Putin folosește criza refugiaților pentru a submina UE, spune senatorul John McCain

Tudor Despina | 15.02.2016

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea să agraveze criza refugiaților pentru a fractura relația SUA-Europa și a submina Uniunea Europeană.

Pe aceeași temă

 

Afirmația îi aparține senatorului american John McCain. Fost candidat prezidențial republican și președinte al Comitetului pentru Servicii Armate din Senatul SUA, John McCain a fost unul dintre cei mai duri critici ai regimului Putin.  În ultimii ani, senatorul s-a remarcat cu un discurs în tușe dure la adresa Federației Ruse. El e cel care a susținut înarmarea directă a Ucrainei de către Statele Unite. Tot John McCain e cel care, în 2014, la scurt timp după izbucnirea crizei din Ucraina, s-a referit la Rusia ca la o “benzinărie mafiotă cu pretenții de țară”.

 

Iar acum, republicanul reconfirmă atitudinea față de Moscova. “Domnul Putin nu e interesat în a fi partenerul nostru”, a spus senatorul duminică, pe fondul acordului atins vineri de marile puteri pentru încetarea temporară a focului în Siria, acord perceput drept o victorie tactică a Kremlinului și care “permite ca asaltul asupra Alep să continue pentru încă o săptămână”. Acordul e criticat pentru că “cere grupurilor de opoziție să înceteze lupta, dar permite Rusiei să continue bombardarea teroriștilor, care insistă a fi toată lumea, inclusiv civili”, a precizat McCain, potrivit Politico.

 

Senatorul american a adăugat, în context: “Am mai văzut această mutare, în Ucraina: Rusia presează avantaje pe cale militară, creează noi factori la sol, folosește livrarea ajutorului umanitar drept monedă de schimb, negociază un acord pentru a securiza căștigurile de război, iar apoi alege când să reia luptele".

 

Cât despre Vladimir Putin: “Vrea să exacerbeze criza refugiaților și să o folosească drept armă pentru a divide alianța transatlantică și a submina proiectul european. Singurul lucru care s-a schimbat la ambițiile domnului Putin e că apetitul său crește în timp ce mănâncă”, a spus John McCain.

 

Marile puteri au căzut de acord, vinerea trecută, pentru încetarea ostilităților în Siria. Acordul ar urma să intre în vigoare într-o săptămână și are în vedere asigurarea accesului umanitar rapid în orașele siriene aflate sub asediu pentru o lungă perioadă. Totuși, discuțiile nu au atins un numitor comun în privința încetării complete a focului sau a bombardamentelor lansate de aviația rusă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22