Ce primari alegem, într-un tur, dintre migratori, incompatibili și corupți

Silvia Simion | 10.02.2016

Organizaţia Expert Forum a publicat un studiu și o hartă interactivă, din care rezultă că PSD este marele beneficiar al alegerii primarilor într-un singur tur, dar și cum au migrat primarii în ultimii 4 ani, fie prin fuziuni de partide, fie prin ordonanța traseiștilor.

Pe aceeași temă

 

PSD și aliații săi au 55% din mandatele primarilor

 

ExpertForum a creat ”Harta primarilor clientelari”, care include apartenența politică a primarilor în mandatul 2012-2016 și problemele pe care le-au avut aceștia cu ANI sau DNA, din perspectiva a patru momente: iunie 2012 (rezultatele alegerilor), septembrie 2014 (înainte de migrația aleșilor locali determinată de OUG 55/2014), noiembrie 2014 (după migrație) și decembrie 2015.

 

În acest interval s-au produs mai multe fuziuni de partide, dar și dizolvări de alianțe, cele mai semnificative fiind ruperea USL în februarie 2014 și fuziunea PDL cu PNL în octombrie 2014, arată Expert Forum. Cu alte cuvinte, lista din 2012 nu arată precum cea din 2016 și este, probabil, greu de înțeles de ce un politician a fost ales ca USL, a ajuns în PNL, apoi în PPDD și apoi în UNPR, în mai puțin de patru ani.

 

Scopul este de a arăta care a fost numărul de primari de care au dispus și dispun partidele, dar și riscul pe care îl presupune obținerea unui monopol de către unul dintre ele, înlesnit de alegerile locale într-un singur tur.

 

Dacă în 2012, PSD, PNL, PC și UNPR au avut aproape 70% din mandate, în 2015 PSD, UNPR și ALDE au 1755 localități cu primari (55%), care au mari șanse să primească mandatele din primul tur, fără să mai vorbim de alte localități în care vor avea candidați cu șansă de câștig, precizează studiul EFOR.

 

 

Partid/ formațiune

Septembrie 2014 (inainte de migratie)

Noiembrie 2014 (după migrație)

Decembrie 2015

PSD

1200

1650

1632

PNL

802

544 (PNL nou)

1059

PDL

778

535 (PNL nou)

 –

PP-DD/ UNPR

31 /39

6 /57

-/61

PC/ PLR / ALDE

36 /- / –

28/34 / –

-/- /62

UDMR

203

203

203

PNTCD

3

3

3

 

Cele două tururi de scrutin reprezintă un mecanism de protecție împotriva unui monopol al partidelor și a relațiilor clientelare pe care acesta le impun. În ultimii patru ani, aleșii locali au migrat pentru a primi resurse clientelare de la centru sau pentru protecție politică. Obținerea unei noi majorități de 60-70% nu ar face decât să asigure continuitatea unor astfel de practici clientelare.

 

Analiza ExpertForum(EFOR) arată că social-democraţii au în acest moment cu aproape 600 de primari mai mult decât PNL, principalul său competitor. Această diferență poate fi menținută și după  alegerile următoare dacă alegerile ele fi organizate într-un singur tur de scurtin, primarul în funcţie având cele mai mari şanse să câștige un nou mandat.

În urma „Ordonanţei traseismului“, emisă în 2014, la sugestia lui Liviu Dragnea, care permitea aleşilor să-şi schimbe partidul fără a-şi pierde mandatul, suspendând pentru 45 de zile o lege care interzicea acest lucru, social-democraţii au primit 350 de noi primari, în timp ce noul PNL, format din fuziunea PDL cu PNL, a pierdut peste aproape 500 de primari, majoritatea plecaţi către PSD, dar şi către UNPR sau ALDE.

Cifrele arată că în decembrie 2015, PSD avea 1.632 de primari, PNL 1.059, în timp ce ALDE şi UNPR aveau 62, respectiv 61 de primari, iar UDMR – 203.

 

În ceea  ce priveşte tema alegerii primarilor într-un tur sau două, extistă două mari tabere conturate: PSD, UNPR, UDMR şi ALDE vor primari într-un singur tur, iar liberalii vor două tururi.

Pe harta partidelor politice, marii învingători ar fi PSD şi UDMR. PNL ar putea fi marele perdant al alegerilor într-un singur tur, după migraţia politică din 2014, acesta fiind probabil şi motivul pentru care cere în ultima vreme alegeri în două tururi de scrutin.

Cu un singur tur la localele din iunie 2016, vom asista la un mare paradox: anul în care «înnoirea clasei politice» e aşteptată cu nerăbdare, ca urmare a tuturor episoadelor petrecute în 2015, este de fapt anul în care toată această înnoire e cel mai puţin probabilă din 1990 încoace, ca urmare a oligopolizării pieţei politice de formaţiunile mari şi clienţii lor“, precizează raportul EFOR.

 

În  2011, PSD şi PDL au semnat împreună un proiect legislativ cu scopul de a modifica legea electorală pentru a permite alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. „Motivele invocate au fost diverse, făcându-se apel la economii la bugetul de stat sau facilitarea organizării alegerilor. Cu toate acestea, principalul efect pe care l-a avut această modificare a fost să ajute primarii în funcţie, care au deja la îndemână întreaga administraţie locală, să obţină mai uşor mandatele“, explică raportul EFOR. Parlamentarii PSD şi-au retras ulterior semnăturile, însă legea a trecut cu votul majorităţii PDL + UNPR + minorități.

EFOR arată că dacă s-ar fi menţinut sistemul în două tururi, o treime din cei aproximativ 3.186 de primari aleşi în 2012 ar fi câştigat mandatul cu mari emoţii, sau deloc, întrucât au obţinut sub 50%+1 din voturi.

 

Migratori, incompatibili, corupți

Harta ilustrează și migrația primarilor, precum și problemele pe care aceștia, dar și președinții de consilii județene le-au avut cu justiția. Secțiunea ANI cuprinde aleșii locali în incompatibilitate, conflict de interese sau cazuri penale legate de conflict de interese și fals în declarații, iar secțiunea DNA include cazuri de corupție, abuz în serviciu și infracțiuni asimilate.

 

În cazul DNA, există 111 primari cu probleme cu legea, iar 9 dintre primari au mai multe dosare.  Cea mai mare parte provin din comune (peste 80), doar 5 din orașe și 24 din București și ale municipii.  În cazul președinților de consilii județene, Nicușor Constantinescu (Constanța) are cel mai mare număr de dosare, urmat de Gheorghe Bunea Stancu (Brăila), Marian Bîgiu (Buzău) și Constantin Nicolescu (Argeș), cu câte 2 dosare.

 

Din datele ANI reiese că 347 de primari au avut probleme cu legea, iar 46 dintre primari au 2 sau mai multe probleme de integritate. Unii dintre primari au fost chiar de două ori în incompatibilitate sau conflict de interese. Un număr de 24 de edili provin din municipii, aproape 40 din orașe, iar restul din comune. Peste 15% dintre primarii de lista ANI  și peste 6% din lista DNA sunt migratori.

 

Harta interactivă EFOR, din perspectiva celor patru momente politice esențiale din mandatul 2012 -2016, precum și harta migrației, harta aleșilor locali incompatibili sau cu probleme penale, poate fi găsită aici.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22