Aproximativ 450 de foști parlamentari au depus cereri pentru a primi pensiile speciale

Iulian Popescu | 14.02.2016

318 foşti deputaţi şi 130 de foști senatori au depus deja la Parlament cereri pentru indemnizaţii speciale, acele pensii speciale pe care aleșii și le-au votat anul trecut. Deocamdată nu există bani în bugetul Parlamentului, dar banii vor trebui acordați, pentru a respecta legea.

Pe aceeași temă

 

De la 1 februarie, parlamentarii cu un singur mandat au dreptul la o pensie specială de peste 2.000 de lei, cei cu două mandate de 4.000 de lei, iar cei cu trei sau mai multe mandate – 6.000 de lei.

 

Printre cei care au depus cereri se numără şi fosta senatoare Irina Loghin care a confirmat că a cerut deja bani în plus, iar fostul senator PRM Gheorghe Funar spune că acordarea acestor pensii reprezintă o "reparaţie morală", potrivit PRO TV.

 

Fratele lui Corneliu Vadim Tudor, Tudor Marcu, deputat cu două mandate, susţine că pensia pe care o primeşte acum, de 1.400 de lei, este nedrept de mică. "Orice parlamentar ... trebuiau să fie socotiţi la grămadă cu gunoierii, lucru care nu se întâmplă nicăieri în UE. Astea-s glume", a afirmat Marcu.

 

Conform unor surse citate de PRO Tv, şi fostul deputat PRM Nati Meir a scris din puşcărie cererea, pretinzând pensie specială după un mandat în Parlamentul României.

Sumele se acorda din bugetul parlamentului, dar Senatul si Camera Deputatilor nu au alocate inca sumele necesare.

 

Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului, a declarat ca sumele respective vor trebui gasite undeva: "Banii din cate stiu eu nu exista in bugetul Senatului, dar o sa-i luam de undeva".

 

Pensiile speciale pentru parlamentari au fost votate în decembrie, după ce președintele Klaus Iohannis a trimis-o la reexaminare.

 

La reexaminare, parlamentarii au decis ca cei condamnaţi penal să nu beneficieze de pensii speciale.

Pensiile speciale pentru aleşi

- un mandat: 1.500 de lei

- două mandate: 3.100 de lei

- trei mandate: 4 .400 de lei

 

Iohannis: Cheltuirea irationala a banului public

 

Pe 23 Octombrie, Administratia Prezidentiala transmitea presedintilor celor doua Camere Parlamentare o cerere prin care Klaus Iohannis solicita reexaminarea Legii pentru modificarea art. 45 din Legea 96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor.

 



 

In context, presedintele argument ca modificarea propusa nu asigura transparenta si predictibilitatea normei instituite, prin continutul sau aceasta putand conduce la cheltuieli bugetare excesive, cheltuieli ce pe termen lung nu reprezinta o investitie rationala”. In acest sens, mai arata Palatul Cotroceni, instituirea unuie sume forfetare in locul dreptului parlamentarilor de a alege intre un autoturism si o suma de bani pentru transportul in exercitiul functiei are drept consecinta directa cheltuirea irationala a banului public”.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22