România, locul 58 din 168 în clasamentul indicelui de percepție a corupției

Iulian Popescu | 27.01.2016

România se plasează pe locul 58 în clasamentul Indicelui de Percepție a Corupției (IPC) realizat pentru 2015 de Transparency International, având un indice de 46 de puncte, sub media europeană de 65,36 de puncte, ceea ce înseamnă că încă stă foarte prost.

Pe aceeași temă

 

România a urcat mai multe poziții, dovadă că percepția se îmbunătățește. În 2014, scorul era de 43 de puncte, iar poziția în clasament - 69.

Acelai punctaj ca și noi îl au grecii, iar bulgarii se află sub noi, la fel ca și Italia.

 

Corupția afectează grav creșterea economică, spune raportul și reprezintă în continuare o problemă gravă în toată lumea.

 

Pe primul loc s-a situat Danemarca, țara cu cel mai mic nivel perceput al corupției la nivel mondial (ceea ce corespunde unui punctaj mare), iar pe ultimul loc s-au situat Coreea de Nord și Somalia, care au obținut punctajul 8.

 

Danemarca este percepută ca fiind cel mai puțin coruptă, poziție pe care o deține pentru al patrulea an consecutiv, cu un scor de 91 de puncte pe o scară de 100, scrie Agerpres.

 

Ea este urmată de alte două state europene - Finlanda, pe locul doi, și Suedia pe locul trei.

 

Coreea de Nord și Somalia obțin cel mai scăzut scor de 8, neschimbat față de anul trecut, notează agenția Kyodo, citată de Agerpres.

 

Brazilia a înregistrat cea mai mare scădere în indice, scăzând 5 puncte și 7 poziții până la o poziție de 76. Scandalul Petrobras aflat în desfășurare a scos oamenii în stradă în 2015 și începutul procesului judiciar poate ajuta Brazilia să oprească corupția.

 

 

Japonia marchează 75 de puncte, un scor aproape neschimbat de la 76 cu un an înainte. Ea a coborât pe locul 18 în rândul celor 168 de țări conform IPC 2015, în timp ce Coreea de Nord se află în partea de jos a listei pentru al cincilea an consecutiv.

 

China, care și-a intensificat campaniile anticorupție sub conducerea președintelui Xi Jinping, obține un scor de 37, plasându-se pe locul 83 împreună cu Columbia și Sri Lanka.

 

Punctajul unei țări indică nivelul perceput al corupției pe o scală de la 0 - 100, unde 0 înseamnă că țara este percepută ca fiind extrem de coruptă și 100 că țara este percepută ca fiind foarte curată

 

În index au fost incluse 168 de țări.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22