investiții și după ce a discutat duminică cu patriarhul Daniel, spunând că a observat nu numai că oamenii sunt foarte interesați de acest subiect, ci și faptul că există tensiuni în societatea legat de virările de bani către biserici și scutirile de taxe și impozite de care beneficiază BOR.

 

"În aceste zile, când au fost discuții legate de finanțarea sau nu a lăcașelor de cult, dincolo de justificarea sau nu a bugetului public, am simțit o tensiune foarte mare în societate legată de aceste lucruri și cred că împreună trebuie să vedem cum facem să depășim aceste tensiuni și aceste conflicte din societate care nu fac bine nici de o parte, nici de alta. Nu cred că în felul acesta putem să ne clarificăm lucrurile, să ne limpezim principiile și valorile pe care vrem să cheltuim inclusiv banul public și nu în felul acesta putem să ajungem la o stare de încredere în noi și în ceea ce putem să facem. I-am spus și părintelui patriarh că eu rămân deschis să văd în ce fel putem colabora pe viitor cu toate cultele, pe de altă parte i-am înțeles și pe cei care vor o cheltuire eficientă a banului public", a spus Cioloș, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

 

Bugetul de stat pe 2016 nu mai prevede niciun leu pentru investițiile bisericilor – construire sau lucrări de reparații, dar menține plata ce revine statului pentru plata salariilor preoților. Mai mult, aceste ultime sume sunt mai mari, întrucât au cerscut salariile bugetarilor.

 

În 2014, au fost alocate pentru biserici 148 milioane de lei, iar în 2015, de 177 milioane de lei, inclusiv contribuția la Catedrala Mântuirii Neamului.

 

În proiectul de buget, în anexa aferentă Secretariatului general al Guvernului, la "Sinteza politicilor și programelor bugetare", la rubrica "lăcașuri de cult" nu este prevăzut niciun leu pentru anul 2016, în timp ce la execuția preliminară pentru anul 2015 au fost alocați 177 milioane lei.

 

CITEȘTE ȘI: Despre secularizare şi avansul său Biserica Ortodoxă Română, înainte şi după Colectiv

 

Potrivit Ministerului de Finanțe, proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creștere a salariilor acordate personalului clerical și neclerical.

 

"În cazul personalului clerical, contribuția statului la salarizarea personalului de cult crește de la 278,3 milioane lei anul acesta la peste 315,1 milioane lei în anul 2016. În cazul personalului neclerical, contribuția statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% față de anul 2015, de la 188,9 milioane lei la 292,7 milioane lei în anul 2016", precizează sursa citată.

 

De asemenea, MF menționează că proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creștere a contribuției statului, pentru sprijinirea așezămintelor religioase românești din afara granițelor, de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei în anul 2016", "anul viitor păstrându-se în buget suma de 1,3 milioane lei alocată în scopul finanțării Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos".

 

Ministrul Finanțelor: Biserica poate accesa bani europeni pentru construcții

 

"Am făcut un calcul, aceste creşteri salariale înseamnă 150 de milioane de lei, comparabil cu sumele alocate în 2015 pentru reparaţii şi construcţii. Deci, ceva bani suplimentari se duc în această zonă.

Biserica are la dispoziţie venituri proprii şi beneficiază şi de facilităţi fiscale. Deci pot fi continuate lucrări de construcţie.

De asemenea, se pot atrage şi fonduri europene. Practic, din zona alocării de la bugetul de stat, lipsa alocării poate fi suplinită din veniturile proprii sau din fonduri europene", a explicat Anca Dragu, într-o emisiune la Pro TV.

 

Reacția patriarhului Daniel: Suntem de acord să nu mai plătească nici salariile. Cu o condiție: Statul să ne dea înapoi proprietățile confiscate

 

"Noi am spus de mai multe ori că suntem de acord, nu numai să impoziteze veniturile, ci și să renunțăm la salariile de la stat, dacă ni se dă înapoi ceea ce în mod abuziv a luat statul ca proprietăți. Deci nu avem nevoie să stăm cu mâna întinsă la stat tot timpul, dar statul să ne dea înapoi ceea ce a luat ca fiind donații date Bisericii în mod liber. Și atunci când se face acest echilibru, nu mai avem nevoie de salarii de la stat și de celelalte", a declarat Patriarhul Daniel, citat de Agerpres.

 

Un punct de vedere a venit și din partea lui Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, care atrage atenția că e doar proiectul de buget, nu e nimci stabilit definitiv: "Vorbim despre un proiect, un proiect nu înseamnă o lege finală. Este o veste care nu ne poate bucura, dar considerăm că construcţiile începute, inclusiv proiectul Catedralei naţionale va putea fi continuat, întrucât conform legii Catedralei din 2005, fondurile alocate pentru această importantă construcţie nu provin doar din partea statului, în primul rând sunt fonduri alocate de Biserică, alocate prin donaţiile credincioşilor şi în ultimul rând din partea instituţiilor statului. Proiectele aflate în derulare în acest moment în cadrul Patriarhiei Române nu vor fi stopate, cel mult procesul de edificare al lor va fi unul evident afectat, dar în niciun caz stopat."

 

Oprirea finanțării bisericilor și reorientarea acestor sume spre spitale și educație au figurat printre cererile protestatarilor care au ieșit în Piața Universității după incendiul de la Club Colectiv.

 

CITEȘTE ȘI: Cazul Colectiv: o interpretare din perspectiva relaţiei stat-biserică

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22