Bucureşti – risc seismic

Gds | 26.01.2016

Pe aceeași temă

Joi, 14 ianuarie, Grupul pentru Dialog Social a organizat dezbaterea cu tema București - risc seismic: problemele, soluţiile și responsabilitățile pentru accelerarea reabilitării clădirilor cu risc seismic clasa 1, moderată de Radu Filipescu.

Publicăm în continuare fragmente din această dezbatere.

RADU FILIPESCU (GDS):

În decembrie a fost votată în parlament Legea 282/2015, care interzice utilizarea pentru public a spațiilor din clădirile cu risc seismic clasa 1 - e vorba despre tea­tre, cinematografe și spații comerciale. Nu e o lege care rezolvă o problemă, ci una care pune un gard în jurul unei gropi. Această lege creează o presiune su­pli­men­tară și asupra deținătorilor de astfel de spa­ții, astfel că nu mai există nicio în­do­ială că reabilitările care sunt solicitate, jus­ti­ficate și expertizate corect trebuie să ai­bă loc.

 

O problemă de siguranță națională

 

NICOLAE NOICA (fost ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului - MLPAT):

Eu sunt cel care, în 1999, a pus bulina ro­șie în București. Am pus 100 de buline la clădiri peste P+4, am prezentat lista și a fost o hotârâre a guvernului de atunci. Din păcate, după 2000, ministerul a fost des­ființat. Pentru că sunt cel care a pus această bulină și am văzut că este o stare de confuzie, eu sunt cel care susțin că nu locatarii sunt cei vinovați că nu func­țio­nează niște treburi. Vinovați sunt Legis­lativul, primăriile și faptul că nu există un organism care să răspundă de această pro­blemă. Exista Ministerul Lucrărilor Pu­bli­ce, pe urmă chestiunea a trecut la Mi­nis­terul Transporturilor, pe urmă la Mi­nis­terul Dezvoltării și Locuințelor, pe ur­mă la Ministerul Dezvoltării Regionale, dar nu există structurile acolo. Pe pro­ble­ma con­so­lidărilor, primăriile ar trebui să răs­pun­dă ministerului care are această sar­cină.

 

În momentul în care a apărut această lege, am fost întrebat: „ai pus bulina și totuși te opui?“. Am trimis o hârtie președintelui Iohannis, în care i-am arătat cât de stu­pi­dă este această lege, care prevede ur­gen­ta­rea demarării consolidării clădirilor vechi prin introducerea unor noi contravenții și sancțiuni. Păi, așa se face o treabă într-o ț­ară civilizată? Am fost acum câteva zile în blocul de la Teatrul Nottara, cons­truc­ție din ‘42, iar cel care a făcut expertiza a scris greșit că a fost ridicată în ‘35! Tre­buie să fim atenți! Mă uitam la bătrânii ca­re erau acolo. Cum e posibil să-i scoți afa­ră și să nu ai grijă de ei? Domnii primari ai Bucureștiului au spus: „locatarii sunt de vi­nă“. Hai să le creăm niște condiții, să le con­solidăm casele, dacă se poate cu ei aco­lo.

 

Protecția la cutremure de pământ a clă­dirilor de locuit și a edificiilor publice este o problemă de siguranță națională. Răs­pun­de președintele țării, care conduce CSAT. Un mare profesor italian, după cu­tremurul din 1977, mi-a spus: protecția la seism nu e o problemă inginerească, ci una socială, economică și politică. Solicit președintelui să se facă o comisie de spe­cia­liști care, alături de Ministerul Dez­vol­tării Regionale și Administrației Publice, să analizeze aceste expertize, să se verifice legislativ și să găsim măsuri pentru a re­zolva problemele.

 

Când am plecat de la MLPAT în 2000, am promovat o lege pentru constituirea și dez­voltarea fondului special pentru finanțarea cheltuielilor de intervenție la construcțiile existente. Legea a trecut de Senatul Ro­mâ­ni­ei, dar apoi a fost retrasă de ministrul de atunci. Această lege se poate relua foar­te simplu și se va găsi un fond pentru con­solidări. Propun ca toate consolidările la clădirile peste P+4 să fie făcute pentru oa­meni, pe banii statului. Asta se numește so­lidaritate. Suma e un fleac. Aruncăm bani la autostrăzi și aici ne mai gândim?

Bariere administrative

 

DRAGOȘ PÎSLARU (consilier al primului-ministru):

Primul sfat pe care primul-ministru mi l-a dat când m-a propus la nominalizarea pen­tru consilier de stat a fost găsirea unei soluții cât mai rapide pentru finanțarea re­abilitării clădirilor cu risc seismic. Dis­cu­tăm despre Teoria lebedelor negre a lui Ta­leb - faptul că, deși nimeni nu ia în cal­cul posibilitatea unor evenimente im­por­tante, când acele evenimente se întâmplă au un impact devastator şi a încerca să le ignori este o lipsă de responsabilitate și de ci­vism. Evenimentul de la Colectiv este un alt incident de acest tip care a dus la mobilizarea societății.

 

Ce am făcut noi până acum? Am încercat să constituim la nivelul Cabinetului un grup ad-hoc de lucru legat de finanțarea acestei chestiuni. Am avut întâlniri cu BEI și BERD și, aparent, problema nu este nea­părat de finanțare. Ne-am lovit de o ches­tiune care pare puerilă: încă nu avem o listă completă la nivel național a tuturor clădirilor care sunt în această stare. Lu­crăm pe mai multe versiuni. Dar ce este im­portant când discuți despre o abordare la nivel guvernamental este segmentarea: câte sunt în București, câte în restul țării, câte sunt în proprietate publică și câte în proprietate privată, cele în proprietate pu­blică dacă sunt în proprietatea statului pri­vată sau publică, tipuri de soluții, tipuri de finanțări - toate aceste aspecte dau un anumit grad de complexitate care a făcut ca avântul pe care l-am avut în primele săp­tămâni din decembrie să se trans­for­me, să dăm un pas înapoi, să vedem ce al­ternative avem și cum putem pune lu­cru­rile acestea la punct.

 

Am realizat că acest lucru nu se poate face de sus în jos. Este o chestiune par­ti­ci­pa­ti­vă a comunităților, pentru că are în speță decizii individuale, de familii, de afaceri, legate de dezvoltarea locală, care nu pot fi trecute cu vederea de o guvernanță la ni­vel național. Au existat mai multe zone din guvern cu care am luat legătura pe această temă, există preocupare directă, dar în acest moment ne lipsesc niște de­talii. Sperăm că întâlniri precum cea de astăzi să aducă la suprafață atât temele de dezbatere pe care trebuie să le apro­fun­dăm și să contureze un cadru în care să vedem dacă e nevoie de o structură ins­tituționalizată, o agenție, sau ar fi su­fi­ci­ent să avem un grup articulat de lucru pu­blic-privat care, într-o perioadă de timp, să poată ajunge, cu un mandat destul de clar, la soluții.

 

Ar trebui să facem ceva în maximum două luni de acum încolo. Problema e că, atunci când ți-ai suflecat mânecile și te-ai apucat de treabă, te lovești de o serie de bariere ad­ministrative, care nu sunt in­sur­mon­ta­bile, fiind create de legislație, de lucruri care au rămas în urmă, însă sunt notabile în ceea ce privește celeritatea cu care poți să rezolvi aceste chestiuni. Eu nu vreau să ră­mân la un nivel vag, dar nici nu vreau să creez așteptări ieșite din comun legate de faptul că gata, în două luni, toate clă­di­rile sunt reabilitate.

Hazard, vulnerabilitate şi expunere

 

RADU VĂCĂREANU (Universitatea Tehnică de Construcții din Bucureşti):

Dintre sursele seismice care afectează te­ri­toriul României, pentru noi cea mai im­por­tantă este Vrancea. Pentru Vrancea, din toate studiile făcute până acum, con­siderăm că o amplitudine maximă cre­di­bi­lă este 8,1. În ‘77 am avut 7,4, în ‘40 am avut 7,7, iar 8,1 este un scenariu extrem. Cutremurele subcrustale vrâncene care ne afectează la București, fiind de adâncime intermediară, au efecte foarte puternice pe suprafețe foarte mari.

 

D-l consilier Pîslaru vorbea despre „le­be­de­le negre“ ale lui Taleb. Acel 8,1 din Vran­cea e o „lebădă neagră“. Ce poate să fa­că o „lebădă neagră“? Cutremurul din ‘77 ne-a costat 6% din PIB. O „lebădă nea­gră“ poate să ne coste 20% din PIB, ceea ce pentru o țară înseamnă un handicap foarte important, aproape imposibil de sur­montat într-un interval de timp re­zo­nabil. Deci „lebăda neagră“ poate să pro­ducă pierderi uriașe și, din această cauză, cum spunea d-l Noica, e o problemă de si­gu­ranță națională, nu mai este o problemă punctuală care poate fi privită într-un con­text izolat.

 

Referitor la riscul seismic, e vorba de ha­zard, vulnerabilitate și expunere. Ha­zar­dul seismic şi vulnerabilitatea sunt de­fi­ni­te în Codul P100. Ceea ce trebuie să in­tro­ducem cu mai mare emfază în aceste stan­darde de proiectare este expunerea - în funcție de numărul de niveluri şi de câte persoane sunt expuse. Această expunere dă o măsură a consecințelor care pot fi. În 2015 a fost la Sendai o conferința mondială pentru reducerea riscului dezastrelor. S-au stabilit patru priorități: înțelegerea ris­cu­lui de dezastru, întărirea capacității de gu­vernanță pentru a manageria riscul de dezastre, investiţii pentru reducerea de­zas­trelor în sensul rezilienței (vrem o so­cie­tate care să poată să-și revină și să re­cu­pe­reze rapid după producerea unui dezastru) și, în fine, „să construim înapoi mai bine“ (ceea n-am făcut în ‘77, când am spus că reparăm, am ajuns mai târziu la concluzia că trebuie să consolidăm, că trebuie „să construim înapoi mai bine“ decât am fă­cut-o).

 

Programul de consolidare a clădirilor re­zidențiale este dificil. Legat de programul de consolidare a clădirilor publice, din punc­tul meu de vedere, trebuie mai multă vi­zi­bilitate a rezultatelor, pentru că aici s-au făcut foarte multe lucruri pentru con­so­li­darea școlilor, universităților, spi­ta­le­lor și grădinițelor etc. Evaluarea și re­du­ce­rea ris­cului seismic este un subiect major ca­re tre­buie tratat distinct la nivel na­țio­nal.

Primăria şi proprietarii

 

AURELIA RADU (Primăria Municipiului Bucureşti):

Şi noi spunem că e nevoie de un organism central în această chestiune. Decizia și res­ponsabilitatea a ajuns să fie numai la ni­ve­lul Serviciului Consolidări din cadrul Pri­măriei, unde lucrez de aproape 22 de ani. Colectivul e format din opt oameni, care reprezintă practic interfața între acest pro­gram și fiecare cetățean din aceste clădiri expertizate tehnic. Legislația până în 2012 a definit riscul seismic pentru clădirile P+4 construite înainte de 1940 și după mo­dificarea din 2012 a extins pentru clădirile mai înalte de două etaje și cu spații pu­blice la parter mai mari de 50 m.p. Ca ur­mare, lista s-a modificat. Modificarea lis­tei este aproape permanentă, pentru că in­formații ne vin și din partea experților, și din partea proprietarilor, care au solictat elaborarea altor expertize sau au con­so­li­dat. Au fost consolidate 69 de clădiri, din­tre care numai 18 cu programul naţional.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-dezbatere-2.jpg

 

Atunci când au fost somații să se închidă spaţiile ca urmare a Legii 282, ni s-au adus documentele și autorizațiile prin ca­re se demonstra că unele spaţii sunt con­solidate sau reexpertizate. Serviciul Con­so­lidări nu poate decide și nici nu știe dacă o clădire este expertizată bine sau nu, pen­tru că nu suntem experți. Suntem doar funcționari publici, aplicăm legea. Pro­blemele pe care le-am avut de-a lungul tim­pului au fost generate de decizia fie­cărui proprietar în parte, pentru că am or­ganizat proceduri de achiziții publice, am contractat execuția lucrărilor de con­so­lidare și ne-am blocat din cauza lipsei de interes a unor proprietari. Primăria nu-și poate asuma cheltuirea acelui ban public dacă proprietarul nu dorește. Avem ac­ți­uni în instanță. La un obiectiv, trei per­soa­ne mi-au făcut plângere penală pentru abuz în serviciu, pentru că dorim să fa­cem consolidarea. Decizia de intervenție, conform legii, este de majoritate simplă. Pe baza acestei decizii de intervenție, care se concretizează printr-o hotărâre a aso­cia­ției de proprietari, noi am inclus în listele de proprietari absolut toate clădirile la care avem documentul. Câteodată, aso­ciația de proprietari și reprezentanții lor ajung în situația să nu cunoască cine sunt proprietarii în acele clădiri. Noi facem in­vestigații, găsim o înregistrare fiscală a unui proprietar, ajungem la instituirea ipo­tecii legale și constatăm că este cu totul alt proprietar. Deci dinamica vânzărilor și moștenirilor în aceste clădiri e foarte greu de controlat la nivelul instituției noas­­tre. Avem acțiuni în instanță după con­soli­da­re, la 12 ani de la terminarea lu­crărilor, prin care ni se cere reconstituirea pro­prie­tății private. Vă spun toate acestea pentru că dvs. poate le considerați lucruri simple și detalii care n-ar trebui să blocheze acest program, care este într-adevăr de in­teres național și implică pierderi de vieți omenești și de bunuri materiale. Dar fie­care pas pe care noi îl facem și fiecare blo­caj mic îngreunează acțiunea. Pentru că noi, ca funcționari, nu ne putem asuma res­ponsabilitatea.

 

Consolidare vs. demolare

 

MARIN COTESCU (Senatul României):

În primul rând, cred că trebuie o altă in­ven­tariere a clădirilor, nu numai după înălțime, ci și după vechime și alte criterii care vor trebui discutate. Trebuie o ex­per­tizare și o proiectare după aceea. În mo­mentul în care am expertizare, pot să iau decizii. Și prima decizie este că unele tre­buie demolate. După aceea, trebuie să ve­dem dacă putem să consolidăm cu oameni în clădire sau trebuie evacuare, dar unde-i ducem? Noi am avut două blocuri gemene, făcute special de fostul MLPAT, unde erau apartamente speciale pentru mutarea pe timpul consolidării. Nu mai există, s-a schim­bat destinația lor, sunt închiriate.

Eu știu multe cazuri în care, după con­so­lidare, omul nu-și mai recunoștea casa, nu mai avea loc mobila, se trezea în mij­locul casei cu un stâlp de un metru pe un metru etc. Noi trebuie să vedem alte so­luții, mai noi, dacă există. O consolidare e de două ori mai scumpă decât dacă ai face clădirea din nou, plus stres.

 

MIHAI BUSUIOC (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - MDRAP):

Cred că este timpul să decidem între bi­nele majorității și binele individual, să sta­bilim clar ce alegem, să-i ajutăm pe ce­tă­țeni să conștientizeze pericolul și că tre­buie, eventual, să ia decizia de a părăsi lo­cuința care urmează a fi consolidată.

 

Se pare că țara noastră este cea mai ex­pusă riscului seismic din zonă. Discutam cu colegii mei și, într-o inventariere ra­pidă, fără a ne baza neapărat pe do­cu­mente, suma necesară pentru București e undeva la 80 milioane de euro. Cred că pentru România de azi nu este o sumă atât de mare, iar împărțit pe câțiva ani, nu cred că este un efort prea mare. Tre­buie să găsim soluții și deja la unele dintre ele ne-am gândit și vi le supunem aici atenției. Încercăm să construim locuințe de necesitate în care cetățenii să poată fi mu­tați. De asemenea, să creăm un me­ca­nism administrativ, prin care acei cetățeni care vor să se mute în aceste case și să rămână în ele să poată face acest transfer al dreptului de proprietate - să renunțe la casa care urmează a fi consolidată și să pre­ia actul de proprietate al celei noi. Cred că ar fi o idee creșterea capacității administrative a autorității locale. Ori creș­tem capacitatea administrativă la nivelul administrației locale, ori mutăm acest pro­gram și acest proiect la administrația cen­trală și acolo creăm un departament care să se ocupe cu acest proiect prioritar. Este o decizie pe care urmează să o luăm pe ba­za consultărilor. Eu vă propun să repetăm această întâlnire peste o lună la noi la mi­nister.

Clădirile de patrimoniu

 

NICOLAE LASCU (Uniunea Arhitecților din România):

Toate cele enumerate aici sunt extrem de im­portante, dar ceea ce nu s-a spus este pro­blema clădirii consolidate ca parte a pa­trimoniului cultural. Cu alte cuvinte, aici este problemă de arhitectură, în aceeași măsură în care este vorba de o problemă de inginerie și de consolidare. Sunt con­vins că întotdeauna România a avut in­gi­neri de primă mână, care există și astăzi și ei vor găsi niște soluții potrivite, de pro­iectare în primul rând, adaptate ca­zurilor particulare. În privința patrimoniului, es­te vorba de patrimoniul construit în ge­ne­ral, dar în particular este vorba de clă­di­rile aflate pe lista monumentelor istorice. Foarte multe dintre clădirile care au bu­li­nă roșie sunt plasate pe lista mo­nu­men­te­lor, unele chiar în grupa A, respectiv clă­diri de interes național. Și aici nu se poate face, după părerea mea, orice fel de con­solidare. Cred că este o problemă im­por­tantă de protecție a arhitecturii noastre și în general a patrimoniului construit, chiar dacă intervine această problemă foarte gravă a pericolului de seisme. Să mă ierte d-l senator, nu cred că demolarea ar fi o soluție atunci când este vorba de o clădire înscrisă pe lista monumentelor la grupa A. Cred că în acest context este nevoie de o intervenție abilă, în așa fel încât în caz de pericol maxim să fie salvată, întrucât face parte din patrimoniul țării.

 

DRAGOȘ BADEA (Comisia de reducere a riscului seismic, MDRAP):

Am învățat și știu ce trebuie să respectăm din patrimoniul cultural. Dar dacă vă uitați la Blocul Wilson, făcut în 1935, am rezolvat cu ajutorul arhitecților absolut toa­te problemele, încât, din punct de ve­dere al păstrării caracterului cultural, nu are niciun fel de pierdere această clădire. Din contră, i-a crescut și rezistența, pen­tru că i s-au făcut toate intervențiile de rezistență, de asigurare, la nivelul gândirii actuale. Dacă mă mut la Ateneu, am băgat în acest edificiu 20 de ani și la ora actuală am salvat această clădire. Dacă vreți să ne uităm la Colțea, e exact același lucru, s-a rezolvat perfect cu ajutorul arhitecților, și al beneficiarului, Primăria, această clădire care este un reper în oraș.

 

CIPRIAN CIUCU (Centrul Român pentru Politici Europene):

Pe mine m-a interesat mult să definim în ce fel de oraș vrem să trăim. Vrem să tră­im într-un oraș fără vigoare, fără vi­ta­li­tate, în care s-au închis clădiri care aveau contribuție economică doar de dragul de a salva un patrimoniu cultural care nu es­te foarte clar definit? Ştiu că este im­por­tant patrimoniul cultural, dar nu e clar cât este de bine definit. Ar trebui ca oa­me­nii care au competență să revizuiască și să decidă: această clădire este pe bune în clasa cutare sau cutare, dacă putem de­cla­sifica și să găsim și alte soluții. Nu vrem să avem patrimoniu cultural la care doar să ne uităm, să nu intre nimeni acolo, să ne fie frică să nu ne cadă în cap.

 

ADRIAN BĂLTEANU (Ministerul Culturii):

Actualul director al Institutului Național al Patrimoniului are pe agenda prioritară rea­lizarea normativelor pentru mo­nu­men­tele istorice privind relația cu seismul, și de aceea o să iniţiem un protocol cu Mi­nisterul Dezvoltării. Cât despre ins­ti­tu­ții­le de cultură din monumente istorice eva­cuate recent, în prezent se află în dez­ba­te­re publică o ordonanță simplă de mo­di­fi­care a Ordonanței 77, prin care, din fon­dul de autorizare a jocurilor de noroc, se mărește programul național de res­tau­rare, dar și procentul de 2% care va ajun­ge la restaurarea monumentelor istorice în care se află instituții publice de cultură.

Drepturile şi obligaţiile proprietarilor

 

PAUL RACOVIȚĂ (Inspectoratul de Stat în Construcții):

În mod paradoxal, expertizele mai vechi de 2008, chiar dacă produc efecte con­form Legii 282/2015, nu pot fi luate în cal­cul tehnic în acest moment, pentru că nor­mativul de plecare s-a schimbat. Încercăm ca instituție să ne uităm și la buna prac­tică a altor țări. Una dintre ele este Chile, țară seismică. Acolo s-a procedat foarte simplu: expropriere pentru utilitate pu­blică, în trei-şase luni maximum era rea­bi­litat, proprietarii erau aduși înapoi.

 

MIHAI MEREUȚĂ (Liga Asociaţiilor de Proprietari – Habitat):

Problema legislației pornește de la Cons­tituție, de la dreptul de proprietate, care are o discrepanță în relație cu obligațiile pe care ţi le aduce proprietatea. În Rotter­dam, maximum doi ani a durat un proces pentru o clădire, dar l-au expropriat pe de­ţinător pentru că nu-și întreținea pro­prietatea. La noi este mult mai greu, din cauze constituționale. Dar și în condițiile actuale ale Codului Civil, se pot face de­mersuri pentru îmbunătățirea legislației și corelarea cu ce înseamnă acum pro­prie­tate condomială și coproprietate conform obligațiilor de bună vecinătate aduse în Codul Civil.

Vreau să fiți convinși că soluția nu poate fi doar bugetul statului, că altfel murim cu toții. Dovada o reprezintă faptul că 70% dintre clădiri s-au făcut pe bani privați. So­luția o reprezintă instrumente și fa­ci­li­tăți financiare integrate, o parte de la stat, o parte garanții, astfel încât cei care vor să investească să fie încurajați. Banii mulți sunt în privat. Este obligație pentru risc, dar nu așteptați doar bani de la stat, pen­tru că nu o să se facă niciodată.

 

MIRCEA MIRONESCU (Comisia de reducere a riscului seismic, MDRAP):

De 30 de ani de când lucrăm pentru res­ta­urări, totuși în România și București s-au făcut multe. Soluții moderne avem și s-au aplicat. Problema este încetinită de felul cum a fost coordonată și condusă această operație. Înțeleg că acum există des­chi­derea ca, prin direcția ministerului, să se ia taurul de coarne și să reușim să im­pu­nem un program serios și responsabil. E clar că primăriile trebuie să fie interfața, dar primarii răspund: noi nu avem com­pe­tență, nu putem să răspundem, suntem funcționari publici. Deci responsabilitatea, cum a spus d-l ministru, se poate muta că­tre direcțiile noastre, dar pentru aceasta tre­buie modificate niște legi.

Evacuarea artiştilor

 

MARINELA ȚEPUȘ (Teatrul Nottara):

Teatrul Nottara a devenit un simbol pen­tru Bulevardul Magheru. Nu se vor găsi so­luții dacă o lege spune că mâine se închide totul și poimâine vedem noi ce mai facem. Cu astfel de părăsire a clădirilor nu sunt găsite soluții nici măcar pentru oameni. Pre­supun că această lege minunată a pre­vă­zut și posibilitatea ca, în cazul unui cu­tremur, acea clădire să se prăbușească nu numai peste sala noastră de spectacole, ci și peste bulevard, pe unde, de asemenea, trec câteva sute de oameni, trec mașini. Cred că legile ar trebui făcute astfel încât să vină în sprijinul nostru, și nu în de­molarea lucrurilor. Această lege, pro­mul­ga­tă pe repede-înainte pe fond emoțional, este făcută împotriva nu a Teatrului Nottara, nu a proprietarilor, ci împotriva Bucureștiului, cu toată istoria noastră.

 

VASILE TOLAN (Uniunea Artiştilor Plastici):

M-am bucurat când a demarat această acțiune de a se reabilita clădirea. Pe urmă ne-am trezit și noi în situații de ne­re­zol­vat, în sensul că am fost obligați să eva­cuăm două galerii, o clădire cu 60 de ate­liere. Somația: 24 de ore. Metodologia mi se pare absurdă. Cum să evacuezi așa ceva în 24 de ore? Galeria Simeza e în aceeași clădire cu Teatrul Nottara, am evacuat-o. Alături se desfășoară activități. Ni s-a spus că, dacă vrem să păstrăm spaţiile, să plă­tim în continuare chirii. Cine să le plă­teas­că? Artiștii noștri, dacă sunt evacuați, nu mai plătesc chirii, cum să plătească chirii? Noi nu avem de unde. Sunt niște situații delicate la care ar trebui găsite soluții la nivel guvernamental.

 

A consemnat RĂZVAN BRĂILEANU

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22