Acordul nuclear iranian, în epoca de piatră

Activarea acordului nuclear și, implicit, suspendarea sancțiunilor care au presat economia iraniana au fost prezentate drept o nouă eră pentru Teheran. Liderii din republica islamică nu au ezitat să capitalizeze politic evenimentul, drept urmare membrii Parlamentului din capitala iraniană l-au putut auzi pe președintele Hassan Rouhani vorbind despre o nouă etapă a prosperității și progresului. Totuși, deși Vestul are propria sa variantă asupra poveștii – SUA și europenii vorbind despre o piedică în calea ambițiilor militare nucleare ale Teheranului – iranienii îi contrazic. Pentru Rouhani, acordul activat zilele trecute reprezintă “una din paginile de aur ale istoriei acestei țări. Am reușit să determinăm marile puteri să recunoască drepturile noastre nucleare”. Chiar și așa, Iranul păstrează o doză de vigilență, Rouhani explicând că acordul și ridicarea sancțiunilor nu înseamnă că țara sa intenționează să aibă încredere în Statele Unite.

De cealaltă parte, Casa Albă prezintă evenimentul drept una dintre marile realizări ale administrației Obama. Pentru președintele american, acordul este “dovada că diplomația inteligentă, răbdătoare și disciplinată poate îmbunătăți relațiile cu Iranul”. Opoziția nu a ratat ocazia și a taxat. Influentul cotidian Wall Street Journal, cunoscut pentru afinitățile republicane, a făcut o conexiune între eliberarea unor prizonieri americani din Iran și semnarea acordului: 100 de miliarde de dolari și un schimb de prizonieri cu Teheranul, “Gărzile Revoluționare Iraniene ar trebui să numească asta Operațiunea Victorie Completă”[1].

O altă capitală pare să fie prinsă în mijlocul acestei afaceri. La Moscova, continua cădere a prețului țițeiului riscă să lovească profund în economia Rusiei. Recent, ministrul rus de Finante trăgea un semnal de alarmă. O cădere continuă a prețului țițeiului poate însemna o contracție a bugetului de stat cu peste trei trilioane de ruble (38,6 miliarde de dolari SUA). Este o rană pe care Kremlinul o duce de la mijlocul lui 2014, în condițiile în care vânzările de energie înseamnă jumătate din veniturile la bugetul de stat. Situația a fost creată ca urmare a ridicării sancțiunilor impuse Iranului, pentru ca imediat după aceea Teheranul să anunte o creștere a exporturilor de țiței cu 500.000 de barili pe zi, fapt ce a împins prețul petrolului sub 30 $/baril. În tot acest timp, șeful băncii rusești Sberbank, Herman Gref, spunea că Federația se află printre țările care pierd. “Era hidrocarburilor s-a terminat. Epoca de piatră s-a încheiat nu pentru că nu mai erau pietre, așa și epoca petrolului se încheie în acelasi mod”, a spus Gref, adăugând: “Bun venit în viitor!”

Acordul nuclear nu a fost bine primit în rândurile aliaților Washingtonului din Orientul Mijlociu. În timp premierul Netanyahu a reconfirmat politica Israelului față de Iran, Tel Avivul fiind determinat să împiedice Teheranul de la orice ambiție nucleară, Arabia Saudită continuă să se raporteze cu neîncredere față de establishmentul iranian, despre care spune că nu poate fi creditat complet atât timp cât, în Constituția post-1979, exportul revoluției islamice este stipulat ca obiectiv de stat. Pentru Riad, Teheranul nu poate fi o capitală demnă de încredere, atât timp cât continuă să sprijine activ grupări extremiste: Hezbollah în Liban, Houthi în Yemen și milițiile sectare în Irak. “În timp ce Iranul susține că prioritatea de top în politica sa externă este prietenia, comportamentul său arată contrariul. Iranul este actorul cel mai beligerant din regiune, iar acțiunile sale scot în evidență dedicarea pentru hegemonia regională și o concepție potrivit căreia gesturile conciliatoare semnalizează o slăbiciune din partea celui care le face”, spunea recent ministrul saudit de Externe, Adel bin Ahmed Al-Jubeir[2].