Traian Basescu despre Guvernul Ciolos: A jucat riscant. Vedem rezultatul in 2017

Iulian Popescu | 16.01.2016

Traian Băsescu a declarat sâmbătă seara că și-ar fi dorit ca 200 de milioane de euro să fi fost furați, dar din restul până la 7 miliarde rămase nefolosite să se fi construit autostrăzi.

Pe aceeași temă

 

El a reluat o teorie repetată în ultimul timp de politicieni potrivit căreia funcționarii statului nu mai au curajul să facă ceva de teama DNA:

"Vrem, nu vrem, pe 31 decembrie 2015, România a pierdut 7 miliarde de euro, din care cea mai mare parte era pentru modernizarea căilor ferate şi bani pentru construcţia de autostrăzi. I-a pierdut din incompetenţă. Vă rog să mă credeţi că n-o spun politic. Guvernul Ponta a trăit din contracte făcute în timpul Guvernului Boc. N-au fost în stare să facă un contract nou de autostradă.

Vedeţi că în fiecare zi sunt arestaţi oameni. Pentru zeci de milioane, pentru cinci milioane, pentru o jumătate de milion... Pentru cei responsabili de neutilizarea a 7 miliarde de euro, nerambursabili, gratuiţi, nu-i anchetează nimeni.

În România, dacă nu faci nimic, nu mai eşti anchetat. Să te ferească Dumnezeu să faci ceva, că imediat vine călare pe tine DNA-ul, să vadă n-ai furat cumva vreun ban european. Vă rog să fiu scuzat, nu vorbesc ca fost preşedinte, ci ca simplu cetăţean...

Ştiţi ce aş fi preferat? Decât să fie 7 miliarde necheltuiţi, să fi fost 6,8 miliarde cheltuiţi şi 200 de milioane furaţi. Şi cei 6,8 miliarde de euro să se fi dus în autostrăzi. Aş fi preferat să fie pierderi de un miliard, dar să băgăm în autostrăzi 6 miliarde. Ce am făcut? I-am dat înapoi. Nu întâmplător suntem tocaţi cu corupţia. Ei se întorc la contributori, la Germania, Italia, Franţa...".

 

Despe Guvernul Ciolos: A jucat riscant

 

"Guvernul Cioloş a cedat unor angajamente, dar această cerere, cu creşterea salariului minim de la 1 mai, mi se pare rezonabilă. Vor vedea care sunt încasările la buget în cele 4 luni şi cum merge economia. E bine că s-a crescut salariul din mai şi nu din ianuarie, pentru că e o măsură prudentă.

Ne-am asumat un risc venind cu scăderea fiscalităţii şi cu creşterea salariilor şi a pensiilor. Dacă eram preşedinte şi aveam un Guvern cu care puteam colabora, acţionam mai prudent. Nu poţi juca ţara la păcănele. Cei care au mers pe creşterea salariilor şi reducerea fiscalităţii şi-au asumat un risc major. Îţi asumi un risc jucând la păcănele. Ia vezi.. se aşază alea în linie? Ce-or fi..portocale..etc. Ştiti când putem vedea? În 2017. Riscul e mare.

Dacă Guvernul va câştiga, înseamnă că va câştiga şi populaţia. Dacă Guvernul va pierde, va pierde populaţia. Acest Guvern s-a instalat cu promisiunea că îşi asumă toate cele propuse de Guvernul Ponta. Eu zic că au jucat riscant. Guvernul Cioloş a jucat şi el la păcănele. S-ar putea să reuşească, s-ar putea să nu. Riscul mare nu e anul acesta, ci în 2017", a declarat Traian Băsescu, la România TV.

 

Despre locurile de muncă

 

Marea realitate este că noi avem această resursă uriaşă. Dacă vom crea locuri de muncă utilizând banii europeni, vă asigur că România are o forţă de muncă extrem de bine calificată şi ne vom aduce forţa de muncă înapoi acasă din Italia, Spania şi alte ţări. Acum n-avem un deficit la fondul de salarii. Le putem plăti. Mai avem cealaltă posibilitatea de a împrumuta pe care nu o mai avem în timpul crizei din 2009. FMI şi Banca Mondială nu mai sunt soluţii pentru România din cauza deficitului. Putem majora salarii, pensii. 

 

Despre economie

 

Se poate trece la neimpozitarea pensiilor când fondul de pensii devine excedentar. De ce credeţi că a presat Ponta pe creşterea salariului minim. Pentru că atunci se adunau mai multe venituri la fondul de pensii. Acum nu îl cresc pentru că ne pierdem competitivitatea. Atenţie la pragul în care Dacia devine nerentabilă pentru a mai fi produsă în România. Este un exemplu. Dacă împingi peste nişte limite salariul minim afli într-o noapte că a spus Renault că îşi mută producţia la Tanger, unde salariul minim este la jumătate.

Avem un singur motiv de alertă: nu China, nu bursele, ci preţul ţiţeiului care este mult prea jos. Riscurile Guvernului Cioloş sunt localizate în România. Cioloş a jucat la păcănele şi s-a îmbogăţit pe bursa Angliei. Faţă de ce este în Europa nu cred că va fi o criză de cădere economică. Riscul mare nu este anul acesta, ci în 2017. Riscul este de o criză de venituri. În 2017 va trebui să venim la un deficit de 1 – 1,2.

Mărirea salariului a 48 de parlamentari nu este în regulă. De ce nu s-a aşteptat Legea salarizării. Această mărire numai pentru demnitari nu este în regulă. Demnitarii tehnocraţi au venit atât de săraci încât le trebuiau măririle. Am înţeles că sunt probleme şi cu acele case de la RAPPS. 

 

Despre salariile politicienilor

 

Şi eu am fost primar. Să fii primarul Capitalei, să ai un salariu de 2.000 şi ceva de lei, cât era acum 10 ani, nu este în regulă, pentru că ai în spate un oraş de 2.000.000 de locuitori. Nici salariul meu de preşedinte nu era în regulă. Sunt doi premieri, şi Tăriceanu, şi Boc, care dacă vor avea un moment de sinceritate, vor spune că mereu le-am spus să rearanjeze salariile. Mi-au spus „să vedem, să vedem” şi a rămas să vedem… E şi jenant, pentru că salariile sunt publice, sunt cunoscute. Nu ai foarte multe cheltuieli, dar nici atât de puţine cum par a fi. Un preşedinte are tot ce trebuie, dar trebuie să fie curat, trebuie să aibă un pantof nescâlciat. Dacă credeţi că poza cu pantoful găurit al celui de la FMI a fost reală, asta este pentru copii. FMI o mai face… Prin România, prin Bulgaria. A fost demonstraţie pe imagine. ”Vă cerem austeritate, uitaţi-vă cum sunt eu cu pantofii rupţi.” Să nu credeţi că avea un salariu mai mic de 10-15.000 de euro.

 

Despre deficitul la fondul de pensii

 

"Pe pensiile publice avem un deficit de 3,2 miliarde de euro, încă un miliard de euro pentru pensiile militare care au fost repartizate la ministere începând cu anul acesta. Sunt 4,2 miliarde de euro, plus pensia socială de 400 de lei pe care a introdus-o Emil Boc în 2009 pentru foștii membri CAP", a afirmat fostul președinte despre situația actuală a sistemului de pensii.

"Avem 4,5-4,7 miliarde de euro deficit la fondul de pensii în condițiile în care anul acesta nu s-a atins obiectivul de a se vira 5,5% din fondul pe pensii pentru pilonul 2, adică pensiile celor care astăzi sunt tineri".

Fostul președinte a susținut că, în raport cu bugetul României, acest deficit al fondului de pensii este mult prea mare.

 

"Acești 4,5 miliarde sunt bani care se taie de undeva sau se împrumută de la bănci pentru a plăti pensiile la timp" mai adaugă Traian Băsescu.

 

Despre expertiza incendiului de la Colectiv

 

Ca fost expert al Ministerului Justiţiei, vreau să spun că ştiu ce înseamnă procedurile unei expertize. Una este o expertiză, când spune Parchetul că vrea o expertiză pentru reparaţiile Capitalei... Acolo îţi trebuie doi ani. Pentru ce s-a întâmplat recent, timpul este mult mai scurt. Noi ne pregătim de un moment de controversă, pentru că doamna Andronescu a anunţat o compoziţie a gazelor… Medicii au făcut nişte declaraţii… Este crucial ca această expertiză să confirme că temperaturile erau atât de ridicate încât îţi ardeau plămânii şi că era o anume compoziţie a gazelor în care apăreau cianurile... Mie mi-e teamă de controverse şi de nesuprapunerea a ceea ce s-a ştiut după dramă şi ceea ce au spus experţii. Nu vreau să fac nicio sugestie. Eu sunt îngrijorat de ceea ce am văzut. Nu cred într-o înscenare acolo. Cred că a fost un incendiu. Nu cred nici în declaraţiile acelui palavragiu de colonel de la Guvern care spune că ştie el… Nu cred că cineva putea gândi criminal.

 

Despre primul an de mandat al lui Klaus Iohannis

 

Primul an a trecut bine. Orice gâscă trece bine prin apă, are penele uscate. Aşa e şi Iohannis, e cu penele uscate, cu guvernul lui. Îşi doreşte un guvern şi mai al lui… Dacă nici acesta nu este guvernul lui, atunci al cui e? Al lui bunica?, Dumnezeu s-o ierte.

 

Despre alianţele politice

 

În principiu, UNPR nu contează decât din punct de vedere tactic. PNL şi PSD vor face alianţă la guvernare în toamnă, dar bătălia este pentru cine obţine un parlamentar în plus pentru a putea da prim-ministrul. Cioloş îşi va respecta cuvântul şi el nu are resorturi politice în spate care să-l facă să îşi schimbe părerea. Nu cred că vom mai repeta chestiunea tehnocraţilor, pentru că politicienii sunt cei care merg în campanie.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22