Polonia, încă o lege: Poliția și serviciile, acces direct la unele date electronice

Iulian Popescu | 30.01.2016

Noul regim din Polonia continuă seria atacurilor îndreptate împotriva statului de drept – senatul a aprobat vineri un amendament ce facilitează accesul direct al poliției și serviciilor de informații la anumite date de internet.

Pe aceeași temă

 

Amendamentul permite serviciilor de informații și poliției legătură directă cu furnizorii de internet, astfel încât vor avea acces, fărănicio solicitare, la mai multe metadate referitoare la activitățile online ale clienților acestor provideri. Până la adoptareaamendamentului, era nevoie de o cerere adresată providerului pentru fiecare caz individual de interceptare.

 

Partiduli Lege și Justiție (PiS), care a câștigat în 2015 majoritatea parlamentară, a explicat că există totuși limitări și termene stricte pentru stocarea acestor date.

 

Opoziția, dar și mai multe organizații neguvernamentale au atacat noua legislație, acuzând un nou atac din partea PiS împotriva statului de drept. Amnesty International a dat publciității un comunicat în care expune vulnerabilitățile noii reglementări și enumeră toate măsurile controversate luate de noua putere, din octombrie 2015, când a câștigat alegerile.

 

Polonia are deja probleme din cauza altor masuri considerate ca antidemocratice ce au fost luate de PiS in scurtul timp de cand a avenit la putere. Comisia Europeana a decis declansarea mecanismuui de evaluare a statului de drept din Polonia. E primul pas catre activarea unor posibile sanctiuni asupra Varsoviei, daca vor fi constatate violari ale principiilor democratice.

 

Prim-vicepresedintele Comisiei, Frans Timmermans, a facut anuntul in fata presei. Oficialul a vorbit despre o “ancheta preliminara” ce a fost decisa in unanimitate de catre toti cei 28 de membri ai Executivului comunitar, pentru “a fi clarificate faptele intr-o maniera obiectiva” si pentru “a incepe un dialog cu autoritatile poloneze fara a avea prejudecati asupra pasilor urmatori”, transmite Politico.

 

Scopul nostru este sa rezolvam aceste chestiuni. Nu urmarim sa intram intr-o polemica”, a explicat Timmermans. Prim-vicele Comisiei Europene a iesit in fata presei dupa o intalnire cu usile inchise la care au participat comisarii cabinetului Juncker, intalnire la care a fost supusa discutiei o eventuala investigatie aprofundata pentru posibile violari ale normelor democratice ale Uniunii Europene.

 

Timmermans a explicat ca Executivul comunicat va declansa primul pas al procedurii statului de drept, ce ar urma sa investeasca Comisia cu raspunderea de a face o evaluare oficiala asupra Poloniei. E prima data cand acest mecanism de salvgardare este activat, ca parte a unui proces ce a fost instituit in 2014 si prin care Bruxellesul urmareste sa verifice respectarea regulilor jocului democratic in statele membre. Pasii urmatori prevad o recomandare si o urmare a recomandarii, in cazul in care este sesizata o “amenintare sistemica” la statul de drept intr-un stat UE.

 

In replica, Varsovia acuza o intruziune in treburile interne ale tarii. Ministrul polonez pentru Afaceri Europene, Konrad Szymanski, a spus in cursul zilei de miercuri ca, prin actiunea sa, Comisia Europeana “risca sa se implice in dezbaterea politica interna” a tarii sale. Totusi, oficialul polonez a subliniat ca Varsovia este “incantata” sa vada ca Bruxellesul este interesat in a avea un “dialog bun” cu Polonia. “Suntem dispusi sa furnizam explicatii si informatii care pot fi necesare pentru a fi inteleasa situatia din Polonia”, a spus Szymansky, potrivit sursei citate.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22