Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Scurtă meditație pe marginea lui „sunt nevinovat”
2016-01-30
10

„Sunt nevinovat, sunt nevinovat, sunt nevinovat…”

 

Acesta este laitmotivul declarațiilor pe care, cu sau fără cătușe la mâini, le fac inculpații ce urcă sau coboară treptele tribunalelor sau, dacă au parte de imunitate, treptele de la tribuna Parlamentului de unde își clamează inocența. Cel mai adesea, după ce au simțit solidaritatea colegilor (mâine poate fi rândul lor…); uneori, după ce au fost miruiți de câte o senatoare pioasă cu mir de la muntele Athos sau după ce, înainte de a lua cuvântul, au mângâiat, febril, mătănii, cerșind din priviri mila și îndurarea celor ce se pregătesc să le voteze soarta. Toți încep prin a-și afirma încrederea în justiție. Toți termină prin a explica urmărirea penală printr-o „răfuială politică”.


Până acum un an, „marele răfuitor” era Traian Băsescu. Toți se simțeau vizați de el. DNA-ul, serviciile, magistrații erau la dispoziția lui și-l ajutau să numere, ca bunul Dumnezeu, firele de păr din capul fiecăruia. Acum, când el nu mai poate fi invocat, răfuitorul a devenit difuz. La nevoie, pentru că destinele aleșilor noștri se împletesc, nu e așa?, cu cele ale României, necazul lor, când nu vine direct de la adversarul politic, vine, prin ricoșeu, de la cei care, din inima Uniunii Europene, ne prigonesc țara.


În ce lume trăim? Cutare europarlamentar român e filmat în vreme ce negociază mita pentru lobby în favoarea unor firme private. Respinge, indignat, ceea ce fiecare poate vedea cu ochii lui și se întoarce demn în țară, unde ține o conferință despre corupție. Cutare ministru de finațe primește bani în pungi de plastic pe care le ascunde în cavouri și, pus sub urmărire, este păstrat în funcție de către prim-ministru „ca să ducă la capăt noul cod fiscal”. Cutare primar al Bucureștiului este prins în flagrant delict la câteva ore după ce termină de dat un interviu în care, plin de năduf și cu sentimentul onoarei lezat, explică telespectatorilor că „n-om fi toți borfași și hoți în țara asta”, iar, când e luat cu cătușe la mâini, le cere bucureștenilor, cu vocea vibrată și un ton complice, „să aibă încredere în el”… Toți, absolut toți, când deschid gura se consideră nevinovați: fapta lor e într-o parte, ei sunt în alta. În toți acești ani, începând cu marii criminali ai anului ᾽90 și sfârșind, recent, cu ultimul dislectic care „se deplasează” la salonul de cosmetică sau la cârciumă cu coloană oficială (dar ce zic eu? sfîrșind cu ultimul șofer care îți șterge mașina depășindu-te prin dreapta și-apoi scuipându-te pe parbriz), n-am văzut măcar pe unul, dintre cei dovediți ca făptași, să-și recunoască greșeala sau să-și ceară iertare pentru ce a făcut. De aici senzația că locuim într-o enormă și continuă imoralitate.


Căci finalitatea oricărei justiții este obținerea unei stări care trece dincolo de ea. Aceasta e starea morală a societății. Ea derivă din conștiința satisfăcută a membrilor ei că s-a făcut dreptate. O justiție funcționează, desigur, prin instanțele care cântăresc vina și dau pedeapsa prevăzută de lege. Dar ea e întreagă și își atinge scopul atunci când verdictele ei reverberează în ființa celorlați, ajungând în cele din urmă la însuși cel sancționat de lege. Altfel spus: justiția trebuie să ajungă să „colaboreze” cu cel condamnat, prin activarea acelor resorturi ascunse în ființa lui grație cărora acesta își internalizează vina.

 

În 1963, Hannah Arendt publică Eichmann la Ierusalim. Undeva în carte ea scrie: „Cazul eternului criminal lipsit de remușcări (Dostoievski menționează la un moment dat în jurnalele sale că în Siberia, printre miile de criminali, violatori și hoți nu a întâlnit nici măcar un om care să recunoască faptul că greșise), care nu-și poate permite să înfrunte realitatea deoarece crima sa a devenit parte integrantă a acestei realități.”


De aceea, o societate în care pedepsa e percepută mereu ca nedreaptă și din care căința a dispărut este grav avariată. Suntem la ani lumină de vorba stendhaliană (Julien Sorel: „J᾽ai voulu tuer, je dois être tué”), pe care Ceronetti (în Tăcerea trupului) o citează într-o notă ca semn al „criminalului plin de noblețe” (Raskolnikov e și el unul), aflat la polul opus al criminalului siberian și al lumii decăzute care-l face cu putință: „Refuzul oricărei pedepse din partea unui vinovat josnic provoacă o cumplită descurajare: ce se mai poate face pentru noi, pentru cei pe care i-a ucis, pentru el? Știm că va sfârși prin a învinge, că va deveni liber fiindcă îi e groază de ispășire, că într-un fel este deja liber atunci când refuză pedeasa…”. Tot Ceronetti: „Acolo unde crima nu e ispășită, tragicul devine o mocirlă în fermentație, un nor apăsător. (…) Doar dacă responsabilitatea morală este pe deplin repusă în drepturi, tragicul își recapătă oxigenul și lumina”.


Ceea ce presupune, cum spuneam, nu doar ca justiția să-și facă datoria; e de dorit ca cel pedepsit să și-o facă, la rândul lui, pe a sa: regretând. Ce să mai spui atunci de cei care îi căinează și-i aplaudă, dintr-un studiou TV, pe criminali și-i huiduiesc pe judecători? Dar pentru ei nu există pedeapsă. Și la vina lor, zburdând liberă seară de seară pe ecran, se-adaugă prin ricoșeu, ca-ntr-un snooker drăcesc, vina celor care, ahtiați de mahala și înjurătură, stau și privesc, lacomi și complici, indiferenți la granița care desparte, în lumea noastră etern căzută, binele de rău.

 

O digresiune

 

Există oare un document care atestă, în istoria speciei umane, apariția căinței ca nucleu al conștiinței morale? Nu pare să fie cazul lui Cain. Singura sa grijă, după ce își omoară fratele, este să afle de la Dumnezeu dacă, „fugar și rătăcitor pe pământ”, va putea fi ucis de „oricine îl va găsi”. Oricum, Cain socotește că alungarea lui de către Dumnezeu și interdicția de a-i vedea fața, „e prea mare ca să poată fi purtată”. (Geneza 4, 13-14)


Părerea mea este că primul act de căință este consemnat în mitologema păcatului regelui David care, profitând de faptul că Urie hititul se află pe câmpul de luptă, o aduce în palat pe Batșeba, soția acestuia, și se culcă cu ea. Apoi, ca să o păstreze pe Batșeba, dă ordin comandantului oștirii să-l trimită pe Urie în prima linie a luptei, cu speranța că acesta va fi ucis. Ceea ce se și-ntâmplă.


După săvârșirea acestei crime, profetul Natan este trimis de către Domnul la David cu următorul mesaj: „«Pe nevasta lui Urie hititul ți-ai luat-o ca să fie nevasta ta, iar pe el l-ai ucis cu sabia amoniților. Drept care nu se va depărta sabia de casa ta în veci…» (…) Atunci David i-a zis lui Natan: «Am păcătuit împotriva Domnului!»”  (2 Samuel 12, 9-13)


În această fabulă, Dumnezeu reprezintă conștiința morală (das Gewissen, o vor numi mai târziu, odată secularizarea împlinită, filozofii nemți) care, obiectivată în felul acesta, trebuie să-ți provoace frică. Ca să vreau să fac binele sau ca să mă simt rău când fac răul (și ca să mă căiesc), trebuie să port în mine o super-conștiință evaluatoare a comportamentului meu. Aceasta este, în termeni alegorici, Dumnezeu și de aici „frica de Dumnezeu”, care e de fapt bunăcuviință.


Am considerat că acest fenomen de internalizare a vinei este primul simptom al apariției conștiinței morale. El se bazează, dacă suntem dispuși să folosim termeni încă mai prețioși, pe tranzitivitatea eului. Ceea ce-nseamnă: sunt capabil să mă mut, cu consecințele faptei mele, în pielea celuilalt. Tranzitivitatea eului este un act de imaginație morală, prin care făptașul transferă asupra lui mizeria pe care ar urma să o facă (sau i-a făcut-o deja) celuilalt. Fiind capabil să deschid un spațiu între altul și mine (să-l numim „spațiul moralității”) și să mă mișc liber și tranzitiv de la el la mine și de la mine la el, fie mă abțin să fac lucrul reprobabil, fie, făcându-l, mă căiesc, considerându-mă ultimul om și cerând o pedeapsă pe măsură. J᾽ai voulu tuer, je dois être tué.


O ultimă observație. Mișcarea în spațiul moral al tranzitivității eului este extrem de dificilă, deoarece prin natura noastră suntem înclinați să fim îngăduitori  cu porcăriile pe care le facem noi înșine și să fim vehemenți și necruțători cu ale celorlalți. Or, în România, în clipa de față, acest fapt al nepunerii proprii în cauză a devenit epidemic.

 

Articol preluat contributors.ro

TAGS : Gabriel Liiceanu vinovarie stare morala pedeapsa lege condamnare Traian Băsescu DNA justiție societate
Comentarii
Liviu din Timisoara 2016-02-03
Sumele si interesele sunt prea mari prin comparatie cu framantarile morale. Traim in acelasi spatiu dar in tari diferite. Deunazi, o cucoana facea targuieli dintr-un taxi ...sfidand faptul ca acolo erau multi altti oameni care n-aveau pe unde trece. Si nu-i pasa absolut deloc. ASTA este, la origine, mentalitatea. Cazul " Colectiv " a fost un val ... un foc..de paie.
Gheorghe Popescu 2016-02-02
In primul rind nu cred sa existe vreun loc pe pamint in care cineva sa-si accepte vinovatia neconstrins de nimeni. Cu cit fapta e mai mare, cu atit e mai greu de acceptat. In al doilea rind toate legile sint alandala in tara asta, justitia e de cele mai multe ori prea intelegatoare cu cei ce incalca legea, functie de pozitia sociala. In Romania exista aberatii de genul Esti intelectual, aratam clement (evident, nu orice intellectual, doar aia cu basca, ai sistemului). SRS e intelectual, Becali e intelectual, toti maharii din fotbal sint intelectuali. Au scris si carti! Zeci de carti! In al treilea rind, DNA / SRI aresteaza politicieni, ii tin in Beciul Domnesc cu lunile, dupa care ii lasa liberi (pardon, arest la domiciliu) si pedeapsa e amanita cu anii. Mai exista si acari Pauni (sau Ridzi), mai sint si citiva care calca pe bec, dar in general sint lasati in pace. Se mai aude ceva de condamnarea lui Videanu? Cum se face ca oameni sint tinuti in arest preventiv luni de zile, dar pedeapsa adevarata e aminata cu anii? Daca nu exista dovezi, atunci de ce au fost arestati si tinuti atita timp la beciul Domnesc? Daca exista dovezi intemeiate, atunci de ce nu exista o decizie finala? Tot ce se intimpla in Romania suna mai de graba a razbunare politica, sau a pumn in gura (Daca vorbesti, te salt). Udrea se bucura inca de simpatie printre adeptii ei tocmai pentru ca procesul asta seamana mai de graba a lucratura securista, decit a dreptate. Chiar si asa fiind, presupunind ca autorul are dreptate si ca toti inculpatii trebuie sa arate cainta, daca nu e cainta nu inseamna ca justitia e oprita. Mie personal nu mi-e clar insa care tabara e mai corupta: a hotilor sau a justitiarilor. Cred ca in momentul in care justitia romana va scapa de asemena deraieri, va apare si cainta. Atita vreme cit exista indoiala asupra justitiei (si a celor care o comanda) nu veti vedea cainta, ba din contra, cei acuzati de coruptie vor continua sa acuze la rindul lor.
Vicentio B. 2016-02-02
Stimate Domnule Gabriel Liiceanu, realmente "sunt nevinovat" ori mi se pare mie, motiv pentru care mi-ati CENZURAT comentariul meu anterior, care, verificabil, respecta limbajul decent si loialitatea de 100 % fata de adevar ! Rog o explicatie, evident, morala, deoarece eu asa va percep, altfel NU l-as fi trimes ! Sau poate trebuia sa formulez un comentariu "stil" Iuliu M. ? P.S. Pentru siguranta, adica in eventualitatea unei noi CENZURI, mi-am inregistrat prezentul mesaj, inainte a fi trimes, tocmai in situatia in care ar fi nevoie sa dovedesc afirmatiile mele.
FLORIAN D. MIREA 2016-02-01
Traim intr-o societate cu valorile intoarse pe dos de peste 70 de ani, iar unii (nu putini, din pacate) au ajuns sa creada ca traiesc in normalitate asa, precum isi inchipuia Iona din piesa lui Marin Sorescu ca traia in normalitate, fara sa stie ca era prizonier in burta Monstrului. Solutii de indreptare exista. Numai ca acest proces de vindecare nationala va trebui sa fie radical (pentru a fi eficient) si este nevoie un om cu vointa de fier (care deocamdata lipseste din viata noastra publica si politica).
Mihai 2016-02-01
Cred ca multi dintre acesti hoti ai banului public au un moral extrem de puternic, cind ii auzi vorbind aproape ca nu-ti vine sa crezi ca ei mint... Par atit de convinsi ca ceea ce au facut este legal, incit ar fi capabili sa treaca si de un test poligraf.Alti pur si simplu mizeaza pe ideea ca chiar daca fac ceva puscarie, ramin totusi cu o avere considerabila, parca-l vad de ex. pe Giovani Becali cind a zis...:"Pai bine domne', puscaria nu-i tot pentru oameni?". Dar mai cred ca este si o problema cu legislatia . Pentru ca atunci cind se prezinta in fata judecatorului ca sa-i fie aduse la cunostinta acuzatiile, inculpatul are dreptul la o scadere de pedeapsa daca isi recunoaste vina . Daca se considera nevinovat si este judecat , gasit vinovat si condamnat, atunci pedeapsa ar trebui sa fie mult mai mare , eventual dubla, in asa fel incit oamenii sa stie ca cu legea nu-i de glumit...Am vazut zilele trecute , la Pro Tv , un sofer amendat la un filtru al politiei rutiere, in Bucuresti pentru ca a iesit din coloana si a depasit char pe linia tramvaiului... Omul i-a declarat reporterului ca a intirziat foarte mult in trafic si ca era disperat sa ajunga la servici. Cred ca in America , intr-o situatie similara daca i-as spune politistului ca eram blocat in trafic, in afara de amenda respectiva , nu mi s-ar da inapoi permisul , pentru ca ar trebui sa dau examenul la sala , findca n-am stiut ca daca traficul este blocat ,am totusi obligatia sa respect legea. Lasind la o parte stare mizerabila a traficului din Bucuresti , lasind la o parte faptul ca nici soferii , nici politistii si nici primarii nu stiu ca nu exista marcaje pe carosabil , da, liniile alea albe , care trebuie sa existe in orice oras ,totusi cum unii soferi reusesc sa conduca masina legal, iar altii se vad nevoiti sa calce legea?
Vasile Popa 2016-01-31
Infractorii romani nu isi pot imagina consecintele actiunilor lor tocmai pentru ca nu au avut imaginea pedepsei altora de catre o justitie corupta. Judecatorii sunt de cele mai multe ori complici la crima, mai ales daca acuzatul este un functionar al statului. Iar cand crima este, dupa decenii de inactiune, in sfarsit pedepsita, explicatia este evident o decizie politica. Dar respingerea vinovatiei nu este tipica romanilor; este o caracteristica intrinseca umana, un mechanism de protectie, fara de care multi s-ar sinucide. Cine nu face nici o greseala intr-o viata intreaga? Paul Rassinier povesteste cum un detinut de la Buchenwald a inceput sa rada indignat cand a primit hainele. Intrebat de ce, a raspuns ca sabotii pe tocmai i-a primit sunt confectionati in fabrica sa. Cum adica? La inceput, nazistii nu numarau cate perechi de saboti comandate primeau de la el. Cand a inceput sa trimita mai putini saboti decat era platit, l-au trimis in lagar fara judecata. Evident, acum se considera un luptator din rezistenta. Tot indignati au fost si comunistii cand au fost demascati ca fiind mai sadici decat cei din SS, si care in virtutea vechimii lor, ei fiind primii arestati, conduceau fiecare bloc de detinuti. Ca veni vorba de Eichmann, ceea ce este pozitiv intr-o societate este negativ in alta, depinde de cine judeca. Ce era permis in 1944, nu era in 1945, iar in 1945 crimele care erau permise sovieticilor nu erau permise germanilor, rasismul american si britanic erau OK, dar cel german nu, colonizarea Africii si a Asiei de catre francezi si britanici era buna, cea de catre germani nu. In societatea in care Eichman s-a format, care era poate cea mai dezvoltata stiintific si a dat cei mai mari filozofi, disciplina si simtul ierarhiei in armata erau sfinte. Ignorarea unui ordin insemna curtea martiala. Intrebarea este daca el chiar a primit un ordin. Cei pe care dadea vina erau deja morti, deci nu se puteau apara. Sigur ca Dl Liiceanu va veni cu un citat din marii filozofi germani care sa ma contrazica, dar oamenii de rand nu au luxul de a trai viata reala dupa imaginatia filozofilor. Ei trebuie sa supravietuiasca.
Iuliu M 2016-01-30
Da, deci aceasta mult prea scurta compunere deci moral-filosofica deci m-a impresionat pro fund, avand in vedere ca este deci editata de instanta morala a regimului celui mai deci stralucit din istoria provinciei Dacia, deci ma refer desigur la regimul anticomunist si anticorupt Udrea-Basescu.
Cat despre deci ultima observatiune filosofica, deci m-am consultat cu doamna Hannah Arendt si cu domnul Mircea Basescu si deci da, se confirma, sunteti mult prea ingaduitor cu porcariile dumneavoastra si mult prea necrutator cu porcariile tuturor celorlalti.
Spor la urmatoarele deci panseuri filosofico-morale!


George S. 2016-02-02
@ dinu. mai curand intrebati UNDE il are, si vedeti ce raspunde... daca va raspunde ! Nu este Iuliu M vinovat, ci cei care publica asemenea comentarii. Daca o face chiar Gabriel Liiceanu - trebuie sa exista o .. EXPLICATIE !
dinu 2016-02-01
Chiar n-ai nmic in cap ?
Marius Nicolescu 2016-01-30
Minunat, domnule Liiceanu. O bijuterie publicistica. Numai ca in Romania nu mai exista bunacuviinta, morala, caracter, noblete sufleteasca. Sau mai exista dar in minuscule insulite in foarte putini dintre noi. In rest, doar om nou si mocirla. In ceeace priveste tranzitivitatea eului m-am socotit, ca roman, un om prost. Mi-am intrebat prieteni daca si ei nutresc acest sentiment, dar am simtit in chipurile lor o incomensurabila scarba la adresa mea. Asa ca finalul dumneavoastra cu tranzitivitatea eului are o insemnatate mare pentru mine. Am apreciat ca nu ati nominalizat niciun "nevinovat" al vesnicei noastre tranzitii. Magnific. Va multumesc pentru incercarea dumneavoastra de a trezi acest popor din crunta lui sedare spirituala.
Total 10 comments.
Recomandari
2990
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22