Riscul somalizării la Chişinău

Stefan Popescu 19.01.2016

De același autor

Interesul marilor puteri europene în normalizarea relațiilor cu Rusia riscă să pecetluiască soarta Moldovei într-o zonă gri din care cu greu va mai putea ieși.

 

„Pentru a putea ajunge la soluții viabile, tre­buie să se țină cont de realitate. Politica nu es­te altceva decât arta realităților.“ Așa spu­nea generalul De Gaulle. Degeaba propunem strategii care să salveze par­cursul european al Moldovei, degeaba încercăm să găsim modalitățile prin care Ro­mâ­nia s-ar putea implica în sus­ținerea așa-numitelor forțe pro­europene. În momentul de față, problema fun­da­men­tală a Republicii Moldova nu pare a mai fi nici Vestul și nici Estul, ci păstrarea via­bi­li­tății sale ca stat, ca subiect co­erent al relațiilor internaționale, evitarea somalizării ei. Acest lucru nu poate fi realizat nici de vreun guvern patronat de domnul Pla­hotniuc și nici de un altul, rezultat dintr-o vic­torie electorală a socialiștilor. Stabilizarea țării nu poate fi obținută decât printr-o colaborare a tuturor forțelor politice din Republica Mol­dova, poate chiar în cadrul unui guvern de uniune națională. Continuarea luptei politice, dincolo de legitimitatea fiecărei părți și de afinitățile geopolitice, ne arată cât de mult în­ţeleg politicienii din stânga Prutului realitatea în care se află țara lor sau cât de mult sunt in­teresați să o înțeleagă și să o accepte. As­tăzi, Republica Moldova se confruntă cu foar­te grave probleme economice și financiare (PIB-ul pe cap de locuitor es­te sub cel din Kosovo!), cu o criză a sistemului bancar, cu o corupție generalizată, care ține departe orice investitor serios. Populația este într-un declin accentuat. Potrivit Bi­roului Național de Statistică al Republicii Moldova, nu­mă­rul preliminar al populației (cu excepția raioanelor de Est şi a municipiului Bender), înregistrat la recensămîntul din 12-25 mai 2014, este de 2.913.281 locuitori (aici fiind in­cluse și persoanele plecate peste hotarele țării, în număr de 329.108!). Potrivit unui ra­port recent al Organizației Naţiunilor Unite, Mol­dova are cea mai mare dinamică a de­populării din lume. Până în 2100, țara riscă să-și piardă 54,4% din populație! Oamenii su­praviețuiesc în principal datorită remitențelor din partea celor ce muncesc fie în aglomerația moscovită (aflate totuși în scădere, în urma deprecierii rublei), fie în țările UE.

 

Contextul internațional nu este nici el favorabil Moldovei, în condițiile în care țara nu reprezintă o miză geopolitică importantă nici pentru Occident și nici chiar pentru Rusia (să recunoaștem că miza regională a Fe­de­rației Ruse o reprezintă Ucraina! Pe de altă par­te, ce nevoie are Moscova să facă eforturi su­plimentare în Moldova, când înșiși „pro­europenii“ de la Chișinău au compromis ideea de Europa ?). UE are propriile ei dificultăți (stag­nare economică în zona euro, pro­ble­me­le economico-financiare ale Greciei, mi­gra­țiile, pierderile de 100 de miliarde de euro cau­zate de sancțiunile la adresa Rusiei). În același timp, situația din Siria, Irak, Nordul Africii și tensiunile dintre Iran și Arabia Saudită impun o concertare a marilor puteri – SUA, Rusia, Franța și Germania. Încetinirea creșterii eco­no­mice a Chinei, dar și ambițiile militare ale Bei­jingului în Marea Chinei de Est, în sfârșit, re­du­cerea drastică a încasărilor Rusiei, din cauza scăderii dramatice a prețului hidrocarburilor, sunt elemente care arată cât de puțin re­le­vant este dosarul moldovean. Poate că ar tre­bui să spunem și faptul că pentru țări că Ger­mania, Franța și Italia, relația bilaterală cu Fe­de­rația Rusă este mai importantă decât rela­ția bilaterală cu Republica Moldova. Ce se mai aude despre grupul de prieteni ai Republicii Mol­dova din UE? Interesul unor mari puteri europene, precum Franța, Germania și Italia în reconfigurarea UE pe formula cercurilor con­centrice și dorința lor de normalizare a relațiilor cu Rusia riscă să pecetluiască soarta Moldovei într-o zonă gri, din care cu greu va mai putea ieși. Chiar o țară vecină și soră, pre­cum România, nu va putea face prea mult, în lipsa unor interlocutori viabili la Chișinău și a unei statalități coerente.

 

Un cercetător american, Jared Diamond, a pu­blicat o carte magistrală despre cum au dis­pă­rut societățile în istorie. Cel mai adesea este vorba de un suicid colectiv prin luarea unor de­cizii catastrofale care au îndreptat so­cie­tă­țile respective pe panta declinului ireversibil. Aceste decizii sunt în număr de patru: 1) in­ca­pacitatea de a anticipa problemele reale îna­inte ca ele să se manifeste; 2) inca­pa­ci­ta­tea de a percepe o problemă atunci când ea exis­tă; 3) incapacitatea de a rezolva o pro­ble­mă atunci când este individualizată; 4) men­ți­ne­rea unui sistem inadaptat realității. Dacă apli­căm aceste date la ceea ce se întâmplă în Re­pu­blica Moldova, nu mai avem multe de adău­gat, mai ales că știința prospectivă a de­venit din ce în ce mai exactă. Inversarea tren­dului se poate face doar prin stabilitate po­li­ti­că și dezvoltare. În caz contrar, nu se va pu­tea mer­ge nici către Est și nici către Vest, ci către zo­na gri, care înseamnă transformarea Re­pu­bli­cii Moldova într-un teren al nimănui (do­mi­nat totuși de câțiva oligarhi) sortit dispariției.

 

* Ştefan Popescu este doctor al Universității Paris 1 – Sorbona.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22